Dacă privim la primii filosofi ai epocii antice grecești, putem vedea că aceștia îndeplineau un întreg spectru de funcții sociale, care astăzi sunt în mod ferm distinse. Ei scriau ca poeții, vorbeau ca oamenii de știință, erau inventatori și legiuitori totodată. Tocmai de aceea, discursul filosofic a fost dintotdeauna greu de distins, pe de o parte, de poezie sau literatură și, pe de altă parte, de știință.
Cu toate însă că a apărut mai întâi în formă lirică și literară, ulterior năzuind tot timpul să se apropie de rigoarea științei, modul în care vorbesc și scriu filosofii a fost și rămâne un tip aparte de discurs, care, începând cu secolul al XVII-lea, a căpătat din ce în ce mai multă autonomie în comparație cu celelalte modalități discursive. Cu toate acestea, dacă ne întrebăm care sunt funcțiile sale specifice, cel mai adesea suntem ne regăsim în aporie.
Pentru a dezlega această aporie, vom lua ca punct de pornire în discuția noastră din această săptămână textul inedit descoperit postum, semnat de Michel Foucault și intitulat „Discursul filosofic”, care a apărut de curând în limba română, sub traducerea lui Ciprian Mihali la editura Trei.
Pentru a ne ghida prin această discuție despre felul de a fi și funcțiile discursului filosofic îl vom avea ca invitat chiar pe traducătorul lucrării citate, Ciprian Mihali, care este profesor al Universității Babeș-Boyai din Cluj și doctor în filosofie al Universității din Strasbourg și al aceleiași Universități Babeș Boyai. Având o activitate publicistică susținută, Ciprian Mihali a publicat un număr de 8 volume de autor, a tradus peste 25 de volume de filosofie și a scris un număr impresionant de studii și articole, apărute în volume colective sau reviste de specialitate.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro
Realizator: Cornel-Florin Moraru