miercuri, 25 ianuarie 2023

Ediția din 27 Ianuarie: Abecedarul gândirii grecești antice (litera pi)

 


Săptămâna aceasta, la Izvoare de filosofie, deschidem din nou Abecedarului gândirii grecești la cea de-a șaisprezecea literă din alfabetul grecesc, anume la litera pi. Cu această ocazie, vom parcurge cele mai variate domenii ale filosofiei, de la fizicalism până la ontologie și metafizica, de la religie până la epistemologie și logică, în căutarea de sensuri inedite și etimologii incitante. În această călătorie vom descoperi originile etimologice ale noțiunii de „paradox”,  „politică”, dar vom afla și de unde provine denumirea „paradisului” biblic.


Pentru a ne ghida în periplul nostru prin cultura antică, îl vom avea, ca de obicei, invitat pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor –  alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar Grec-Român din cultura noastră, un proiect editorial impresionant, care cuprinde nu mai puțin de 12 volume, dintre care 5 au fost deja publicate – și peste 2400 de pagini.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care v-o propunem, vineri, pe data de 27 ianuarie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

miercuri, 18 ianuarie 2023

De la animalitate la umanitate. Problema violenței în filosofie

 


Problema violenței a pus și pune la încercare toate eforturile noastre de înțelegere și teoretizare. Tocmai pentru că este un fenomen prin excelență irațional, violența ne pune în fața descendenței noastre biologice, aflată în zona animalității, a brutalității și a bestialității și, cel mai adesea, se sustrage discursului științific și filosofic. Cu toate acestea, societatea umană, prin structura și legile ei, și-a propus să descurajeze pe cât posibil manifestările de violență, atât fizică, cât și verbală, încurajând în același timp dialogul, dezbaterea și argumentele raționale.

La o simplă privire în jurul nostru, observăm însă că acest fenomen este încă prezent pretutindeni. De la formele mai fățișe, cum ar fi războaiele sau conflictele stradale, până la formele mai sublimate și mascate, care ni se prezintă prin intermediul operelor artelor vizuale, ale cinematografiei sau, în general, prin mijloacele de comunicare în masă, violența a rămas o prezență constantă și difuză în orizontul lumii noastre.

            În aceste condiții, merită să ne întrebăm dacă nu cumva, departe de a fi doar un accident al existenței umane, violența este, de fapt, o trăsătură fundamentală a acesteia. Cum putem gândi filosofic violența? Care sunt principalele ei manifestări? Care este legătura dintre latura animalică a omului și diversele forme de violență pe care le putem observa în jurul nostru?


            Acestea sunt doar câteva dintre întrebările de la care vom porni discuția de vineri, alături de Cristian Ciocan, Președinte executiv al Societății Române de Fenomenologie, cercetător al Institutului de Cercetare al Universității din București și membru al Școlii doctorale a Facultății de filosofie. Cu o activitate de cercetare și publicistică susținută, invitatul nostru este unul dintre cei mai reputați cercetători contemporani din mediul reflexiv românesc.

            Prilejul acestei discuții este publicarea de curând, la editura Spandugino, a studiului „Violență și animalitate. Explorări fenomenologice”, o apariție editorială exemplară pentru cercetarea filosofică autohtonă, semnată chiar de invitatul nostru din această seară.

            Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați acestei dezbateri incitante, ca de obicei, vineri, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

joi, 12 ianuarie 2023

Ediția din 13 ianuarie: Retrospectiva filosofică a anului 2022

 


Pentru că, la început de an, filosofii numără cărțile, prima ediția a izvoarelor de filosofie din anul 2023 va fi dedicată, ca de obicei, unei retrospective a activității filosofice din anul precedent. În cele 50 de minute de emisie, vom trece în revistă cărțile, articolele și manifestările academice care au marcat, în diverse moduri, viața noastră intelectuală și cultura reflexivă românească în genere.

Pentru a ne ghida în acest periplu al nostru printre cărți și gânduri, îl vom avea ca invitat pe cunoscutul filosof și eseist Adrian Niță, doctor în filosofie, cercetător științific al Institutului de filosofie și psihologie „Constantin Rădulescu-Motru al Academiei Române și Președinte al Societății Leibniz din România.

Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei, vineri, 13 ianuarie, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru