luni, 28 mai 2012

Ediția din 2 iunie 2012. Istoria filosofiei sau istoria ideilor filosofice? Sensuri ale practicilor filosofice universitare actuale


Invitat: conf. univ. dr. Viorel Vizureanu 


Există multiple voci ce susţin că noi, oamenii de azi, cei care trăim în era informaticii şi a industriei culturi de masă, am avea nevoie de noi construcţii filosofice apte să răspundă la multiplele provocări ce-şi au originea în actualul stil de viaţă dominat de mobilitate, globalizare și schimbare frenetică. În acest context, cercetarea trecutului filosofic pare a fi mai degrabă pasiunea individuală a unor colecționari de idei, decât o activitate de investigare ce trebuie să pună și să rezolve probleme ”actuale”.
Pe de altă parte, există și opinia contrară că de la Platon încoace filosofia nu a făcut nimic altceva decât să realizeze adnotări pe marginea celebrelor Dialoguri și că filosofii ”actuali” nu produc decât comentarii și exegeze pe idei deja descoperite și formulate, dar uitate de graba cu care oamenii vor să se îndepărteze de trecut pentru a ajunge...niciunde.
Dar ce înseamnă ”actual„ și ”actualitate” în filozofie? Platon, Aristotel, Toma, Descartes, Hume, Kant…etc. sunt actuali or inactuali? Cum ar trebuie să gândim, corect și întemeiat, relațiile dintre filosofiile trecutului și cele ale prezentului în care condițiile în care, vorba lui Aureliu Augustin, nimeni nu știe precis, dacă este întrebat, ce este ”trecut” și ce este „prezent” în viața noastră?  Când vorbim de trecutul filosofic ce avem în vedere „istoria filosofiei” sau ”istoria ideilor filosofice”?
            Sunt întrebări la care vă invit să răspundem împreună cu d-l. conf. univ. dr. Viorel Vizureanu, prodecan al Facultății de Filozofie a Universității din București, Directorul Centrului de Cercetare în Istoria Ideilor Filosofice. 


marți, 22 mai 2012

Ediția din 26 mai 2012 Cearta „modernităților”? Noi abordări în sociologia și filosofia culturii



Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

Una dintre temele încăpățânate ale culturii noastre reflexive, redeschise de fiecare generație de intelectuali de la Titu Maiorescu încoace este, fără îndoială, tema modernității românești și a raportului acesteia cu modernitatea europeană. În fapt, cine (re)deschide tema modernității românești aduce în prim planul conștiinței un ghem de alte teme întrucât, se știe, „ modernitatea”, ca formă de conştiinţă europeană, este un mod de a fi și a înţelege lumea, de a trăi, a acţiona, a spera şi a muri. Cu acest înțeles de univers mintal, structurat de o ierarhie valorică survenită din raportarea omului european la un timp fără eternitate, modernitatea devine un concept problemă pentru toate popoarele ce și-au dobândit conștiința de sine și propriile sisteme identitare, de autopercepție individuală și colectivă.
Ce (mai) înseamnă modernitatea pentru români? Iată întrebarea la care vom încerca să răspundem în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la un articol publicat de către d-l prof. univ. Constantin Schifirneț într-una dintre cele mai prestigioase reviste de științe sociale din lume, Modernitatea tendențială ( a se vedea, Constantin Schifirneț, Tendential modernity, în Social Science Information  http://ssi.sagepub.com/content/51/1/22 ).


duminică, 13 mai 2012

Ediția din 19 mai. Tradiția la o nouă lectură. Erudiție și exegeză în practicile filosofice actuale

Invitat: lector univ. dr. Adrian Muraru 


Există anumite realizări culturale ale tinerei generații de filosofi români care ne îndreptățesc să susținem că practica reflexivă românească se intersectează cu marile proiecte ale culturilor europene mature ce fac din relectura și reinterpretarea tradiției greco-latine premoderne, o  resursă importantă de creativitate și înnoire conceptuală. Tradiția este, în acest context, toposul cultural în care totul pare că a fost spus, iar noutățile de „ultimă oră” sunt, în mare măsură, reintepretări ale unor idei care au fost de mult gândite și exprimate. Căci ce sunt filosofiile unor Nietzsche,  Heidegger ori Gadamer dacă nu o trezire a tradiției de gândire camuflate în ungherele conștiinței moderne ce s-a uitat pe sine în trăirea goală a succedaneelor prezentului.
Ei bine, în ediția din această săptămână vom aduce în prim plan o practică filosofică românească ce face din erudiție și comentariu exegetic, urmând exemplul culturilor canonice europene, o preocupare consecventă a unor cărturari mai tineri ori mai maturi, uniți în jurul Centrului de Editare și Traducere Traditio din Iași ce ”își propune  recuperarea și relevarea în actualitate a tradițiilor culturale premoderne, de expresie latină și elină”. (Pe larg în http://www.traditio.uaic.ro/).
Invitatul ediției este d-l Adrian Muraru, lector univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, coordonatorul Centrului de Editare și Traducere TRADITIO, unul dintre reprezentanții străluciți ai tinerei generații de gânditori români. Cu o formație pluridisciplinară – studii de teologie, trei licențe (limbi clasice, filozofie, literatură), doctorat în filozofie - d-l Adrian Muraru reînvie în spațiul culturii noastre reflexive idealul cărturarului filosof ce ne reamintește, faptul deseori uitat, că filosofia nu rezolvă probleme filosofice, cât mai degrabă răspunde unor interogații existențiale venite din condiția istorică a ființei noastre omenești ce se uită pe sine, devenind mai săracă lăuntric, paradoxal, pe măsură ce înaintează în cultură și confort civilizațional.  
Pot acoperi proiectele actuale de traducere și comentariu exegetic focalizate pe textele fundamentale premoderne, grecești și latine, nevoile reale ale culturii noastre reflexive prezente?
Aceasta e întrebarea esențială pe coordonatele căreia va avea loc dezbaterea noastră din această săptămână.


miercuri, 9 mai 2012

Ediția din 12 mai. Între descriere și explicație. Experiențe ale cercetării filosofice


Invitat: lector univ. dr George Bondor 



Dinamica culturii reflexive românești este orietată, cel puțin dacă avem în vedere ultimul deceniu, către producerea de noutate și performanță. Mai mult chiar, această orientare este însoțită - datele par a confirma supoziția - chiar de o schimbare de perspectivă a modului în care profesioniștii, în mod special tinerii universitari și cercetători, practică filosofia ca cercetare și investigație personală. 
În alte cuvinte, scoaterea filosofiei românești dintr-o activitate de comentariu secund și translatarea ei pe coordonatele creației de idei ce-i pot interesa și pe profesioniștii din alte culturi reflexive, sintetizează această orientare datorată, în mare măsură, proiectelor de cercetare filosofică inițiate de tânăra generație de filosofi români grupați în diverse formule de solidaritate profesională.
Ei bine, despre acest segment de practică filosofică vom vorbi în această săptămână, plecând de activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, un loc de întâlnirea între generații filosofice și un experiment intelectual și cultural pe care-l putem gândi analog – exceptis excipiendis – cunoscutei „Junimi ieșene”.  
Pretextul dezbaterii îl va constitui lucrarea Sensuri ale corpului, ce adună între coperți  cercetările, devenite bunuri publice, comunicate într-un colocviu „obișnuit” de lucru.
Invitatul emisiunii este d-l George Bondor, inițiatorul și directorul acestui centru de reflecție și cercetare filosofică, editorul revistei Meta: Research in Hermeneutics, Phenomenology and Practical Philosophy (împreună cu Stefan Afloroaei si Corneliu Bîlbă) și coordonatorul colecției lucrărilor de filosofie, Sophia, din cadrul Editurii Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași. 


joi, 3 mai 2012

Ediția din 5 mai. Turnul Babel? Analize filosofice ale limbajului în gândirea americană actuală


Invitat: lector univ. dr. Ioan-Alexandru Grădinaru 


Entuziasmul și pasiunea multora dintre noi pentru deliciile pe care ni le procură gândirea reflexivă sunt supuse la grele încercări chiar de modul în care filosofii profesionişti înţeleg să-şi practice competenţele în spaţiul public de manifestare a vieţii culturale şi intelectuale. Cărțile, studiile, eseurile și articolele semnate de profesioniștii filosofiei ne dau impresia că limbajul filosofiei este format, paradoxal, din mai multe vocabulare. Impresia de turn Babel adâncește paradoxul generat de existența unui singur limbaj, în cazul de față al filosofiei, cu mai multe vocabulare, pe măsură ce înțelegem că filosofii înșiși nu se înțeleg între ei. 
Cine poartă responsabilitatea unei astfel de stări ce, în fapt, nu e dorită de nimeni? Limbajul natural, cel de toate zilele, în interiorul căruia filosofii sunt constrânși să „lucreze”? Cumva dorința filosofilor de a produce în folosul propriu, al rigorii gândirii, un limbaj conceptual, artificial, similar celui științific?
Acestea sunt întrebările principale la care vă invit să facem un schimb de opinii împreună cu unul dintre tinerii noștri filosofi, un fin cunoscător al subtilelor dezbaterii pe care gânditorii americani le-au inițiat, odată cu scrierile provocatoare ale lui Frege, Russel și Wittgenstein, asupra naturii limbajului și a felului misterior în care acesta se leagă cu lucrurile. 
Este vorba despre d-l Ioan-Alexandru Grădinaru, lector universitar în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Catedra de Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. De curând domnia a publicat lucrarea Limbaj și discursitivitate în filosofia americană a secolul XX, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii, lucrare ce propune o monografie a filosofiei analitice americane, cum se știe, una dintre principale forme canonice de practică filosofică interesată de investigații sistematice în universul babelian al limbii.