Ediția din 1 iunie. Arta ingenuă. Universul copilăriei în cercetări filosofico-pedagogice românești

 prof. dr. Maria Cosmina Dragomir 

prof. dr. Mădălina Gheorghe Tănase














prof. dr. Adriana Brăileanu 

În cultura reflexivă românească se produce, chiar sub ochii noștri, unul dintre cele mai insolite fenomene intelectuale, generat de faptul că practicile artistice sunt continuu examinate de cercetări teoretico-filosofice profesionalizate și inițiate, paradoxal, de către artiștii înșiși. Căci, de curând, o serie de practicieni ai artei au dobândit, pe lângă techne-ul creației, suprinzătoare competențe teoretice și hermeneutice pe măsură ce și-au susținut doctorate în diverse domenii umaniste, inclusiv în filozofie, fapt care a produs o nouă alianță între artă și filosofia artei.

Ediția din această săptămână va ilustra acest fenomen insolit de naștere a unui nou tip de artist, artistul-teoretician, aducând în prim plan datele si rezultatele unor investigații filosofico-pedagogice întreprinse asupra „artei infantile”, de către un grup informal de cercetare, din compunerea căruia fac parte Maria Cosmina Dragomir, dr. în arte vizuale, Adriana Brăileanu, dr. în filozofie și Mădălina Gheorghe Tănase, dr. în filozofie.

Este arta copiilor o formă de artă autentică și încadrabilă conceptului, „operă de artă”? 

Iată întrebarea fundamentală la care va încerca să răspundă această emisiune, pe care o dedicam Zilei Internaționale a Copilului.

Ediția din 25 mai. Între permanență și schimbare. Filosofia artei în noi contexte situaționale

Unul dintre cele mai percutante paradoxuri ale gândiri filosofice contemporane, constă în faptul că paradoxul însuși a devenit o temă centrală de reflecție. Într-o lume care are nevoie de repere intelectuale, morale și estetice, filosofii vorbesc despre „sfârşitul istoriei”, „înfrângerea gândirii”, „moartea filosofiei” ori „moartea artei”, cu convingerea că acest discurs catastrofic ar putea avea efecte benefice asupra conștiinței noastre atât de tulburate de iureșul vieții în care trăim. 

Cum se explică faptul că cei mai de seamă profesioniști ai filosofiei, fapt pe care-l întâlnim de altminteri în toate investigațiile de tip umanist, au devenit justiţiari chiar cu propriul lor domeniu de exercițiu intelectual? Cultura umanistă și-a epuizat oare sensul şi mesajul înălţător, filosofic, estetic, moral ori formativ, din moment ce pasiunea pentru critică și paradox s-au generalizat la scara întregii lumi globale?

Iată întrebările la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Pretextul dezbaterii îl va constitui un proiect interdisciplinar de cercetare intitulat, Artă. Consum. Finitudine,  finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, proiect în care filosofii, medicii și artiștii plastici se întâlnesc pentru un schimb de cunoaștere, tematizând de la ceea ce împărtășesc în comun: pasiunea pentru artă și reflecție filosofică.

Suntem onorați de prezența în studio a d-nei asist. univ. dr.  Raluca Oancea și a d-lui Cristian Iftode, lector univ. dr., coparteneri în acest incitant proiect de practică artistică și reflecție filosofică. 

Ediția din 18 mai 2013. „Meșteșug” versus „inspirație”. Conexiuni interpretative (ne)filosofice actuale

Invitat: Rareș Mihăilescu 

Filosofia artei a devenit, mai ales în ultimul deceniu, terenul unor spectaculoase dispute legate de vechile dileme enunțate încă de gândirea greco-latină: téchnē versus enthousiasmos, respectiv ars versus ingenium, în traducere liberă, „meșteșug” versus „inspirație”. Faptul este pe deplin explicabil pentru că de la Platon și până la Croce, Hartmann ori Heidegger, cele două perspective interpretative duale ale faptelor emoționale ale omului – perspectiva productivă și perspectiva creaționistă – s-au înfruntat continuu, oferindu-ne mai degrabă un „spectacol” fascinant al gândirii, decât rezultate semnificative în planul cunoașterii. Probabil că această indecizie a teoreticienilor l-a îndemnat pe Picasso să formuleze celebra frază: „Inspirația există, dar trebuie să te găsească muncind”.

