Ediţia din 7 mai. Dimensiunile formative ale filosofiei. O dezbatere despre înţelesurile actuale ale reformelor lui Spiru Haret

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ

Oare câţi dintre noi nu au sesizat simetriile existente în istoria intelectuală a românilor odată cu înscrierea pe orbita modernităţi? Acestea se produc, pare-se, la cumpăna dintre secole, perioade dominate de reforme structurale, de schimbări radicale în viaţa românilor mai ales pe linia educaţiei şi învăţământului. Simetriile sunt cu atât mai izbitoare dacă vom compara actualele stări de spirit dominate de dorinţa de înnoire, cu perioada de reforme iniţiate de Spiru Haret, cel care a aşezat întregul învăţământ românesc pe baze filosofice pregătind miracolului intelectual al gândirii şi culturii interbelice.
În ce măsură reformele actuale ale educaţiei şi învăţământului românesc continuă, aşa cum au susţinut toţii miniştii de resort, spiritul reformelor lui Spiru Haret? Este vorba despre aplicare unui principiu de continuitate sau doar de justificări formale şi electorale?
Sunt întrebări la care abia de câteva săptămâni se poate răspunde întemeiat, respectiv de când a apărut la Editura "Comunicare.ro" seria Operele lui Spiru Haret în unsprezece volume masive, un eveniment editorial remarcabil despre care vom vorbi în ediţia din 7 mai a Izvoarelor de filozofie.
Invitat în studio este cunoscutul editor şi profesor universitar, sociolog şi filosof al culturii, d-l Constantin Schifirneţ, îngrijitorul ediţiei Operele lui Spiru Haret.

Ediţia din 30 aprilie. Adevărul ştiinţei şi adevărul credinţei. De la conflictul secular la dialogul actual

Invitatul ediţiei: prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană

Oare câţi dintre noi, cei care am îmbrăţişat profesii liberale, nu trăiesc o veritabila stare de paradox în perioada marilor sărbători creştine?

Pe de o parte, trăim cotidian într-o lumea secularizată dominată de eficacitate şi calcule de izbândă în proiecte laice; pe de altă parte, în astfel de zile, încercăm regretul de a ne fi gândit, suficient poate, la sensul vieţii şi a zbaterilor noastre care nu trec dincolo de automatismul vieţii cotidiene.

Cum se explică faptul că în marile zile de sărbătoare creştină se trezesc în noi stări de evlavie şi de credinţă, de meditaţie interioară, ca apoi să fim preocupaţi iarăşi de rafinarea tehnicilor de reuşită în viaţă şi de căutare neostoită a plăcerilor? Care sunt oare acele elemente din orizontul vieţii laice ce, în mod paradoxal, ne îndeamnă să privim mai ales de Sărbătorile Pascale cu mai mult interes credinţa şi valorile învăţăturii creştine? Or, reformulând pe un plan mai general interogaţia: cum se explica faptul ca în lumea noastră secularizata dominata de spirit ştiinţific, de tehnologiile producătoare de valori corporale, de valorile plăcerii, învăţătura creştină rămâne continuu vie în conştiinţa noastră?

În plan filosofic, în constă adevărul ştiinţei şi în ce măsură credinţa în Dumnezeu se fundează pe un adevăr ce nu vine, niciodată, în conflict cu ştiinţa? Ce sunt adevărurile de cunoaştere şi care este conţinutul adevărului credinţei? Cum se explică că adevărul ştiinţific este complementar adevărului credinţei, în ciuda faptului că acesta nu se fundeză pe probe experimenteale?

Sunt câteva dintre întrebările la care va încerca invitatul nostru, unul dintre marii noştri intelectuali cu conştiinţă creştină, d-l prof. univ. Gheoghiţă Geană, filosof şi antropolog cu o recunoscută platformă ştiinţifică internaţională.

