Ediţia din 17 dec. Între înţelepciunea lumească şi învăţătura revelată. Dialogul tradiţiilor filosofice cu Tradiţia

Invitat: dr. Nicolae Turcan

Apariţia creştinismului a însemnat pe multiple planuri, dacă vrem să luăm în considerare argumentele istoriei ideilor, un moment de ruptură în cultura europeană. Astfel, filosofia, dominanta culturii păgâne greco-latine, este văzută de Sfinţii Părinţi ca o rătăcire izvorâta din orgoliul oamenilor încrezători că ar putea să desluşească prin forţe proprii, fără ajutor divin, scopul lumii, al vieţii şi morţii.

Aşa puteam înţelege atât remarca lui Tertulian Apologeticul, „Ce este comun între Atena si Ierusalim, între Academie şi Biserică? Cu atât mai rău pentru aceia care au dat la lumină un creştinism stoic, platonic, dialectic. Pentru noi, nu mai avem nevoie de curiozitate, după Iisus Hristos, nici de cercetare, după Evanghelie”, cât şi sfatul Sfântului Pavel din Epistola către Coloseni: „ Prin urmare, aşa cum L-aţi primit pe Hristos Iisus Domnul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi într-Însul, întăriţi în credinţă aşa cum aţi învăţat-o şi prisosind în ea cu mulţumire. Luaţi aminte ca nu cumva cineva să facă din voi o pradă prin filosofie şi prin deşartă înţelepciune din predania omenească după stihiile lumii şi nu după Hristos”.

În ce sens putem vorbi de dialog între învăţătura omenească cuprinsă în multiplele tradiţii filosofice, care se contrazic unele pe altele, cum ştim cu toţii, şi învăţătura divină relevată oamenilor de Dumnezeu însuşi şi conservată în mărturia Tradiţiei? Există un adevăr al filosofiei şi un altul al credinţei? Cum putem alege una dintre aceste două perspective asupra lumii care, de regulă, se contestă reciproc?

Iată provocarea la dezbateri transmisă de ediţia din 17 decembrie a Izvoarelor de filozofie, o provocare sugerată de apariţia unei cărţi cu titlul sugestiv pentru ceea ce înseamnă dialogul: filozofie – teologie, gândire raţională – credinţă, ştiinţă omenească – învăţătură revelata. Este vorba despre lucrarea Credinţa ca filozofie. Marginalii la gândirea Tradiţiei, semnată de către d-l Nicolae Turcan, dr. în filozofie, unul dintre tinerii noştri filosofi cu formaţie multidisciplinară.

Domnia sa posedă două licenţe, în teologie ortodoxă şi filozofie, un masterat în literatură comparată şi este, de asemenea, absolvent al unei şcoli universitare de informatică aplicată şi programare. În 2006 şi-a trecut doctoratul în filozofie, iar în prezent este cercetător postdoctoral la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

Va aştept ca de obicei interventiile radiofonice!

Ediţia din 10 dec. Faţă către faţă. Filosofia în contexte (ne) filosofice de gândire

Invitat: prof. univ. dr. Ion Dur

Filosofia poate fi cultivată, ştim cu toţii, pentru a atinge diverse scopuri existenţiale şi, deopotrivă, de cunoaştere. La mijloc, pare-se, se situează ideea că filosofia trebuie practicată ca analiză critică şi ca un instrument de examinare şi elucidare a faptelor culturii. Mai ales că ea însăşi este un fapt de cultură, iar problemele sale interne îşi au izvorul, în mod cu totul paradoxal, în exteriorul ei. Prin urmare, filosofia nu este autoreferenţială, atâta vreme cât problemele ei sunt extrase din ambianţa vieţii noastre culturale.

Ideea că filosofia îşi primeşte problemele din afară, chiar şi atunci când discută despre problemele sale dinăuntru, va constituie chiar miza dezbaterii noastre radiofonice din 10 decembrie 2011, dezbatere sugerată de apariţia unei incitante cărţi Maculatorul cu spirală semnată de cunoscutul filosof şi om de cultură Ion Dur, profesor universitar dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, companionul nostru de dialog.

Vă aştept intervenţiile radiofonice!

Ediţia din 3 dec. Dialog şi filozofie dialogică în gândirea lui Mihai Şora

Invitat: dr. Valentin Cioveie

Emisiunea celebrează împlinirea celor 95 de ani de viaţă pe care seniorul filosofiei româneşti, domnul Mihai Şora, i-a sărbătorit pe 7 noiembrie 2011.

Invitatul ediţiei este d-l dr. Valentin Cioveie, un reprezentant strălucit al noii generaţii de filosofi români, autorul lucrării Impalpabila sferă a realului. Modelul ontologic şi aplicaţiile lui în filosofia lui Mihai Şora, în curs de apariţie, ce examinează critic şi interpretează gândirea lui Mihai Şora în contextul marilor scenarii filosofice europene din secolul al XX-lea.

Format intelectual la mari universităţii europene, d-l Valentin Cioveie s-a modelat filosofic şi sub influenţa gândirii şi personalităţii lui Mihai Şora cu care întreţine şi astăzi o relaţie paideică vie, de tipul maestru – discipol, în orizontul căreia, cum spunea Constantin Noica, nu se ştie cine dă şi cine primeşte.

Emisiunea va releva, deopotrivă, noi faţete ale gândirii lui Mihai Şora cât şi ideea unei continuităţi de gând filosofic în cultura noastră, fapt ce pare a contrazice previziunea sumbră a lui Emil Cioran că românii sunt blestemaţi să reia, cu fiecare generaţie, totul de la capăt.

Aştept cu interes şi opiniile dvs. la cunoscutele telefoane ale RRC. Puteţi, fireşte, să vă exprimaţi opiniile şi pe blogul emisiunii Izvoare de filozofie.

Ediţia din 26 nov. IN HONOREM. Filosoful Mihai Şora împlineşte 95 de ani

Invitat: Mihai Şora

Seniorul filosofiei româneşti, domnul Mihai Şora, a împlinit pe 7 noiembrie 95 de ani de viaţă. Călător printre generaţii, filosoful Mihai Şora este ultimul reprezentant al Şcolii lui Nae Ionescu. I-a cunoscut şi s-a bucurat de preţuirea şi prietenia unor mari personalităţii interbelice: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, nume deja clasicizate în cultura noastră.

