marți, 29 octombrie 2013

Ediţia din 2 nov. 2013. Între viaţă şi operă. Către un Eminescu al zilelor noastre

Invitat: dr. Cătălin Cioaba 


„Un om complet, într-o vreme în care ceia ce este necesar pentru noi este această refacere a omului complet, pe care timpurile noastre l-au sfărâmat în fragmente, distrugând omenirea în însăşi esenţa ei iniţială şi definitivă.“ (Nicolae Iorga)

„Refacerea omului complet“, datoria culturală pe care o avem faţă de Eminescu, hotărnicită ferm de Nicolae Iorga, începe să prindă viaţă, chiar sub ochii noştri, într-un mod de-a dreptul miraculos. Astfel,  corespondenţa inedită a lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle, această incredibilă restituire documentară, precum şi împlinirea recentă a visului lui Noica de restitutio in integrum a manuscriselor „omului deplin al culturii noastre” sunt fapte culturale ce nu pot fi explicate prin cauzalităţi sociologice ori statistici culturale.
Din această perspectivă a miraculosului trebuie să vedem şi recentul volum de texte antologate, de aproape şase sute de pagini, apărut săptămâna trecută la Editura Humanitas, Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţii spusă de contemporani – selecţie, note, cronologie şi prefaţă de Cătălin Cioabă – volum ce pune în faţa noastră, în multiple oglinzi reflexive, un Eminescu despre care nu ne-a vorbit nimeni în şcoală.
Spectaculosul reorganizării într-un ansamblu coerent şi într-un singur volum a tuturor textelor de amintiri ale contemporanilor lui Eminescu, risipite de-a lungul anilor în fel de fel de publicaţii, ne va constrânge, în multe privinţe, să ne revizuirea opiniile şi credinţele noastre despre puterea unui om care a trăit ca şi noi, cu bucurii şi suferinţe, dar al cărui nume a devenit eponimul unei culturi.
Care sunt dominantele pe care le putem extrage din mărturiile celor care l-au cunoscut pe Eminescu? Ce raport putem stabili acum, după apariţia acestui volum, între viaţă şi operă? Cum era perceput Eminescu de contemporanii săi: doar ca poet şi ca ziarist? Preocupările de filozofie ale lui Eminescu erau cunoscute contemporanilor săi? Nu cumva imaginea de filosof a lui Eminescu a fost adăugată, după studiul manuscriselor şi apariţiei seriei de opere, de către posteritate? 

Cu aceste întrebări îl vom „iscodi“ (un cuvânt preferat de Eminescu) pe invitatul emisiunii d-l Cătălin Cioabă. 


joi, 24 octombrie 2013

Ediția din 26 oct. 2013. Între exactitate și rigoare. Modele ale cunoașterii (științifice) în dispută.

Invitat: cercet. șt. dr. Marius Augustin Drăghici  


Atitudinile noastre față de științele exacte sunt, într-o mare măsură, reciproc contradictorii.
Pe de o parte, încrederea noastră în puterile acestora este aproape magică. Călătorim în cosmos, scrutăm secretele vieții, explorăm integral planeta și producem tehnologii care devansează cu mult trebuințele noastre elementare. Prin urmare, nu există nici un motiv de îndoială că aceste științe produc nu doar o cunoaștere exactă și obiectivă, ci chiar un model universal pentru orice activitate intelectuală care formulează pretenții de cunoaștere și adevăr.
Pe de altă parte, suntem cu toții sceptici că știința ar putea descifra, de pildă, scopul vieții și morții noastre. Lipsa de temei a vieții noastre individuale și moartea ca non-sens absolut fixează, pare-se, într-un mod definitiv, bariere peste care științele exacte nu mai pot trece. Explicațiile științifice se opresc în față unei remarci de genul: „Nu mă înspăimântă moartea, ci veșnicia ei” (Nicolae Iorga).
Ce soluții avem la dispoziție pentru „îmblânzirea” acestor atitudini duale? Există alternative la modelul cunoașterii avansat de științele exacte?  Doar cunoașterea „ în genul științei” este veritabilă?
Întâlnirea din această săptămână vă propune un periplu filosofic în lumea „metaforelor duale” produse de succesul și limitele științelor exacte: explicație vs. înțelegere, exactitate vs. rigoare, „vederea exterioară” vs. „vederea interioară”, adevăr vs. sens, certitudine vs. interpretare etc.

Invitatul emisiunii este d-l dr. Marius Augustin Drăghici, prestigios cercetător la Institutul de filozofie și psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, unul dintre cei mai buni cunoscători ai disputelor filosofice actuale legate de dihotomia: științe ale naturii - științe socio-umane.  


marți, 15 octombrie 2013

Ediția din 19 oct. România și Japonia. Cercetări filosofice și dialog intercultural