Ediţia din 16 aprilie. Ce este managementul cunoaşterii? Filosofia în contextul cercetărilor ştiinţifice de avangardă

Invitatul ediţiei: conf. univ. dr. Constantin Stoenescu

Cum este posibilă producerea noului, a creaţiei în genere? Iată una dintre întrebările cele mai încăpăţânate - un adevărat sâmbure de cireaşă ce nu poate fi spart între dinţi – transmise lumii noastre de către o serie de filosofi şi oameni de ştiinţă încă din zorii epocii moderne. Ideea că noţiunea de creaţie se referă la înnoirea ontologică a lumii - ce face să survină în lume ceva ce nu a existat mai înainte - a fost şi este împărtăşită de majoritatea oamenilor culţi. La fel şi ideea că mintea noastră posedă o structură generativă, un fel de perpetuum mobile, aptă să scoată într-un mod misterios mai multe date decât datele de intrare, a întrunit de asemenea un consens general. Diferenţe majore însă au apărut atunci când oamenii de ştiinţă şi filosofii au încercat să desluşească mecanismele apariţiei noului în lume, apelând, paradoxal, la o serie de cuvinte cu o mare încărcătură metaforică şi chiar "mistică" de tipul: înzestrare, aptitudine, talent, geniu, chemare, inspiraţie, iluminare, spontaneitate etc.

Putem determina mecanismele de producere a noului în ştiinţă şi, prin urmare, putem vorbi riguros despre ceea ce pare a fi definitiv învăluit în mister? Poate fi stimulată şi apoi manageriată creaţia ştiinţifică şi rezultatele ei, cunoaşterea aplicată în tehnologiile de toate tipurile? Care ar fi, pe rând, sarcinile de cunoaştere ale acestei cunoaşteri atât pentru ştiinţă cât şi pentru filozofie din moment ce interdisciplinaritatea este aici chemată să pună ordine? Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în ediţia din 16 aprilie a Izvoarelor de filozofie, o ediţie ce argumentează că alianţa filozofie - ştiinţă nu este o aspiraţie, ci o stare de fapt. Mai ales atunci când această alianţă este deja postulată într-un proiect de cercetare cum este cel iniţiat de un colectiv de filosofi coordonaţi de invitatul ediţiei, conf. univ. dr. Constantin Stoenescu.

Datele acestui proiect de avangardă în investigaţiile ştiinţifice şi filosofice actuale - motivaţie, obiective, participanţi, rezultate scontate, efecte culturale etc. - ce va constitui în mod firesc amorsa dezbaterii noastre, pot fi uşor evaluate dacă accesaţi adresa de Internet: http://www.managementulcunoasterii.ro/

Va aştept ca de obicei sa facem un schimb reciproc de opinii prin intermediul cunoscutelor telefoane ale RRC.

Editia din 9 aprilie. Centenar Emil Cioran (1911-2011)

Ideea că Emil Cioran este un autor aproape imposibil de comentat a devenit cu timpul o veritabilă dominantă exegetică. Căci ce să spui despre el sau despre o singură frază a lui, cum remarca şi Jean François Revel, fără să nu fie o jalnică degradare a ideii?

Cioran, ştim cu toţii, se prezintă singur pe sine şi nu are nevoie de comentarii şi exegeze docte care să medieze legătura între autor şi cititor. Cititorul stabileşte chiar de la primele încercări de lectură o relaţie de intimitate sufletească cu scriitorul. Este ca într-o relaţie de iubire! Prezenţa unei terţe persoane împiedică lucrarea miracolului ce poate fi trăit şi experimentat doar în doi. Paradoxal, contactul nemijlocit cu scrierile cioraniene dezvăluie mai mult cititorului decât poate s-o facă orice exerciţiu hermeneutic secund.

Cum se explică faptul că scrierile lui Cioran impun acest exclusivism? Ce structură de adâncime posedă scriitura lui Cioran şi care sunt supoziţiile filosofice ascunse ale gândirii sale? Cum putem explica paradoxul surprins de Francois Fejto în cunoscutele-i cuvinte : „E uimitor, de altfel, că acest gânditor al cărui itinerar mergea de la Platon la Bergson, prin Kant şi Fichte, a rupt atât de radical cu filosofia universitară, profesionistă, devenind, pe o filieră nu mai puţin clasică, un gânditor care se exprimă în aforisme, un «antifilosof». Pe scurt, cum se poate practica filosofia ca antifilosofie?

Sunt întrebările la care vor încerca să răspundă profesorii universitari Marin Diaconu şi Ion Dur - doi dintre cei mai reputaţi cercetatori ai filosofiei româneşti - invitaţi ai ediţiei din 9 aprilie a Izvoarelor de filozofie, o ediţia dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran.