Ediția din 16 martie. De la local la planetar. Toposul globalizării în gândirea contemporană

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Vizureanu 

„Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, știu; dacă însă eu aș vrea să explic noțiunea cuiva care mă întreabă nu știu”. Această celebră suspendare a judecății pe care Aureliu Augustin o făcea în legătură cu natura timpul, trebuie cu siguranța aplicată astăzi și în privința naturii spațiului. Sub impactul studiilor de geografie umană, psihologie ambientală și sociologie urbană, a studiilor culturale ori postcoloniale natura spațiul a devenit similară cu cea relevată de Augustin timpului: spațiul există cu adevărat în condiţiile în care tinde să… nu fie.

 În alte cuvinte, mai puțin paradoxale, pe măsură ce vorbim astăzi despre o pluralitate de spații – spațiul fizic, spațiul cultural, spațiul sacru, spațiul imaginar, spațiul social, spațiul urban, spațiul utopic etc. nu mai știm ce este…spațiul. Mai mult decât atât, studiile întreprinse asupra actualelor procese de globalizare ne obligă să atribuit spațiului „fluiditatea” timpului. S-a pierdut oare spațiul în…„spațiu”?

Care este poziția filosofiei în această chestiune? Vă invit să-l interogăm împreună pe d-l conf. univ. dr. Viorel Vizureanu, Prodecan al Facultății de filozofie a Universității din București, care a inițiat în anii din urmă o serie de cercetări filosofice asupra naturii unității și diversității spațiului.

Va astept ca de obicei interventiile radiofonice la telefoanele RRC.

Ediția din 9 martie. Socrate versus Gorgias? Modele academice și paideice în practicile filosofice actuale

Invitat: conf. univ. dr. Brândușa Palade

Ambianța culturală globală în care trăim astăzi nu încurajează, pare-se, existența unor gânditori solitari de tipul lui Cioran ori Wittgenstein, cei care au blamat practicarea filosofiei ca profesie considerând că actul de filosofare s-ar perverti dacă este scos din vechea lui condiție socratică a cunoașterii și grijii de sine. Ideea de a dobândi succese sociale prin intermediul filosofiei era pentru gânditorii amintiți, nu doar antipatică, ci profund imorală.

Existența acestor cazurile izolate de filosofi iconoclaști nu schimbă însă în nici un fel practicarea academică a filosofiei ca o cultură a experților dornici de afirmare socială și instituțională. Cu toții putem constata că actualmente există o prăpastia uriaşă între practicarea filosofiei ca „dispoziţie naturală”, tipică iubitorului de înțelepciune, şi cei care practică filosofia „profesionist”. Performanţele conceptuale şi ultraspecializărilor tematice ale „experților domeniului” fac astăzi din filosofie o întreprindere riguroasă similară cercetării ştiinţifice, iar ceea ce era destinat cândva tuturor, o învățătură pentru viață, a deveni încifrat ca prospectul unui medicament pe care doar farmacistul ori medicul îl poate înțelege.    

Recunoaștem aici, pentru că nimic nu e nou sub soare, ipostazele contemporane ale vechii dispute dintre Gorgias și Socrate privitoare la rolul filosofiei în viața noastră. Cum trebuie practicată filosofia? Așa cum o făcea Gorgias, „tatăl” retoricii și simbolul filosofului de succes pecuniar, cel care organiza spectacole publice pentru a dovedi că este neîntrecut în producerea de sofisme, sau Socrate cel care susținea că o viața care nu este examinată nu merită să fie trăită?

Idealul socratic al lui „cunoaște-te pe tine însuți” a fost abandonat sau reconfigurat de practicile filosofice actuale?

Iată întrebarea la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnii noastre pe calea undelor!