Invitat: lector univ. dr. Emanuel-Mihail Socaciu

Filosofia universitară românească a devenit, mai ales în ultimul deceniu, terenul unor spectaculoase experimente intelectuale realizate prin intermediul departamentelor și centrelor de cercetare academică, racordate la investigații filosofice cu o tematică transnațională, globală și interculturală. Se produc astfel, sub ochii noștrii, o serie de parteneriate filosofice, pe care nici cei mai vizionari filosofi români nu le-ar fi putut anticipa în urmă cu două, trei decenii, chiar dacă erau la curent cu multiplele prefaceri din cultura reflexivă a lumii.
Ei bine, despre astfel de investigații, în „tandem filosofic”, vom discuta plecând de la parteneriatul dintre Centrul de Etică Aplicată și Filozofie de la Universitatea Hokkaido din Sapporo, Japonia (director, prof. Shunzo Majima), și Centrul de Cercetare în Etică Aplicată al Universității din București (director, prof. Valentin Mureșan), concretizat, într-o primă etapă, prin apariția a două volume de cercetări - ce antologhează contribuția teoretică a unor filosofi români și japonezi la provocările eticii aplicate – ce au văzut, concomitent, lumina tiparului atât în România cât și în Japonia.
Care sunt punctele de contact tematic și metodologic dintre filosofia japoneză actuală și recentele cercetări filosofice românești din domeniul eticii aplicate? Aceasta este principala întrebare la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.    
Ne bucurăm de prezența în studio a unuia dintre editorii acestor volume, d-l lector univ. dr. Emanuel-Mihail Socaciu, un reprezentant de frunte a noii generații de filosofi români profesionalizați în diversele tematici ale filosofiei morale și politice. Proiectele de cercetare interdisciplinară a normelor, inițiate de invitatul nostru, despre care vom vorbi în deschiderea emisiunii, ilustrează ideea că abordările filosofice de „avangardă” au depășit în România faza aspirațiilor intelectuale, pentru a atinge vârfuri ale unor realizări incontestabile. ( a se vedea: http://www.normev.ro/despre-proiect)


miercuri, 9 octombrie 2013

Ediția din 12 oct. Dileme ale cunoașterii vizuale. Știm ceea ce vedem sau vedem ceea ce știm?

 Invitat: conf. univ. dr. Cristian Nae 

„A vedea” este, probabil, unul dintre cele mai înșelătoare verbe din vocabularul limbilor europene.
Pe de o parte, actul vederii este asimilat pretutindeni cu cel al cunoașterii veridice, nemediate de alți factori perturbatori. Privim lucrurile și le vedem așa cum sunt ele pentru că, știm cu toții, „imaginile nu mint”. „Am văzut cu ochii mei” este, fără îndoială, una dintre cele mai credibile probe pe care le putem aduce în sprijinul prezumților noastre.  
Pe de altă parte, verbul „a vedea”, cum argumentează o serie de filosofi contemporani, este strict dependent de educație, istorie și cultură. Vedem în lucruri ceea ce am învățat să vedem. Dacă nu suntem microbiologi, de pildă, chiar dacă privim prin lentilele unui microscop nu vom „vedea” niciodată  structura internă a unui microorganism.
În sfârșit, există și un regim expresiv de funcționare a „vederii”, nu doar cognitiv. Ochiul este legat și de suflet, de „simțire”, nu doar de gândire. Când privim un tablou drag nouă, nu vedem un obiect, ci intuim în el valoarea frumosului.
Cum se îmbină aceste fațete diferite ale lui „a vedea” în lumea noastră dominată de cultura vizuală și de valorile lui „homo videns”? Ce legătură există între „vedere” și interpretare? Ce este „natural” și ce este „cultural” în privirea noastră?
Acestea sunt întrebările sugerate de o insolită carte de analiză critică a teoriilor filosofice ale artelor vizuale, semnată de către d-l Cristian Nae, filosof, teoretician și critic de artă, conf. univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, invitatul ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie.


marți, 1 octombrie 2013

Ediția din 5 oct. Condiția intelectualului român în Europa Unită. Perspective ale sociologiei și filosofiei culturii


Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

„Sensul modern al intelectualului referă la persoana cu activitate de creare şi diseminare a ideilor, a conceptelor ştiinţifice, dar şi la implicarea sa în schimbarea socială. Trei condiţii fac dintr-o persoană intelectual: specialitatea, dimensiunea civică, atitudinea critică.  Proprie intelectualului este analiza raţională, cu argumente şi fără prejudecăţi a realităţii. Un intelectual este deschis la inovaţie şi la noutate, la spiritul critic faţă  de producţia culturală şi ştiinţifică. Intelectualul este cel care extinde cunoaşterea în toate domeniile. Din acest unghi s-a spus că definirea intelectualilor este mai puţin importantă decât modul cum ei înşişi se autodefinesc în condiţii istorice particulare”.
Cu aceste înțelesuri ale „intelectualului” precizate conceptual într-un articol recent apărut, de către invitatul emisiunii, cunoscutul sociolog și filosof al culturii Constantin Schifineț, vă propun să ne interogăm împreună asupra rolului intelectualității românești în contextul Europei Unite.
Ideea unei „națiuni de cultură”, impusă în spațiul public de Titu Maiorescu și preluată apoi de către toți intelectualii creativi, emblematici pentru cultura națională interbelică, este relevantă și pentru intelectuali români de astăzi formați în cultul valorilor transnaționale și globale? S-au produs după 2007, anul aderării României la UE, schimbări semnificative în agenda reflexivă a intelectualilor români? Care sunt idealurile creative și civice spre care privesc astăzi, în perioada „postaderare”, intelectualii români?
Acestea sunt, deopotrivă, întrebările și provocările ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Astept ca de obicei mesajele și întrebările dvs.