După o şedere de aproape un deceniu în Franţa şi după un debut parizian fulminant în 1947 cu o lucrare recomandată spre publicare de Étienne Gilson, Du Dialogue intérieur apărută la celebra editură Gallimard (lucrarea tradusă în limba română abia în 1995 cu titlul Despre dialogul interior – Fragment dintr-o antropologie metafizică), filosoful Mihai Şora, revenit în ţară, a tăcut apoi timp de 31 de ani. O tăcere publică autoimpusă, dar plină de tâlc şi speranţă. În tot acest timp, se întâlneşte, uneori zilnic, cu filosoful clandestin Alexandru Dragomir, fost student şi doctorand al lui Heidegger, cu Constantin Noica şi cu aţi intelectuali neaserviţi puterii, citeşte, meditează şi proiectează structura unui model simfonic de gândire pe care-l va face public începând cu lucrarea Sarea pământului din 1978.

De atunci, Mihai Şora a captat constant, printr-o serie de lucrări de mare profunzime, conferinţe, studii şi interviuri, atenţia publicului iubitor de reflecţie şi gândire speculativă, în vreme ce vocile autorizate ale profesioniştilor filosofiei susţin că gândirea acestuia a propus noi itinerarii de explorare filosofică a lumii. În prezentul punctual, Mihai Şora este perceput de o serie de tinerii filosofi ca un veritabil maestru îndrumător, iar proiectele actuale ale domniei sale probează ideea că tinereţea nu este o chestiune de vârstă.

Ediţia din 26 noiembrie a Izvoarelor de filozofie este dedicată în întregime sărbătorii celor 95 de ani de viaţă împliniţi de seniorul filosofiei româneşti, domnul Mihai Şora.

Ediţia din 12 nov. Minor şi major în cultura filosofică. Investigaţii filosofice în scrieri nefilosofice

Invitat: acad. Alexandru Surdu

Apariţia filosofiei în câmpul culturii noastre a produs o serie de mari nedumeriri. Între acestea, relaţia filosofiei cu sursele sale nefilosofice, în mod special cu formele culturii orale tradiţionale, a creat perplexităţi teoretice semnalate încă de C. Noica într-o serie de interogaţii: ce facem cu „materialul” românesc de reflecţie, cu formele nefilosofice de înţelepciune românească? Diversele forme de înţelepciune pot fi considerate un fel de acte de filosofare, în ciuda faptului că filosofia, în calitatea ei de întrebuinţare universală a minţii, şi-a produs odată cu vechii greci atât forma cât şi conţinutul?

Noica, se ştie, nu doar că a dat un răspuns personal acestor interogaţii, dar a trasat şi aliniamentele unui program hermeneutic de cercetare filosofică a "materialului" nefilosofic românesc.

Care este stadiul actual al acestor cercetări hermeneutice? Ediţia din 12 nov. a întâlnirii noastre pe calea undelor îşi propune să răspundă la această întrebare, plecând de la o serie de lucrări recente semnate de academicianul Alexandru Surdu, Preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, directorul Institutului de filosofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

Ediţia din 5 nov. Maestru şi discipoli. A produs opera lui Mircea Eliade o şcoala de gândire?

Invitat: dr. Mihaela Gligor

Socrate a fost un mare filosof, pentru că Platon a fost discipolul lui!

Auzim deseori această expresie care subliniază, faptul banal de altminteri, că în filozofie ca şi în orice alt domeniu al reflecţiei umaniste, contează mai degrabă predarea unei învăţături şi transmiterea ştiinţei de carte celor tineri, apţi să producă o continuitate de gândire şi viziune, decât, paradoxal poate, realizărilor personale într-un domeniu sau altul.

Oare, fireşte, în aceste context de înţelegere, unde trebuie să-l plasăm pe Mircea Eliade, autorul atâtor performanţe notabile în variate domenii de exerciţiu intelectual şi cultural creativ, prin comparaţie cu bunul său prieten Constantin Noica ori cu maestrul lui Nae Ionescu, se ştie, creatori de şcoală de gândire? Este continuată astăzi paradigma de gândire a lui Mircea Eliade? Putem vorbi despre „Şcoala lui Mircea Eliade” în sensul în care discutăm astăzi, de pildă, despre „Şcoala de la Păltiniş”?

Acestea sunt provocările ediţiei din 5 nov. a Izvoarelor de filozofie, întâlnire radiofonică ce va aduce în prim plan două evenimente editoriale de excepţie iniţiate de invitata emisiunii d-na dr. Mihaela Gligor, despre a cărei activitate ştiinţifică puteţi citi chiar pe blogul emisiunii ( a se vedea ediţia şi postarea din 26 februarie).

Este vorba despre Mircea Eliade – Henry Pernet, Corespondenţă 1961-1986. Dragul meu prieten, Prefaţă de Mac Linscott Ricketts, Introducere de Henry Pernet, Postafaţă de Mihaela Gligor, Traducere de Mihaela Gligor şi Călin Cristian Pop, Ediţie îngrijită şi indice de Mihaela Gligor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj -Napoca, 2011 şi Douglas Ellen, Mit şi religie la Mircea Eliade, traducere din limba engleză şi index de Liviu Costin, Postafaţă de Mihaela Gligor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj -Napoca, 2011.

Ediţia din 29 oct. Breviar filosofic european. Congresul internaţional Leibniz, Hanovra, sept 2011

Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niţă

„Găsesc în aceste meditaţii atâtea lucruri care mă înspăimântă şi pe care, dacă nu greşesc foarte tare, întreaga omenire le va găsi atât de şocante, încât nu prea văd la ce-ar putea sluji o scriere care în mod evident va fi respinsă de toată lumea”.

Acestea erau evaluările făcute de teologul Antoine Arnauld lucrării lui Leibniz, Discurs asupra metafizicii, o lucrare filosofică majoră ce a schimbat, alături de alte scrieri la fel de iconoclaste, stilistica întregii gândiri europene.

Care era oare originea acestui potenţial contestatar ce l-a plasat pe Leibniz în fruntea gândirii filosofice din a doua jumătate a secolului al XVII-lea? Erudiţia sa? Faptul că a fost în acelaşi timp matematician – a descoperit, se ştie, independent de Newton, calculul infinitezimal – om de ştiinţă, filosof, jurist, diplomat, inginer, inventator şi istoric? Cosmopolitismul lui? Faptul că se vedea cetăţean al lumii, cu toate că a trăit sedentar, în afara călătoriilor legate de obligaţiile sale de „serviciu”, la Hanovra? Presupusul lui ateism? Ideea că despre Dumnezeu trebuie să vorbim fără restricţii şi că în dezbateri suntem obligaţi să apelăm doar la argumentele raţiunii? Împotrivirea la naţionalism? Convingerea lui că doar proiectul unei Europe unite trebuie să constituie ţelul unic al activităţilor politice naţionale?

