luni, 23 septembrie 2013

Ediția din 28 sept. 2013 Filosofia în era globalizării. Impresii de la cel de-al XXIII-lea Congres Mondial de Filosofie



Invitat: prof. univ. dr. Viorel Guliciuc 

„Filosofia ca cercetare și mod de viață”. Sub semnul acestei credințe de sorginte socratică – „o viața ne-examinată nu merită trăită” formulată de Socrate în dialogul Criton -  s-au desfășurat în Grecia, la Atena, lucrările celui de-al XXIII-lea Congres Mondial de Filozofie, de departe, cel mai important evenimentul filosofic din anul 2013.
          Evenimentul a captat, firește, interesul profesioniştilor gândirii din întreaga lume și, deopotrivă, interesul publicului cultivat de pretutindeni, întrucât tema aflată în dezbatere invită la o reflecţie ce trece dincolo de cercul strict al specialiştilor. Simplu spus, vorba lui Rousseau, nimeni nu are un suflet atât de cadaveric, încât să reprime în sinele lăuntric reflexivitatea naturală a gândirii ce se manifestă precum respirația ori bătăile inimii.
Reflectat în presa din întreaga lume, inclusiv în publicațiile românești – a se vedea inspiratul articol Măslinul filosofiei semnat de scriitoarea Doina Cernica în paginile revistei „Cultura” http://revistacultura.ro/nou/2013/08/maslinul-filosofiei - lucrările acestui congres au depășit, pare-se, ca amploare și intensitate a dezbaterilor, anterioarele ediții desfășurate la Seul, Istambul și Boston, semn că filosofia nu se află în criza care s-a generalizat la scară planetară. Prezența unor celebrii filosofi precum Jurgen Habermas, Umberto Eco, William L. McBride etc. au dat un plus de interes lucrărilor congresului, iar diversitatea temelor și subiectelor aflate în dezbatere au ilustrat ideea că filosofia este, într-adevăr, și cercetare și mod de viață ( vezi site-ul XXIII World Congress of Philosophy, http://www.wcp2013.gr/en/)
Invitatul emisiunii este d-l prof. univ. dr. Viorel Guliciuc, Universitatea „Ștefan cel Mare”  Suceava, unul dintre cei mai activi și dinamici filosofi români, prezent la lucrările acestui congres atât în calitate de referent cât și de moderator.  
Vă aștept ca de obicei cu intrebări și comentarii la cunoscutele telefoane ale RRC și, fireste, cu opinii pe care le puteri posta pe blog.