Ediția din 2 martie Azi despre ieri. Către un Aristotel al zilelor noastre

Invitat: conf. univ. dr. Alexander Baumgarten 

            „Aţi studiat ani şi ani de zile gândirea unuia sau a altuia dintre aceşti gânditori —li s-a spus —şi v-aţi familiarizat cu acele idei care, inexistente până la ei, au schimbat ceva din starea mentală a lumii. Prietenul dumneavoastră ştie că nu va citi niciodată pe unul sau altul dintre aceşti autori. Poate nu va avea timpul s-o facă sau poate, chiar dacă ar deschide una dintre cărţile lor, n-ar înţelege mai nimic din paginile scrise acolo. În acelaşi timp, el nici n-ar accepta ideea că a trecut prin lume fără să aibă habar măcar de câteva dintre ideile lui Kant, de pildă. Cum să ajungă şi el la gândurile lui, fără să trebuiască să citească tomuri întregi?“

Aceasta a fost invitația adresată de către Editura Humanitas unor profesioniști de elită ai filosofiei românești actuale cu rugămintea de a redacta, pentru publicul cultivat, lucrări neîncercate în cultura noastră reflexivă: sinteze prescurtate și prelucrate pentru uzul „tuturor”, ale celor mai importate construcții filosofice ale omenirii.

Vă invit în această sâmbătă la un schimb de opinii plecând de la filosofia lui Aristotel surprinsă într-o astfel de sinteză insolită de către Alexander Baumgarten, unul dintre cei mai dinamici și talentați filosofi români din tânăra generație de gânditori cu platforma și vizibilitate științifică internaționale. 

Cum poate fi explicat Aristotel fără aparat critic, fără citate și fără jargon filosofic”?

Iată provocarea ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor!  

Ediția din 23 febr. Povestea iubirii la români. Dragobetele – interpretări istorico-filosofice

Invitat: acad. Alexandru Surdu 

Filozofia este interesată nu doar de investigații interioare, proprii domeniului ei de analiză, cât și de cercetarea unor importante segmente de cultură tradițională ce aduc în fața noastră un repertoriu comun de cuvinte fundamentale ce aparțin atât filosofiei cât și înțelepciunii ancestrale.

Între acestea cuvântul „iubire” pare a fi de prim plan, din moment ce filosofia este, cum știm cu toții, iubire de înțelepciune, o expresie ce conservă, într-un fel sau altul, nuclee de sens ale tradiționalelor cuvinte puse în relație: iubire și înțelepciune.

Ei bine, despre iubirea la români vom vorbi în ediția din 23 februarie, când ne pregătim cu toții de sărbătoarea de Dragobete, ziua în care românii celebrează acest sentiment profund ce lucrează, cu sau fără voia noastră, în sufletul fiecăruia dintre noi. Dezbaterea va aduce în prim plan cercetările filosofice întreprinse de acad. Alexandru Surdu în universul culturii tradiționale, inclusiv în lumea atât de fascinantă a „duhului sărbătorilor”. 

Întâmplător sau nu, ziua de Dragobete coincide și cu ziua de naștere a invitatului emisiunii d-l acad. Alexandru Surdu, căruia îi urăm: La mulți ani!

Ediţia din 16 februarie: Scrisori în jurul unei capodopere. Tractatus Logico- Philosophicus în contexte insolite de viaţă

Ideea că filosofia este o activitate ezoterică, la care au acces doar profesioniştii domeniului, este deseori exemplificată aducând în discuţie lucrarea de tinereţe a lui Ludwig Wittgenstein, Tractatus logico-philosophicus, carte scrisă, cum ştim, într-o manieră similară demonstraţiei matematice. Propoziţiile scurte şi enigmatice, numerotate cu cifre arabe, ce se succed unele după altele într-o ordine ce nu e lesne de surprins şi deopotrivă simbolurile de logică matematică prin intermediul cărora Wittgenstein îşi exprima gândurile sale intime îi dezarmează nu doar pe cei care se caută pe ei înşişi în filozofie, ci şi pe cei care doresc să dobândească instrumente de înţelegere în propriul lor domeniu de exerciţiu intelectual.

Ei bine, apariţia recentă, la editura Humanitas, a lucrării Scrisori despre Tractatus, selectate şi traduse din germană şi engleză de tinerii cercetători Andreea Eşanu şi Cătălin Cioabă, invitații Izvoarelor de filosofie din aceasta sâmbată, ne dezvăluie date de fundal şi de ambianţă deosebit de preţioase şi ne propune o altă faţă, mai puţin criptică, şi totodată mai plină de viaţă, a Tractatus-ului. Selecţia este o veritabilă premieră internaţională, căci, din miile de scrisori trimise sau primite de Wittgenstein, le adună cu grijă pe cele în care se pronunţă cu privire la cartea sa de tinereţe. S-ar părea că, în sfârşit, avem o cheie pentru a înţelege nu doar ideea de inexprimabil şi de tăcere mistică, ivită la capătul teoriei logice, ci şi mărturisirea enigmatică a lui Wittgenstein că a scris în fond Tractatus-ul „pentru a deveni alt om”.