Aceste întrebări însoţite, fireşte, şi de alte interogaţii legate de actualitatea gândirii lui Leibniz, au configurat secţiunile Congresului internaţional Leibniz, ediţia a IX-a, unul dintre cele mai importante evenimente filosofice din anul 2011.

Ediţia din 29 oct. a Izvoarelor de filosofie va propune un tur de orizont asupra acestui eveniment cu peste două sute de participanţi, încercând, cu ajutorul dvs., sa răspundă la întrebarea: în ce constă actualitatea filosofiei lui Leibniz? Invitat în studio este d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă. Domnia sa a participat la lucrările acestei manifestări filosofice de prestigiu de la Hanovra cu o percutantă comunicare.

Ediţia din 22 oct. În căutarea sinelui. Filosofia în modelări literare contemporane

Invitat: dr. Oana Vasilescu

Mijloacele de expresie ale filosofiei sunt, dacă privim în istoria ei de peste două milenii şi jumătate, de-a dreptul derutante. Apariţia pe lume a filosofiei în spaţiul grecesc, prin presocratici, este intim legată de poezie. Apoi, în epoca clasică, Platon nu are ezitări să folosească în argumentarea filosofică forţa sugestivă a mitului şi nici să-i invoce pe zei pentru a explica fapte omeneşti. Aristotel a legat filosofia de ştiinţă şi de cunoaşterea propoziţională susceptibilă de a fi adevărată sau falsă. Thoma, în Evul creştin, face filozofie din interiorul religiei convins fiind că numai în alianţa dintre credinţă şi raţiune găsim calea justă către adevăr. Nietzsche, o ştim cu toţii, apelează la personajul ficţional Zarathustra, la parabole şi la stil metaforic, pentru a arăta că filosofia se confundă cu literatura de vreme ce ambele sunt expresii ale unei trăiri personale. Ce să mai vorbim de Cioran şi de modelarea estetică a filosofiei sale ce ne îndeamnă, atunci când îi parcurgem textele, să reconsiderăm relaţia literatură - filozofie! Căci, ori de câte ori filozofia nu produce texte despre texte, ci texte despre diversele trăiri şi fapte nemijlocite ale unei conştiinţe individuale, se apropie, cel puţin prin expresivitate, de multiplele forme ale genului literar.

Putem vorbi despre filozofie ca despre un gen literar? Este literatura o formă de cunoaştere şi, prin urmare, se întâlneşte cu filosofia în acelaşi gen proxim? În ce măsură marile opere literare, mai vechi şi mai noi, conţin şi propuneri de tip filosofic? În ce punct de inflexiune se întâlneşte filosofia cu literatura şi ce graniţe le separă?

Sunt întrebări menite să amorseze un schimb interesant de opinii între dvs. şi invitata emisiunii, d-na Oana Vasilescu, cercetător asociat la Institutul de filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, invitata ediţiei din 22 oct. a Izvoarelor de filosofie. Domnia sa posedă o dublă specializare universitară: literatură şi filosofie. În primul domeniu ştiinţific, d-na Oana Vasilescu şi-a susţinut un strălucit doctorat pe tema literaturii ca formă de scrutare şi înţelegerii a sinelui. În cel de-al doilea domeniu, filosofie, domnia sa îşi susţine un al doilea doctorat legat de modul în care metoda maieutică este aptă să pună în conexiune, prin diverse tehnici creative de scoatere din ascundere a adevărului, filosofia şi literatura.

Aştept cu mare interes intervenţiile dvs. radiofonice!

Ediţia din 15 oct. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (XII)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a douăsprezecea secvenţă sonoră - Perspective interculturale în practicile filosofice actuale – din serialului radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Încheiem, astfel, periplul filosofic întreprins în jurul spaţiului intelectual decupat de gândirea românească, cum am remarcat cu toţii, o variantă insolită a filosofiei europene.

Dincolo de varietatea preocupărilor filosofice din ultimii douăzeci de ani, înregistrate la nivelul învăţământului universitar de specialitate ori în planul filosofiei social-politice şi publicisticii, evidente chiar dintr-o ochire, putem decela anumite dominante tematice şi metodologice?

În ce măsură este prezentă tradiţia interculturală anterioară în actele actuale de filosofare? Gândirea românească s-a apropiat mai mult acum de resursele anglo-saxone de reflecţie, în defavoarea celor germane ori franceze, aşa cum sunt susţin chiar anumiţi profesionişti ai filosofiei?

Ce noutăţii conceptuale s-au produs în aceşti douăzeci de ani de reflecţie liberă?

Are gândirea românească actuală o voce distinctă în peisajul reflexiv al unei interculturalităţi generalizate?

Acesta sunt principalele interogaţii la care vom răspunde în ultimul episod din serialul Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti.

Vă aştept opiniile cu privire la acest serial. Dacă doriţi putem face şi o dezbatere pe forumul emisiunii pe tema: Gândirea românească, încotro?

Ediţia din 8 oct. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (XI)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a unsprezecea secvenţă sonoră - Filosofie şi interculturalitate în perioada dominaţiei ideologiei marxiste - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Acest episod ar putea fi calificat, spre deosebire de toate celelalte secvenţe ale serialului, ca fiind cel mai dificil atât sub aspect teoretic, cât şi atitudinal.

În primul rând, trebuie stabilit dacă într-o lume totalitară şi sufocată de ideologie putem vorbi despre existenţa unor practici filosofice autentice? Filosofia înseamnă, între atâtea altele, fireşte, şi libertatea gândirii de a pune totul sub semnul îndoielii, inclusiv chestionarea naturii actului de filosofare însăşi. Oare, a permis comunismul, în condiţiile în care marxism-leninismul era singura filozofie „adevărată”, aşa ceva?

În al doilea rând, putem face evaluări obiective asupra poziţiei filosofiei în cultura românească în perioada anilor 1948-1989, când ideea de proces al comunismului şi de condamnare a practicilor totalitare se află în agenda de prim plan a intelectualităţii umaniste româneşti? Ce noutăţii mai putem afla când deja ştim cu toţii cum a fost?

În sfârşit, în ce sens putem vorbi despre o paradigmă interculturală a filosofiei româneşti, când însăşi ideea de interculturalitate a fost modelată politic sub forma internaţionalismului proletar. Despre ce interculturalitate e vorba când cultura „burgheză” trebuia respinsă şi condamnată în numele revoluţiei proletare?

Iată provocările la care va răspunde în acest episod d-l profesor Viorel Cernica.

Ediţia din 1 oct. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (X)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a zecea secvenţă sonoră - Gândirea interculturală a exilului filosofic românesc - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.
Acest episod vă propune scurte profiluri de personalitate şi o serie de evaluări comparative ale celor mai importanţi filosofi români care au ales calea exilului şi s-au afirmat ca filosofi în cultura occidentală după cel de-al doilea război mondial: Emil Cioran, Mircea Eliade, dar şi George Uscătescu, Ştefan Lupaşcu, Dumitru Cristian Amzăr, Octavian Vuia, Horia Stamatu.
Operele acestor gânditori, necercetate îndeajuns şi încă nerestituite integral culturii noastre postdecembriste, redactate, cum se ştie, în limbile de bază ale culturii europene, pun în faţa noastră o întrebare tulburătoare: aparţin aceste scrieri cu adevărat culturii filosofice româneşti sau diverselor culturi europene în limba în care ele au văzut lumina tiparului? În alţi termeni, ce importanţă are naţionalitatea în filozofie?
La această provocare vom încerca să răspundem în ediţia din 1 octombrie a Izvoarelor de filozofie.

DIFUZARE IN LUNA OCTOMBRIE

Dragi prieteni,
în luna septembrie pe spaţiul emisiunii Izvoare de filosofie sunt difuzate concertele si evenimentele prilejuite de organizarea Festivalului International "George Enescu", ediţia 2011. Următoarele trei episoade din serialul radiofonic Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti vor fi difuzate începând cu 1 oct. 2011.
Va astept cu mare drag pe lungimile de undă ale RRC.
Cu prietenie constantă,
Constantin Aslam

Ediţia din 27 aug. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (IX)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a noua secvenţă sonoră - Constantin Noica. Modelul cultural european ca filozofie a interculturalităţii - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Profesorul Viorel Cernica ne propune în acest episod o perspectivă interpretativă pe care o putem numi, convenţional fireşte, „privirea înapoi”, întrucât domnia sa consideră că o discuţie despre filosofia lui Noica, din perspectiva interculturalităţii filosofiei româneşti, trebuie să înceapă cu lucrarea care încheie opera filosofului român, anume cu Modelul cultural european, cum se ştie, ultima carte apărută în timpul vieţii gânditorului.

Argumente? Le veţi afla urmărind acest episod dedicat gânditorului care a arătat că limba română nu doar traduce fidel anumite sensuri filosofice produse în mari culturi cu tradiţie în domeniu, ci că ea reconstruieşte, la propriu, cele mai înalte gânduri la care poate ajunge mintea omenească în întrebuinţarea ei reflexivă.

Ediţia din 20 aug. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (VIII)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a opta secvenţă sonoră - Şcoala naeionesciană. Filozofie reflexivă şi explorări interculturale ale sinelui românesc - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Acest episod vă propune o radiografie a modului în care filosofia românească devine o specie integrată pe deplin gândirii europene aflată ea însăşi, în primele decenii ale secolului al XX-lea, într-un proces de prefaceri interne, conceptuale şi metodologice radicale, ce au produs aşa-zisele „cotituri”: fenomenologică, analitică, social-politică. Filosoful român care a ilustrat în gândirea noastră aceste prefaceri interne a fost, fără îndoială, Nae Ionescu, creatorul unei şcoli reflexive de gândire ce a tematizat chiar ideea de „filozofie europeană”.

Prin Nae Ionescu şi, urmând exemplul său, prin Mircea Vulcănescu, gândirea europeană se dovedeşte a constitui acum nu doar fundalul pe care este proiectată filosofia românească, ci însăşi structura acesteia: interogaţii, concepte, idei şi argumente.

În ce constă paradigma interculturală a operelor acestor gânditori ce au promovat modele reflexive exemplare de autocunoaştere a diverselor ipostaze a sinelui? Există diferenţe semnificative între atitudinile faţă de viaţă ale „occidentalilor” prin raportare la lumea „răsăritenilor” aşa cum susţineau atât Nae Ionescu cât şi Mircea Vulcănescu? Cum e cu putinţă o metafizică „ortodoxă”, a „iubirii”, şi cum s-ar putea constitui aceasta într-o alternativă la metafizica „catolică”, a „faptei”?

Sunt câteva dintre întrebările ce animă dezbaterea acestui episod consacrat explorărilor filosofice interculturale pe care le datorăm, deopotrivă, lui Nae Ionescu şi lui Mircea Vulcănescu.

Ediţia din 13 aug. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (VII)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a şaptea secvenţă sonoră – Lucian Blaga şi filosofia ca dialog sistematic între domenii culturale şi culturi - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Dezbaterea aduce în prim plan ideea că Lucian Blaga, creatorul unui sistem filosofic cu „ziduri şi cupolă” (expresia îi aparţine lui G. Călinescu), a propus prin teoria dubletelor categoriale şi a matricii stilistice şi una dintre cele mai semnificative teorii filosofice a interculturalităţii europene.
Cum explică Lucian Blaga faptul că omul este pretutindeni acelaşi şi, în acelaşi timp, el se prezintă în orice colţ de lume ca făptură unică şi diferită de toţi ceilalţi? Cum este posibilă înţelegerea corelaţiei dintre universalitatea creatoare a omului şi particularitatea sa culturală permanentă? Care se îmbină în conştiinţa de sine românească universalitatea şi particularitatea faptelor de cultură? Ce relevanţă filosofică îi mai atribuim astăzi ideii de „spaţiu mioritic”? Acestea sunt provocările la care d-l profesor Viorel Cernica va încearcă să răspundă în acest episod dedicat în întregime filosofiei interculturale a lui Lucian Blaga.

