Ediția din 30 martie. Parteneriate filosofice în dialog: Universitatea din București și New York University

Invitat: prof. univ. dr. Mircea Dumitru 

A spune că astăzi filosofia se practică în comunități internaționale profesionalizate care transcend granițe  geografice, lingvistice și culturale, înseamnă a reafirma un adevăr banal. Căci, cu toții știm ce îndelungată tradiție comunitară și dialogică a făcut posibilă gândirea reflexivă solitară ce continuu s-a practicat, paradoxal poate, solidar în conferii, școli și comunități filosofice.

Ei bine, această latură vizibilă a practicilor filosofice actuale, nu ne spune nimic despre ceea ce se produce înăuntrul acestui dialog filosofic generalizat la scară planetară. Oare cum se stabilesc parteneriatele filosofice internaționale în care sunt implicați, deopotrivă, oameni și instituții de cercetare și învățământ superior? Oare cât de aspre sunt condiționările profesionale și cât de înalte și severe sunt standardele impuse de dialogul pe care-l poartă filosofii profesioniști între ei? Cât de permeabile și permisive sunt micile comunități internaționale de filosofi? Ce criterii de selecție sunt mobilizate în alegerea de noi membri?  

Acestea sunt provocările pe care le lansează ediția din aceasta săptămână a întâlnii noastre pe calea undelor. Vom pleca în dezbaterea noastră de la un studiu de caz: parteneriatul filosofic dintre Universitatea din București și New York University, realizat prin inițiativa d-lui prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din București și invitatul nostru în studioul RRC. 

Ediția din 23 martie. Orient vs. Occident? Abordări interculturale și filosofice actuale

Apariția în ultimul deceniu a unor lucrări cu tiraje impresionante inspirate de atacurile teroriste de la 11 sept. 2011 și a unor cărți cu impact planetar, cum ar fi, de pildă, cea a lui Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale sau Roger Scruton, Vestul și restul. Globalizarea și amenințarea teoristă, stimulează în noi tendința naturală a minții de gândi prin disjuncții exclusive, în acord cu marile dihotomii uzuale în limbajul politicii mondiale: Orient și Occident, Nord și Sud, centru și periferie, civilizație și barbarie, bogați și sărăci, creștini și musulmani etc.  

Acest mod de a gândi „belicos” lumea, în cadrele duale specifice „pronumelelor” identitare „noi” și „ei”, are însă și un revers cu adânci rădăcini înfipte în solul tradiției, dialogul între culturi, fapt relevat de ultima carte semnată de către d-na Grete Tartler,  Islam, repere culturale. Proba orientului.

Ediția din această săptămână a întâlnirii noastre radiofonice va lua ca pretext al dezbaterii acest volum insolit ce argumentează, prin apel la fapte culturale de o impresionantă erudiție, că identitatea noastră europeană s-a configurat prin importante și, deseori, neștiute valori preluate din cultura și civilizația orientală. Oare cîți dintre noi știu că autori precum Dante, Goethe, Novalis și-au afirmat originalitatea printr-un interes viu și o cunoaștere din „interior” a unor valori culturale de sorginte orientală?

Oare ce anume este „european” în cultura noastră europeană?

Iată provocarea pe care o lansează dezbaterea din această săptămână! Suntem onorați de prezența în studio a d-nei Grete Tartler, una dintre cele mai erudite personalități ale culturii noastre actuale: profesor universitar ce predă cursuri de cultură și civilizație arabă, scriitoare, poetă și traducătoare. Pasiunea pentru muzică - d-na Grete Tartler este și absolventă de Conservator - a fost acompaniată fără sincope, de iubirea pentru filozofie, domeniu în care și-a susținut și doctoratul. Tabloul ar fi incomplet, dacă am omite activitatea, răsplătită de înalte distincții, în diplomație ca atașat cultural la Viena, ambasador la Copenhaga și Reykjavik, ori ca ministru plenipotențial la Atena.

