Ediţia din 2 aprilie. Cum putem gândi paradoxalul? Repere filosofice dintr-o uitată istorie a nefiinţei

Invitatul ediţiei: prof. univ. dr. Andrei Cornea

Se spune deseori şi, pare-se, cu îndreptăţire, că filosofia este o încercare de a gândi paradoxalul, adică tocmai acele fapte în care gândirea intră într-un conflict ruinător cu ea însăşi.

Poate gândirea să-şi depăşească propriile sale limite, atunci când încearcă să înţeleagă ceea ce este de negândit, cum ar fi de pildă, nefiinţa, nimicul, moartea? Ce aflăm oare cu toţii din încercarea de străpungerea a ceea ce nu poate fi gândit şi înţeles? „Ceea ce nu este”, nefiinţa, oare „este” într-un anumit fel? A vorbi despre ceea ce nu poţi cunoaşte şi înţelege este oare tot o forma de cunoaştere? Cum poate gandirea sa nu se autosuspende cand vorbeşte chiar despre inexistenţa ei?

Acestea sunt întrebările la care vă invit să răspundem împreună în ediţia din 2 aprilie 2011, când vom lua ca pretext al schimbului nostru de opinii lucrarea recentă a filosofului şi eseistului Andrei Cornea, O istorie a nefiinţei în filosofia greacă.

Această lucrare, o veritabilă premieră internaţională, ilustrează că felul originar în care vechii greci au gândit posibilităţile de cuprindere a necuprinsului, ar putea constitui şi pentru noi, în lumea relativisă şi sceptică în care trăim, o bună lecţie de optimism şi tărie sufletească.

Editia din 26 martie. Frica de Kant? Despre libertate şi cenzură în anii dominaţiei marxismului

Invitat: prof. univ. dr. Alexandru Boboc, Membru corespondent al Academiei Române

Din deceniul al şaselea al secolului trecut şi până astăzi, de mai bine de cincizeci şi cinci de ani, profesorul universitar Alexandru Boboc a predat şi predă de la catedră filosofia lui Kant. A prins vremuri grele, când despre Kant nu puteai vorbi fără să te expui unor riscuri existenţiale majore. A scris apoi multiple articole, ample studii şi cărţi despre Kant după care studenţii de atunci, actualii profesori universitari din întreaga ţară, au învăţat datele unei gândiri critice şi, deopotrivă, cum poţi să gândeşti liber trăind într-o lume neliberă şi dominată de ideologie. În prezent, tinerii studenţii ai domniei sale învaţă să desluşească în configuraţia gândirii contemporane influenţele de substanţă ale kantianismului. În sfârşit, iubitorii gândirii kantiene au de curând la dispoziţie şi ultima carte a domniei sale, Kant şi gândirea contemporană, apărută recent la Editura Academiei Române, lucrare ce argumentează că cele mai noi programe de cercetare filosofică sunt, în cele din urmă, de inspiraţie kantiană. Despre toate aceste avataruri ale lui Kant din cultura reflexivă românească a ultimelor şase decenii, vom vorbi cu prof. Alexandru Boboc în ediţia din 26 martie. Vă aştept ca de obicei intervenţiile telefonice!

Ediţia din 19 martie. De la local la universal. Dimensiuni internaţionale ale cercetării filosofice romaneşti

Mircea Dumitru si Saul Kripke - City University of New York

Cum se produce noul în filozofie şi care sunt mecanismele de validare a creaţiei filosofice? Care sunt posibilităţile noastre de acces la modul în care filosofii profesionişti produc noutăţi conceptuale, idei ori noi programe de investigaţie comunicate în congrese şi simpozioane internaţionale? Ce rol îndeplinesc congresele internaţionale în recunoaştere paternităţii ideilor filosofice originale? Credeţi că mai este posibil accesul nostru, al celor pasionaţi de meditaţie şi reflecţie, la discuţiile care au loc astăzi în diversele întruniri, congrese şi simpozioane ale comunităţii filosofilor grupaţi în reţele închise de cercetare?
Acestea sunt interogaţiile asupra cărora ne vom concentra în ediţia din 19 martie a Izvoarelor de filozofie. Invitatul şi partenerul nostru de dialog este profesorul universitar Mircea Dumitru, Prorector al Universităţii din Bucureşti, un reprezentant strălucit al elitei intelectuale româneşti actuale, posesor a două doctorate în filosofie, unul obţinut la Universitarea din Bucureşti, iar celălalt la Tulane University, New Orleans, SUA, autorul unor lucrări filosofice de răsunet apărute în limbi de circulaţie internaţională, un intelectual român cu platformă şi cu un prestigiu ştiinţific ce au trecut dincolo de graniţele României.
Dezbaterea pe care v-o propun este inspirată de continutul ultimelor două conferinţe internaţionale susţinute de prof. Mircea Dumitru la The Graduate Center of the City University of New York, în prezenţa unor figuri legendare ale filosofiei americane între care şi Saul Kripke, considerat de profesioniştii domeniului printre cei mai importanţi zece filosofi din ultimii 200 de ani.

Ediţia din 12 martie. Redefiniri ale operei de artă în spaţiul filosofiei analitice. Studiu de caz: Arthur Danto

Invitatul ediţiei: lector univ. dr. Cristian Nae

Ediţia din 12 martie aduce în prim plan un alt exemplu menit să ilustreze resincronizarea gândirii româneşti la marile teme de reflecţie ale culturii filosofice contemporane, fenomen iniţiat şi nutrit de cercetările pe cont propriu întreprinse de noua generaţie de filosofi români. Vom focaliza de această dată domeniul filosofiei artei, un gen de preocupări teoretice extrem de subtil şi controversat, situat în intervalul dilematic desenat de cearta între practicile artistice creative şi practicile teoretico-filosofice explicative. Dezbaterea este prilejuită de apariţia unei lucrări recente de filosofia artei, Arta după sfârşitul artei. Danto şi redefinirea operei de artă, semnate de Cristian Nae, un reprezentant de marcă al noii generaţii de filosofi români, lector univ. dr. la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative, Universitatea de Artă „George Enescu” din Iaşi.
Nucleul dezbaterii îl va constitui, între altele, tema „morţii artei”, adică a convingerii larg răspândite în rândurile multora dintre noi ce cred că arta contemporană şi-a pierdut mesajul estetic elevat de altădată, privând astfel fiinţa noastră lăuntrică de emoţii şi bucurii subtile. Putem vorbi într-un sens propriu despre moartea artei? La ce ne referim atunci când vorbim despre moartea artei? Vorbim oare despre starea reală a artei, despre formele ei de manifestare cu care noi stabilim relaţii de intimitate, de trăire şi emoţie estetică, sau atunci când auzim expresia „moartea artei” ne referim la teoreticienii acesteia: la istoricii şi criticii de artă, la filosofi si la limitele analizelor lor conceptuale? Oare despre ce vorbim în acest context al artei după artă: despre criza mijloacelor de expresie a artei sau despre limitele noastre de înţelegere teoretică şi filosofică?
Va aştept cu interes constant opiniile prin intermediul telefoanelor RRC! Puteţi, fireşte, să postaţi mesaje şi întrebări pe acest blog al emisiunii!