Ce noutate în cercetarea acestei vechi și încăpățânate probleme ne aduce ultimul deceniu? Simplu spus, filosofii au devenit cu mult mai atenți la ceea ce spun artiștii înșiși despre „meșteșug” ori „inspirație”, în chiar procesul viu de realizare a actului artistic. Opțiunea de a-i interoga pe artiștii însiși, în variatele probleme de filozofie artei, a devenit acum atât de răspândită, încât ea a fost transformată într-o veritabilă „metodologie experimentală” a unor investigații filosofice actuale. 

Ediția din această săptămână vă propune un astfel de experiment intelectual, pentru că invitatul nostru în studio este un practician al artei și nu un filosof teoretician. Este vorba despre d-l Rareș Mihăilescu, unul dintre cei mai reprezentativi artiști români, aparținând actualei generații tinere de interpreți afirmați profesional în cele mai selecte medii artistice internaționale. Domnia sa este violoncelist în „Filarmonica Olandei de Sud”. A studiat în România cu Aurel Niculescu și, apoi, la Conservatorul Regal din Haga cu profesorii Dimitri Ferschtman si Harro Ruijsenaars. A colaborat cu celebra “Schönberg Ensemble”, iar din unde a 2006 face parte din ansamblul “Cello 8ctet Amsterdam” (fost Conjunto Iberico), concertand în Europa, America și Asia. Activitatea orchestrală include colaborări cu Gustav Mahler Jugendorchester, Rotterdam Philharmonic Orchestra si Residentie Orkest (Haga). 

Ediția din 11 mai 2013. O posteritate filosofica copleșitoare. Bicentenar Søren Kierkegaard

Invitat: dr. Ana Stanca-Tăbărași 

Sărbătorirea celor două sute de ani de la nașterea filosofului danez Søren Kierkegaard (5 mai 1813 - 11 nov. 1855), marchează decisiv anul filosofic 2013, atât prin amploare evenimentelor internaționale anunțate, cât și prin încercarea comunităților profesionale de pretutindeni, atașate de gândirea acestei personalități enigmatice, de a sistematiza o posteritate filosofică copleșitoare. Căci, gândirea lui Kierkegaard a produs un labirint de interpretări atât de variate și venite din toate domenii umaniste, filozofie, teologie, literatură, critică socială etc. încât opera sa originară mai degrabă se ascunde, decât se arată.

Cine este Kierkegaard? Această întrebare pusă de celebrul filosof german Karl Jaspers, la un colocviu organizat de UNESCO la Paris în anul 1964, revine tot mai mult în actualitate, pe măsură ce influența spiritului său de gândire a devenit planetară.

Care sunt evenimentele internaționale semnificative ce vor marca bicentenarul Søren Kierkegaard? Care este imaginea actuală a filosofului danez, după ce recent s-a încheiat publicarea seriei de Opere complete, într-o impresionantă ediție critică? În final, cine este Kierkegaard? 

Iată întrebările la care va încerca să răspundă actuala ediție a Izvoarelor de filozofie. Salutăm prezența în studio a d-nei Ana-Stanca Tabaraşi, colaboratoare a „Centrul de cercetare Søren Kierkegaard” și traducătoarea din daneză a seriei,  Søren Kierkegaard, Opere, din care au apărut în decursul ultimilor ani, la Editura Humaitas, trei volume semnificative. (A se vedea și postarea de pe acest blog: Ediția din 3 martie 2012).