joi, 28 iulie 2022

Edițiile din 29 iulie și 5 august: Abstractul în filosofie și artă. Reflecții asupra picturii abstracte

 


Dintre conceptele filosofiei, cel de „abstract” a jucat un rol fundamental în gândirea modernă și contemporană. De la sistemul filosofic a lui G.W.F. Hegel, până la gânditori precum Martin Heidegger sau Ernst Cassirer, această noțiune a prilejuit și încă prilejuiește multe dezbateri.

Cu toate acestea, abstractul nu joacă un rol important doar în gândirea filosofică, ci și în cea artistică. Pictura abstractă, așa cum s-a dezvoltat ea la începutul secolului al XX-lea, preia intuiții din filosofie, teoria artei și religie pentru a dezvolta un nou concept de abstract, care se pretează artelor vizuale. Tocmai de aceea, pentru ediția de vinerea aceasta, vă propunem o dezbatere despre asemănările și diferențele pe care le putem vedea între gândirea filosofică și reflecția artistică, pornind de la două nume de primă importanță pentru istoria artei: Wassily Kandinsky (în ediția din 29 iulie) și Kazimir Malevici (în ediția din 5 august).

Cum putem defini abstractul în filosofie și artă? Ce încearcă să surprindă arta abstractă? Există o continuitate între gândirea filosofică și cea reflexiv-artistică pe tema abstractului?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni dezbaterea noastră din această săptămână, alături de  Dragoș Grusea, doctor în filosofie și lector al Universității Naționale de Arte din București. Cu studii masterale și doctorale făcute la Eberhard-Karls Universität din Tübingen, invitatul nostru este unul dintre cei mai buni tineri specialiști în filosofia modernă germană din cultura română actuală. 

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Ediția din 29 iulie

Ediția din 5 august

joi, 21 iulie 2022

Ediția din 22 iulie: Gândirea filosofică în contexte neconvenționale. Dimensiuni estetice si etice ale culturii punk

 


Pentru ediția din 22 iulie continuăm seria de emisiuni „Gândirea filosofică în contexte neconvenționale”, care își propune devoalarea substratului filosofic al diverselor fenomene asociate culturii pop, cu o dezbatere care se anunță incitantă despre dimensiunile filosofice ale culturii punk.

Cunoscută pentru ideile radicale și neconvenționale, cultura punk s-a dezvoltat începând cu sfârșitul anilor ’70 ai secolului trecut ca un mod de viață și raportare la lume ce a dezvoltat o nouă estetică a non-conformismului și un ethos anti-consumerist, care pune sub interogație ideea de autoritate și legitimitatea acesteia. Odată cu trecerea timpului, în special după anii ’90, mișcarea punk a început să își facă simțită prezența și în România, în forme specifice și cu o ideologie originală față de alte zone geografice.

În cele 50 de minute de emisie pe care le avem la dispoziție în această săptămână vom încerca să punem în lumină premisele filosofice ale culturii punk și relevanța acesteia pentru societatea contemporană. Ce legătură există între ethosul punk și cinismul antic? Care sunt principalele idei filosofice pe care le putem decela în gândirea punk? Cum a schimba această mișcare estetica contemporană?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni discuția de vineri, alături de Mihai Laurențiu Fuiorea, specialist în filosofia culturii punk, fost membru al grupului de cercetări doctorale multidisciplinare « Phalanstère » la Universitatea Paris 8 Vincennes Saint-Denis și actualmente cadru didactic în învățământul preuniversitar.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, vineri, 22 iulie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

joi, 14 iulie 2022

Ediția din 15 iulie: Cum poți fi tu însuți în era rețelelor de socializare. Incursiuni în estetica mediului virtual

 


Dezvoltarea mediului virtual și a rețelelor de socializare au schimbat, fără îndoială, modul de viață al omului contemporan. Dacă până la apariția internetului, existența umană putea fi definită în coordonatele realității și imaginației, acum aceasta se desfășoară, într-o măsura mai mică sau mai mare, într-un nou mediu de existență, încă problematic din perspectiva filosofiei: mediul virtual. Odată cu această schimbare, putem vorbi despre o existență virtuală, pe care fiecare dintre noi o avem, despre un „avatar” al personalității noastre pe care îl construim și îl expunem pe internet, care adesea se constituie după alte norme și cu alte limitări decât eul nostru cotidian.

Tocmai de aceea, pentru această săptămână vă propunem o dezbatere incitantă despre modul în care putem fi noi înșine în mediul online și despre cum ne putem construi o existență virtuală autentică. Cum se diferențiază interacțiunile noastre virtuale de cele reale? Este avatarul nostru digital doar o copie a personalității reale? Cum este posibilă o estetică a autenticității existenței virtuale?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni discuția din această săptămână alături de Paul Gabriel Sandu, cadru didactic al Facultății de filosofie din București și membru în echipa de cercetare a proiectului „Be You – A fi tu însuți în era rețelelor sociale – o abordare a esteticii autenticității din perspectiva ontologiei virtuale”, un proiect de cercetare care își propune să adreseze noile provocări ridicate de mediul online existenței omului contemporan.  

Vă așteptăm și pe dvs. ă vă alăturați discuției noastre, ca de obicei, vineri, pe data de 15 iulie, începând cu ora 21.10, pe frecvențele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

joi, 7 iulie 2022

Ediția din 8 iulie: Practica filosofică – între gândirea occidentală și cea orientală

 



Între tradiția occidentală de gândire, instituită de filosofii Antichității, și cea orientală s-a creat, de-a lungul istoriei, o ruptură care a făcut ca adesea să fie foarte dificilă comunicarea dintre cele două culturi. În ultimele decenii însă, odată cu efortul de recuperare a dimensiunii practice a filosofiei făcut de filosofii contemporani, s-au creat noi premise ale unui dialog între cele două tradiții, în vederea găsirii unui răspuns la provocările și dilemele ridicate de existența omului actual. Astfel au apărut, în domeniile practicii și consilierii filosofice, diverse încercări de fructificare a înțelepciunii orientale asiatice și de interpretare a acesteia din prisma practicii filosofice.   

Pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie vă propunem o discuție incitantă despre legătura dintre tradiția gândirii occidentale și a celei asiatice, din prisma practicii filosofice contemporane. Care sunt similitudinile dintre „exercițiile spirituale” occidentale și practicile gândiri orientale? Cum putem înțelege gândirea asiatică în termenii filosofici? Cum poate fi fructificată această înțelepciune în contextul vieții noastre de zi cu zi?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni discuția alături de invitații noștri din această săptămână – Veronica Bâtcă, terapeut Five Elements și trainer Filosofie pentru copii si adulți, și Andrei Simionescu-Panait, lector în filosofie la Universitatea Politehnica din București.

Vă așteptăm să vă alăturați și dvs. acestei discuții, ca de obicei, vineri, pe data de 8 iulie, începând cu ora 21.10, pe frecvențele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 Realizator: Cornel-Florin Moraru