Ediţia din 6 aug. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (VI)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a şasea secvenţă sonoră – Şcoala maioresciană. Consolidarea tradiţiei europene în practici filosofice interculturale - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.
Urmărind acest episod veţi constata, pe de o parte, că prin operele reprezentanţilor principali ai şcolii maioresciene, P. P. Negulescu, Ion Petrovici, Mircea Florian, Nicolae Bagdasar, Tudor Vianu, orientările fundamentale ale gândirii europene sunt proprii şi filosofiei româneşti. Astfel, practicarea consecventă a unei filosofii inspirată după modelul ştiinţei – în fond liantul care ne permite să gândim într-o unitate metodologică opere filosofice diverse izvorâte din forţa de creaţie a unor personalităţi inconfundabile – ţine atât de o dominantă majoră a filosofiei europene cât şi de una a filosofiei româneşti.
Pe de altă parte, veţi remarca faptul memorabil că de acum putem vorbi de o serie de contribuţii filosofice şi chiar priorităţi ideatice internaţionale aparţinând gândirii româneşti, fapte cultural-valorice înregistrate în tradiţia reflexivă europeană a vremii şi consemnate şi astăzi în dicţionare şi lucrări de istoria filosofiei europene. Mai mult decât atât, gânditorii aparţinând şcolii maioresciene aparţin de facto comunităţii filosofice europene, fiind invitaţi să-şi expună propriile lor idei în universităţi străine, cu tradiţii filosofice majore, sau să modereze mari evenimente filosofice internaţionale etc. semn ca Europa nu era undeva „afară”, ci „înăuntru”, la noi acasă.

Ediţia din 30 iulie. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (V)

Invitat: conf. unv. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a cincia secvenţă sonoră – C. Rădulescu-Motru. Constituirea modelului standard al filosofiei româneşti ca practică interculturală - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.
În acest episod vom vorbi, într-o încercare de profil, despre C. Rădulescu-Motru (1868-1957), o personalitate ce a dominat cugetarea românească din prima jumătatea a secolului al XX-lea, un gânditor de numele căruia se leagă, între multiple fapte de cultură, şi constituirea modelului standard al filosofiei româneşti ca practică interculturală.
Care sunt elementele constitutive ale acestui model de filosofare? Cum participă, din interior, cugetarea românească, prin opera lui C. Rădulescu-Motru, la problematica şi dialogul dintre marile culturi filosofice europene? În ce sens ideea de „personalism energetic” propusă de C. Rădulescu-Motru este o reconstrucţie filosofică originală şi o contribuţie semnificativă în cadrul personalismului european? Ce valoare europeană actuală posedă teoria vocaţiei propusă de gânditorul român?
Sunt câteva dintre întrebările asupra cărora se concentrează întâlnirea noastră din această saptămână pe calea undelor, pe care o dedicăm în întregime celui care a fost numit, cu toata îndreptăţirea, cum veţi remarca urmărind şi acest episod, „patriarhul filosofiei româneşti”.

Ediţia din 23 iulie. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (IV)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a patra secvenţă sonoră – Performanţe ale cugetării româneşti în secolul al XIX-lea – din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.
Vă propunem acum o radiografie a primelor performanţe europene ale gândirii româneşti realizate de pe platforma modelului intercultural asimilat, în mod organic de filozofia românească, mai ales din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În acest episod sunt invocate, într-o încercare de profil intelectual, nume de mari personalităţii culturale cu deschidere enciclopedică, dar şi cu contribuţii filosofice incontestabile, Titu Maiorescu, Vasile Conta. B. P. Hasdeu. A. D. Xenopol, pentru a demonstra că din a doua jumătatea a secolului al XIX-lea gândirea românească participă cu sugestii şi chiar cu soluţii proprii la dialogul filosofic european. Românii în această perioadă, pentru a ne reaminti spusele lui Mircea Vulcănescu, au început în ordine ideatică şi metodologică să dea lumii Vest europene înapoi, cu o dobândă generoasă, ceea ce au împrumutat cultural şi intelectual încă din zorii modernităţii noastre.

Ediţia din 16 iulie. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (III)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a treia secvenţă sonoră - Descoperirea Europei din noi. Limba română vorbeşte filosofic - a serialului radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.
În acest episod vom încerca să recompunem datele gândirii româneşti din secolul al XVIII-lea, perioadă istorică în care se produc o serie de modelările filosofice ale limbii române, iar cultura reflexivă românească descoperă, pentru a folosi o metaforă sugestivă, Europa din noi.

Ediţia din 9 iulie. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (II)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a doua secvenţă a serialului ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

În acest episod vom încerca să propunem un traseu de înţelegere a uneia dintre cele mai controversate probleme legate de cultura noastră filosofică. Când şi cu cine începe filozofia românească? Început sau începuturi?

Ediţia din 2 iulie. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (I)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Vă propun să urmăriţi, pe întreaga perioadă a verii, serialul Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti. Douăsprezece episoade radiofonice, un serial ce ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Mai precis, cele douăsprezece episoade ale întâlnirilor noastre pe calea undelor urmăresc, dintr-o perspectivă istorică şi sistematică, modul în care gândirea românească, încă de la începuturile ei, s-a aşezat la confluenţa dialogului între culturile europene semnificative, preluându-le starea lor de deschidere concomitentă către sine şi către celălalt.

Cum vom remarca împreună, interculturalitatea a fost, este şi va rămâne continuu, hrană vie a gândirii româneşti de ieri şi de azi.

Vom fi însoţiţi în acest periplu radiofonic, realizat sub forma unor dezbateri vii din care transpar nu doar rezolvări, ci şi multiple interogaţii cognitive ori provocări sufleteşti, de unul dintre bunii cunoscători ai culturii reflexive româneşti, d-l conf. univ. dr. Viorel Cernica, titularul cursului de filozofie românească de la Facultatea de filozofie a Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul de filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Secţiunea de Filozofie românească.

În primul episod începem urcuşul către noi înşine, către propria noastră cultură filosofică, printr-un efort de cuprindere teoretică a ideii de filozofie europeană.

Ce este sau cum ne apare filosofia europeană?Aceasta este tematica primului episod al serialului Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti.

Ediţia din 18 iunie. Cercetarea filosofică în contextul iniţiativelor private. Proiecte ale Institutului de filozofie „Alexandru Dragomir”

Invitat: dr. Cristian Cioran

Practicarea filosofiei ca formă de cercetare instituţionalizată în jurul unor comunităţi profesionalizate nu este, fireşte, o noutate pentru nimeni. Există pretutindeni în lume, inclusiv în România, structuri administrative, academice şi universitare, specializate în cercetarea sistematică a unor teme sau subiecte filosofice ce subîntind arii de gândire atât de complexe încât exegeza lui Platon, de pildă, face casă bună cu investigarea orientărilor de avangardă în filosofia contemporană. În acest context cercetătorul filosofic este un angajat cu carte de muncă, cu o fişă a postului, cu obligaţii şi sarcini bine stabilite, cu drepturi şi, natural, cu perspectiva unei cariere previzibile.

