Ediţia din 28 mai. Platon de după Platon. O dezbatere despre tradiţia neoplatonică de gândire

Invitat: dr. Marilena Vlad

În trecerea ei prin vâltoare istoriei, filosofia a cunoscut atât momente de triumf cât şi perioade de decădere, chiar de interdicţie, semn că oamenii au faţă de iubirea de înţelepciune o atitudine ambivalentă rezultată dintr-un imposibil amestec de iubire şi ură. Dacă mai adăugăm la aceste trăiri contradictorii, deopotrivă, indiferenţa şi frică, atunci deja am schiţat datele unei hărţi emoţionale în care putem localiza felul în care diversele epoci istorice se raportează la filosofi şi la gândirea lor.
Din această perspectivă, cea mai incitantă perioadă din întreaga istorie a filosofiei o regăsim, pare-se, în primele secole de după Hristos, când filosofia elină este concurată de învăţătura creştină ce nu admitea decât adevărul credinţei. Se ştie, cuvântul „filozofie” apare în Biblie doar într-un singur context şi acesta negativ: „Prin urmare, aşa cum L-aţi primit pe Hristos Iisus Domnul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într’Însul, întăriţi în credinţă aşa cum aţi învăţat-o şi prisosind în ea cu mulţumire. Luaţi aminte ca nu cumva cineva să facă din voi o pradă prin filosofie şi prin deşartă înţelepciune din predania omenească după stihiile lumii şi nu după Hristos” ( Epistola Sfântului Pavel către Coloseni, 2:6).
Poate că aceste cuvinte ale Apostului Pavel l-a îndemnat pe împăratului bizantin Iustinian să desfiinţeze în anul 529 d.H, ultima şcoală filosofică „păgână” vestind lumii că învăţătura creştină nu mai poate fi contestată de nimeni şi nimic.
Ce s-a întâmplat în aceste secole cu gândirea filosofică de expresie elină cunoscută în istoria gândiri sub numele convenţional de „neoplatonism”? Putem vorbi doar de comentarii ale filosofiei lui Platon, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, sau avem de-a face cu o nouă vârstă a filosofiei eline şi, prin urmare, cu noi subtilităţi de gândire necunoscute de antecesori? În ce mod s-au intersectat cele două viziunii, păgână şi creştină, asupra lumii? Au fost precum apa şi uleiul, s-au putem regăsi o serie de neştiute împrumuturi reciproce? Ce şi cât datorează gândirea filosofică actuală acestui moment de confruntare între două viziuni reciproc contradictorii asupra lumii? În final, cum ne raportăm şi cum trebui să evaluăm din perspectiva nevoilor intelectuale actuale acest moment important din istoria filosofiei?
Ne bucurăm de prezenţa în studio a unei cercetătoare ce face parte din rândurile tinerei generaţii de filosofi români care s-au afirmat cu vigoare în cultura filosofică românească a ultimilor ani. Este vorba despre d-na Marilena Vlad, dr. în filozofie, cercetătoare a fenomenului filosofic neoplatonic pe care-l studiază de mai bine de un deceniu, traducătore din limba greacă veche a lui Damascius şi cotraducătoare a seriei Plotin, Enneade, apărută la editura IRI, autoare a mai multor articole ştiinţifice apărute în română şi limbi străine. De curând, domnia sa a publicat şi lucrarea Dincolo de fiinţă. Neoplatonismul şi aporiile originii inefabile, Bucureşti, Editura Zeta Books, 2011, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii noastre de sâmbătă.
A se vedea, http://www.zetabooks.com/new-releases/marilena-vlad-dincolo-de-fiinta-neoplatonismul-si-aporiile-originii-inef.html