            Va astept intervențiile radiofonice în emisiune. Puteti, fireste, sa lasati si mesaje pe blogul Izvoarelor de filozofie.  

Ediția din 16 martie. De la local la planetar. Toposul globalizării în gândirea contemporană

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Vizureanu 

„Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, știu; dacă însă eu aș vrea să explic noțiunea cuiva care mă întreabă nu știu”. Această celebră suspendare a judecății pe care Aureliu Augustin o făcea în legătură cu natura timpul, trebuie cu siguranța aplicată astăzi și în privința naturii spațiului. Sub impactul studiilor de geografie umană, psihologie ambientală și sociologie urbană, a studiilor culturale ori postcoloniale natura spațiul a devenit similară cu cea relevată de Augustin timpului: spațiul există cu adevărat în condiţiile în care tinde să… nu fie.

 În alte cuvinte, mai puțin paradoxale, pe măsură ce vorbim astăzi despre o pluralitate de spații – spațiul fizic, spațiul cultural, spațiul sacru, spațiul imaginar, spațiul social, spațiul urban, spațiul utopic etc. nu mai știm ce este…spațiul. Mai mult decât atât, studiile întreprinse asupra actualelor procese de globalizare ne obligă să atribuit spațiului „fluiditatea” timpului. S-a pierdut oare spațiul în…„spațiu”?

Care este poziția filosofiei în această chestiune? Vă invit să-l interogăm împreună pe d-l conf. univ. dr. Viorel Vizureanu, Prodecan al Facultății de filozofie a Universității din București, care a inițiat în anii din urmă o serie de cercetări filosofice asupra naturii unității și diversității spațiului.

Va astept ca de obicei interventiile radiofonice la telefoanele RRC.

Ediția din 9 martie. Socrate versus Gorgias? Modele academice și paideice în practicile filosofice actuale

Invitat: conf. univ. dr. Brândușa Palade

Ambianța culturală globală în care trăim astăzi nu încurajează, pare-se, existența unor gânditori solitari de tipul lui Cioran ori Wittgenstein, cei care au blamat practicarea filosofiei ca profesie considerând că actul de filosofare s-ar perverti dacă este scos din vechea lui condiție socratică a cunoașterii și grijii de sine. Ideea de a dobândi succese sociale prin intermediul filosofiei era pentru gânditorii amintiți, nu doar antipatică, ci profund imorală.

Existența acestor cazurile izolate de filosofi iconoclaști nu schimbă însă în nici un fel practicarea academică a filosofiei ca o cultură a experților dornici de afirmare socială și instituțională. Cu toții putem constata că actualmente există o prăpastia uriaşă între practicarea filosofiei ca „dispoziţie naturală”, tipică iubitorului de înțelepciune, şi cei care practică filosofia „profesionist”. Performanţele conceptuale şi ultraspecializărilor tematice ale „experților domeniului” fac astăzi din filosofie o întreprindere riguroasă similară cercetării ştiinţifice, iar ceea ce era destinat cândva tuturor, o învățătură pentru viață, a deveni încifrat ca prospectul unui medicament pe care doar farmacistul ori medicul îl poate înțelege.    

Recunoaștem aici, pentru că nimic nu e nou sub soare, ipostazele contemporane ale vechii dispute dintre Gorgias și Socrate privitoare la rolul filosofiei în viața noastră. Cum trebuie practicată filosofia? Așa cum o făcea Gorgias, „tatăl” retoricii și simbolul filosofului de succes pecuniar, cel care organiza spectacole publice pentru a dovedi că este neîntrecut în producerea de sofisme, sau Socrate cel care susținea că o viața care nu este examinată nu merită să fie trăită?

Idealul socratic al lui „cunoaște-te pe tine însuți” a fost abandonat sau reconfigurat de practicile filosofice actuale?

Iată întrebarea la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnii noastre pe calea undelor!