S-ar părea că sarcinile de investigare a filosofiei sunt astăzi atât de complexe încât ele stimulează şi iniţiative private de cercetare şi chiar constituirea unor forme instituţionale alternative la cercetarea deja existentă în spaţiul academic ori universitar.
Despre o astfel de iniţiativă privată în cercetarea filosofică vă invit să vorbim în ediţia din 18 iunie, plecând de la proiectele de cercetare existente în cadrul Institutului privat de filozofie „Alexandru Dragomir”, din cadrul Societăţii Române de Fenomenologie.
Oaspete în studio va fi d-l dr. Cristian Ciocan, unul dintre cei mai dinamici filosofi români actuali. Domnia sa a absolvit Facultatea de Filosofie la Bucureşti (1999), masteratul de filosofie franceză de la Cluj-Napoca (2000) şi masteratul de la Universitatea Paris XII Val de Marne (2001). Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti (2006) şi al Universităţii din Paris IV Sorbona (2009). Bursier al Guvernului Francez (2002-2005) şi al Fundaţiei Alexander von Humboldt (2006-2008). Pentru merite în cercetare a obţinut în anul 2009 premiul "In Hoc Signo Vinces" (Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, Romania). Preşedinte al Societăţii Române de Fenomenologie. Redactor-şef al revistei Studia Phaenomenologica. Coordonator al colecţiei Acta Phaenomenologica, Humanitas. Moderator al buletinului informativ „Newsletter of Phenomenology”. Coordonator al proiectului de promovare a filozofiei româneşti în străinătate „Three Romanian Philosophers”. Coordonator al Conferinţei internaţionale "A Century with Levinas: Philosophy and Responsibility", Bucureşti, 4-6 septembrie 2006. Coordonator al Conferinţei internaţionale şi al Şcolii de vară "Phenomenology and Theology", Sibiu-Sambata de Sus, 26 august - 5 septembrie 2007. Coordonator al „Enciclopediei On-line a Filosofiei Româneşti”. Moderator al buletinului informativ „Newsletter-Filozofie”.

Ediţia din 11 iunie. Pornind de la Kant. O dezbatere despre graniţe şi limite în gândirea filosofică actuală

Invitat: cercet. şt. dr. Marius Drăghici

În exerciţiul ei liber gândirea filosofică îşi produce, în mod cu totul paradoxal, atât instrumente de cunoaştere cât şi mijloace ale proprie-i sale autosuspendări. Este ca şi cum cineva ar susţine că în ţarcul cu oi, lupul nu se află dincolo de gard, ci el este continuu înăuntru şi se ospătează ori de câte ori doreşte. Aşadar, nu de „duşmani” exteriori trebuie să-i fie frică gândirii, cât mai degrabă de sine însăşi şi de tendinţele ei sinucigaşe. Numite cu termenul de „scepticism”, aceste tendinţe au mişcat, susţin istoricii filosofiei, gândirea reflexivă europeană, de la vechii greci şi până azi, pe un traseu previzibil: perioadele de optimism şi de încredere în puterile ei sunt permanent însoţite de perioade de negare, defăimare şi tristeţe.

Gândirea se experimentează, aşadar, continuu pe sine, iar din pendularea între cei doi poli ea a ieşit, pare-se, continuu învingătoare: limitele pe care şi le-a pus singură sieşi au fost continuu dezmărginite. Lupul nu poate mânca dintr-o dată toate oile! Dar din faptul că aşa a fost în trecut, nu putem deduce strict că nu va fi altfel în viitor!

Prin urmare, există limite principiale ale gândirii? Există graniţe care o mărginesc şi-i interzic accesul la ceea ce este dincolo de ea?

Acestea sunt întrebările pe baza cărora vă invit să facem un schimb de opinii prin intermediul telefoanelor RRC. Partenerul nostru de dialog este d-l dr. Marius Augustin Drăghici, cercetător ştiinţific la Institutul de filozofie şi psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, autorul unei recente lucrări ce redeschide problematica posibilităţilor şi limitelor gândirii plecând de la Kant, Experimentul Raţiunii Pure. Deducţia kantiană a categoriilor, Editura Grinta, 2011, lucrare pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii noastre.

Ediţia din 4 iunie. Filosofia ca joc de cultură şi societate. O dezbatere despre transformările hermeneutice în filosofia de azi

Invitat: conf. univ. dr. Sebastian Grama

La întrebarea ce sunt filosofii, se spune că celebrul Lucian din Samosata, el însuşi filosof şi retor, a dat un răspuns şocant: „o inutilă povară pe pământ”! Într-adevăr! Căci, în vreme ce toţi ceilalţi oameni îşi vedeau în mod serios şi temeinic de treburile lor, filosofii se comportau ca nişte copii, adică se jucau dorind să cunoască lucruri numai din plăcerea copilărească de a şti. Inutilitatea filosofului e evidentă din moment ce el face din gratuitatea jocului gândirii scop al vieţii şi acţiunilor sale. Gândind precum Lucian, cum poate filosoful să-i judece pe semenii săi, pe cei care-şi văd în mod serios de treburile lor, de vreme ce ei nu fac nimic concret? Filosof se numeşte aşadar cel care nu are profesie, care pierde timpul, care se joacă. El este…inutil!

Mai mult decât atât, cum spune Socrate însuşi, filosofii semănau cu nişte nebuni ce se deosebesc prin părerilor lor, pentru că îşi închipuie că vorbesc mai cu pricepere despre ceea ce toţi oamenii ştiu că este o taină de nedezlegat. „ Într-adevăr, printre nebuni unii nu se tem de ceea ce ar trebui să se teamă, pe când alţii se tem şi de ceea ce n-ar trebui; unii cred că pot spune şi face orice în faţa mulţimii, alţii socotesc că e rău să ai vreo legătură cu oamenii; unii nu respectă nici temple, nici altar, nici vreunul din lucrurile divine, alţii cinstesc pietrele, arborii şi animalele care le ies în cale. Tot astfel, printre cei care cercetează lumea în întregul ei: unii stabilesc unitatea naturii ei, alţii multiplicitatea; unii admit că toate se nasc şi pier, alţii că nimic nu se întâmplă”.

S-a schimbat oare astăzi, în lumea dominaţiei ştiinţei, tehnologiei şi divertismentului, a jocului generalizat la scara întregii planete, ceva din condiţia iniţială a filosofiei şi filosofului? Se joacă şi astăzi filosofii în condiţiile în care filosofia a devenit, încă din timpul universităţilor medievale, o activitate „serioasă”? Sunt filosofii - pe care-i asemuim astăzi cu acei indivizi plicticoşi şi debili ce vorbesc emfatic, subiect privilegiat în spectacole de comedie, „o inutilă povară pe pământ”?

Sunt întrebări la care va încerca să răspundă pentru dvs. d-l conf. univ. dr. Sebastian Grama, autorul unei cărţi recente, Erotica semnificaţiei, apărute la Editura Universităţii din Bucureşti, carte pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii din aceasta sâmbătă, 4 iunie. Vă aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.

Ediţia din 28 mai. Platon de după Platon. O dezbatere despre tradiţia neoplatonică de gândire

Invitat: dr. Marilena Vlad

În trecerea ei prin vâltoare istoriei, filosofia a cunoscut atât momente de triumf cât şi perioade de decădere, chiar de interdicţie, semn că oamenii au faţă de iubirea de înţelepciune o atitudine ambivalentă rezultată dintr-un imposibil amestec de iubire şi ură. Dacă mai adăugăm la aceste trăiri contradictorii, deopotrivă, indiferenţa şi frică, atunci deja am schiţat datele unei hărţi emoţionale în care putem localiza felul în care diversele epoci istorice se raportează la filosofi şi la gândirea lor.
Din această perspectivă, cea mai incitantă perioadă din întreaga istorie a filosofiei o regăsim, pare-se, în primele secole de după Hristos, când filosofia elină este concurată de învăţătura creştină ce nu admitea decât adevărul credinţei. Se ştie, cuvântul „filozofie” apare în Biblie doar într-un singur context şi acesta negativ: „Prin urmare, aşa cum L-aţi primit pe Hristos Iisus Domnul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într’Însul, întăriţi în credinţă aşa cum aţi învăţat-o şi prisosind în ea cu mulţumire. Luaţi aminte ca nu cumva cineva să facă din voi o pradă prin filosofie şi prin deşartă înţelepciune din predania omenească după stihiile lumii şi nu după Hristos” ( Epistola Sfântului Pavel către Coloseni, 2:6).
Poate că aceste cuvinte ale Apostului Pavel l-a îndemnat pe împăratului bizantin Iustinian să desfiinţeze în anul 529 d.H, ultima şcoală filosofică „păgână” vestind lumii că învăţătura creştină nu mai poate fi contestată de nimeni şi nimic.
Ce s-a întâmplat în aceste secole cu gândirea filosofică de expresie elină cunoscută în istoria gândiri sub numele convenţional de „neoplatonism”? Putem vorbi doar de comentarii ale filosofiei lui Platon, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, sau avem de-a face cu o nouă vârstă a filosofiei eline şi, prin urmare, cu noi subtilităţi de gândire necunoscute de antecesori? În ce mod s-au intersectat cele două viziunii, păgână şi creştină, asupra lumii? Au fost precum apa şi uleiul, s-au putem regăsi o serie de neştiute împrumuturi reciproce? Ce şi cât datorează gândirea filosofică actuală acestui moment de confruntare între două viziuni reciproc contradictorii asupra lumii? În final, cum ne raportăm şi cum trebui să evaluăm din perspectiva nevoilor intelectuale actuale acest moment important din istoria filosofiei?
Ne bucurăm de prezenţa în studio a unei cercetătoare ce face parte din rândurile tinerei generaţii de filosofi români care s-au afirmat cu vigoare în cultura filosofică românească a ultimilor ani. Este vorba despre d-na Marilena Vlad, dr. în filozofie, cercetătoare a fenomenului filosofic neoplatonic pe care-l studiază de mai bine de un deceniu, traducătore din limba greacă veche a lui Damascius şi cotraducătoare a seriei Plotin, Enneade, apărută la editura IRI, autoare a mai multor articole ştiinţifice apărute în română şi limbi străine. De curând, domnia sa a publicat şi lucrarea Dincolo de fiinţă. Neoplatonismul şi aporiile originii inefabile, Bucureşti, Editura Zeta Books, 2011, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii noastre de sâmbătă.
A se vedea, http://www.zetabooks.com/new-releases/marilena-vlad-dincolo-de-fiinta-neoplatonismul-si-aporiile-originii-inef.html

Ediţia din 21 mai. Emil Cioran. Sensuri metafizice, etice şi estetice ale operei.

Emisiunea vă propune o serie de comentarii pe marginea comunicărilor prezentate la SIMPOZION NAŢIONAL Emil Cioran – sensuri metafizice, etice şi estetice ale operei, prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la naşterea filosofului. Simpozionul este organizat de Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti împreună cu Societatea Română de Filosofie şi Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, în ziua de 20 mai 2011.
A se vedea, http://www.filosofie.unibuc.ro

Ediţia din 14 mai. David Hume – 300 ani de la naştere. Provocări ale scepticismului în gândirea filosofică actuală

DAVID HUME (1711-1777)

Sărbătorirea celor 300 de ani de la naşterea filosofului scoţian David Hume se anunţă a fi în acest an de-a dreptul spectaculoasă. Pretutindeni în lumea universitară sunt organizate pe parcursul întregului an conferinţe şi simpozioane de mare anvergură, iar revistele de specialitate se întrec în a rezerva spaţii publicistice cât mai ample analizelor întreprinse de profesioniştii domeniului.
Cum se explică acest interes pentru opera David Hume? Între altele, pare-se, celebra sa provocare sceptică adresată filosofiei şi teologiei în cuvinte simple şi penetrante: „Dacă ne uităm prin biblioteci, cum ar mai trebui să facem în ele curat! Dacă luăm în mână, de exemplu, o carte teologică sau metafizică, ar trebui să ne întrebăm: conţine ea o cercetare abstractă despre mărime sau număr? Nu! Conţine ea discuţii empirice despre fapte şi existenţă? Nu! Atunci trebuie dată flăcărilor, căci nu poate conţine decât amăgiri sofistice”.
Cum se mai poate practica filozofia în urma acestei provocări ce o somează să devină fie matematică fie ştiinţă experimentală? Oare întreaga filozofie este o activitate sofistică, din moment ce enunţurile ei nu sunt nici astăzi susceptibile de verificări formale ori experimentale?
Iată întrebarea ediţiei din 14 mai a întâlnirii noastre pe calea undelor, o ediţie pe care o dedicăm actualităţii filozofiei lui David Hume cu accent pe soluţiile pe care le avem astăzi la provocările sale sceptice.

Invitat în studio este d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă.

Aştept ca de obicei intervenţiile dvs. radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC!

Ediţia din 7 mai. Dimensiunile formative ale filosofiei. O dezbatere despre înţelesurile actuale ale reformelor lui Spiru Haret

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ

Oare câţi dintre noi nu au sesizat simetriile existente în istoria intelectuală a românilor odată cu înscrierea pe orbita modernităţi? Acestea se produc, pare-se, la cumpăna dintre secole, perioade dominate de reforme structurale, de schimbări radicale în viaţa românilor mai ales pe linia educaţiei şi învăţământului. Simetriile sunt cu atât mai izbitoare dacă vom compara actualele stări de spirit dominate de dorinţa de înnoire, cu perioada de reforme iniţiate de Spiru Haret, cel care a aşezat întregul învăţământ românesc pe baze filosofice pregătind miracolului intelectual al gândirii şi culturii interbelice.
În ce măsură reformele actuale ale educaţiei şi învăţământului românesc continuă, aşa cum au susţinut toţii miniştii de resort, spiritul reformelor lui Spiru Haret? Este vorba despre aplicare unui principiu de continuitate sau doar de justificări formale şi electorale?
Sunt întrebări la care abia de câteva săptămâni se poate răspunde întemeiat, respectiv de când a apărut la Editura "Comunicare.ro" seria Operele lui Spiru Haret în unsprezece volume masive, un eveniment editorial remarcabil despre care vom vorbi în ediţia din 7 mai a Izvoarelor de filozofie.
Invitat în studio este cunoscutul editor şi profesor universitar, sociolog şi filosof al culturii, d-l Constantin Schifirneţ, îngrijitorul ediţiei Operele lui Spiru Haret.

Ediţia din 30 aprilie. Adevărul ştiinţei şi adevărul credinţei. De la conflictul secular la dialogul actual

Invitatul ediţiei: prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană

Oare câţi dintre noi, cei care am îmbrăţişat profesii liberale, nu trăiesc o veritabila stare de paradox în perioada marilor sărbători creştine?

Pe de o parte, trăim cotidian într-o lumea secularizată dominată de eficacitate şi calcule de izbândă în proiecte laice; pe de altă parte, în astfel de zile, încercăm regretul de a ne fi gândit, suficient poate, la sensul vieţii şi a zbaterilor noastre care nu trec dincolo de automatismul vieţii cotidiene.

Cum se explică faptul că în marile zile de sărbătoare creştină se trezesc în noi stări de evlavie şi de credinţă, de meditaţie interioară, ca apoi să fim preocupaţi iarăşi de rafinarea tehnicilor de reuşită în viaţă şi de căutare neostoită a plăcerilor? Care sunt oare acele elemente din orizontul vieţii laice ce, în mod paradoxal, ne îndeamnă să privim mai ales de Sărbătorile Pascale cu mai mult interes credinţa şi valorile învăţăturii creştine? Or, reformulând pe un plan mai general interogaţia: cum se explica faptul ca în lumea noastră secularizata dominata de spirit ştiinţific, de tehnologiile producătoare de valori corporale, de valorile plăcerii, învăţătura creştină rămâne continuu vie în conştiinţa noastră?

În plan filosofic, în constă adevărul ştiinţei şi în ce măsură credinţa în Dumnezeu se fundează pe un adevăr ce nu vine, niciodată, în conflict cu ştiinţa? Ce sunt adevărurile de cunoaştere şi care este conţinutul adevărului credinţei? Cum se explică că adevărul ştiinţific este complementar adevărului credinţei, în ciuda faptului că acesta nu se fundeză pe probe experimenteale?

Sunt câteva dintre întrebările la care va încerca invitatul nostru, unul dintre marii noştri intelectuali cu conştiinţă creştină, d-l prof. univ. Gheoghiţă Geană, filosof şi antropolog cu o recunoscută platformă ştiinţifică internaţională.

Ediţia din 16 aprilie. Ce este managementul cunoaşterii? Filosofia în contextul cercetărilor ştiinţifice de avangardă

Invitatul ediţiei: conf. univ. dr. Constantin Stoenescu

Cum este posibilă producerea noului, a creaţiei în genere? Iată una dintre întrebările cele mai încăpăţânate - un adevărat sâmbure de cireaşă ce nu poate fi spart între dinţi – transmise lumii noastre de către o serie de filosofi şi oameni de ştiinţă încă din zorii epocii moderne. Ideea că noţiunea de creaţie se referă la înnoirea ontologică a lumii - ce face să survină în lume ceva ce nu a existat mai înainte - a fost şi este împărtăşită de majoritatea oamenilor culţi. La fel şi ideea că mintea noastră posedă o structură generativă, un fel de perpetuum mobile, aptă să scoată într-un mod misterios mai multe date decât datele de intrare, a întrunit de asemenea un consens general. Diferenţe majore însă au apărut atunci când oamenii de ştiinţă şi filosofii au încercat să desluşească mecanismele apariţiei noului în lume, apelând, paradoxal, la o serie de cuvinte cu o mare încărcătură metaforică şi chiar "mistică" de tipul: înzestrare, aptitudine, talent, geniu, chemare, inspiraţie, iluminare, spontaneitate etc.

Putem determina mecanismele de producere a noului în ştiinţă şi, prin urmare, putem vorbi riguros despre ceea ce pare a fi definitiv învăluit în mister? Poate fi stimulată şi apoi manageriată creaţia ştiinţifică şi rezultatele ei, cunoaşterea aplicată în tehnologiile de toate tipurile? Care ar fi, pe rând, sarcinile de cunoaştere ale acestei cunoaşteri atât pentru ştiinţă cât şi pentru filozofie din moment ce interdisciplinaritatea este aici chemată să pună ordine? Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în ediţia din 16 aprilie a Izvoarelor de filozofie, o ediţie ce argumentează că alianţa filozofie - ştiinţă nu este o aspiraţie, ci o stare de fapt. Mai ales atunci când această alianţă este deja postulată într-un proiect de cercetare cum este cel iniţiat de un colectiv de filosofi coordonaţi de invitatul ediţiei, conf. univ. dr. Constantin Stoenescu.

Datele acestui proiect de avangardă în investigaţiile ştiinţifice şi filosofice actuale - motivaţie, obiective, participanţi, rezultate scontate, efecte culturale etc. - ce va constitui în mod firesc amorsa dezbaterii noastre, pot fi uşor evaluate dacă accesaţi adresa de Internet: http://www.managementulcunoasterii.ro/

Va aştept ca de obicei sa facem un schimb reciproc de opinii prin intermediul cunoscutelor telefoane ale RRC.