Vă invit să facem o dezbatere plecând de la această carte, Scrisori despre Tractatus, care însoţeşte îndeaproape şi aduce un plus de clarificare acestei capodopere a filozofiei secolului XX.

Întrebarea emisiunii va fi: în ce sens te poate ajuta o lucrare de filozofie să devii alt om? 

Ediția din 9 febr. O dubla întemeiere a filosofiei? Incursiuni exegetice în gândirea romana

                                               Invitat: acad. Gheorghe Vlăduțescu 

       Există în cultura noastră reflexivă o serie de prejudecăți care se perpetuează de la generație de generație, după principiul că ceea ce e evident nu mai are nevoie de argumente ori demonstrații. Între aceste prejudecăți, trebuie să plasăm și convingerea, aproape unanimă, că în materie de filozofie romanii au aplicat același principiu de conduită intelectuala ca și în artă: i-au copiat și imitat, fără rețineri, pe marii gânditori greci. Cum să susții ideea de originalitate a filosofiei romane, când o personalitate de talia lui Cicero, referindu-se la marea gândire grecească, rostește cunoscutele cuvinte amare: „ne-au învins învinșii greci”!?

Ei bine, apariția recentă a lucrării profesorului și academicianului Gheorghe Vlăduțescu, Filosofia în Roma antică, repune în discuție, din chiar momentul ei inaugural, ideea de originalitate în filozofie. Cum trebuie să înțelegem repunerea, în contextul limbii latine, a marilor teme și dezbateri inițiate de gânditorii greci? Putem vorbi, pe cazul de față, de mimare filosofică ori de reflecție originală? Ar fi corect să acceptăm ideea unei duble întemeieri filosofice: una de expresie grecească și o alta de expresie latină? Până la urmă, în ce sens putem vorbi despre originalitate în filosofie? 

La aceste întrebări vă invit să facem un schimb de opinii în această săptămână.

Ediția din 2 febr. Modernizare, democratizare, europenizare. Modele românești de filosofie

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

În ciuda faptului că „a filosofa” reprezintă un act născut din nevoi de echilibru interior, mai ales în rândurile acelor oameni înclinați către singurătate și meditație, filosofia, în schimb, a fost continuu prezentă „în văzul lumii”, metaforă ce desemnează „spațiul public”, adică locul în care ne întâlnim și locuim împreună.

Despre această locuire împreună, cunoscutul editor, filosof și sociolog al culturii, d-l prof. univ. dr. Constantin Schifirneț, ne invită să medităm pe marginea celei mai recente lucrări semnate de către domnia sa, Filozofie românească în spațiul public. Modernitate și  europenizare, lucrare ce readuce în prim plan teorii filosofice originale: organicismul şi teoria formei fără fond, seria istorică, personalismul energetic, etnologismul şi ontologia naţiunii, recesivitatea, filosofia ca armonie, prin care este relevat sensul implicării filosofiei în constituirea identităţii moderne românești, din chiar momentul în care românii aveau îndreptate privirile către Vestul Europei.

Filosofia este, cum argumentează riguros lucrarea citată, nu doar forma cea mai rafinată a conștiinței de sine, individuală și colectivă, ci și un instrumentul eficace de analiză critică a faptelor instituționale, politice și statale, manifestate, de-a lungul epocii moderne, în spațiul public.

Ei bine, plecând de la această tradiție de critică instituționala, pusă în lumină către d-l Constantin Schifirneț, în care filosofia este, deopotrivă, un mod de cunoaștere, dar și de îndemn la o acțiune socială fundată pe principii de raționalitate și moralitate, vă invit să facem în această sâmbătă o dezbatere radiofonică comparativă: tradiție vs. actualitate.

Credeți că tradiția intelectuală românească modernă, în care filosofia se exercita în spațiul public ca instrument de critică instituțională și socială, mai este de actualitate?

Mai pot formula filosofii „expertize” sociale și instituționale, în condițiile în care analiza spațiului public este dominată de cercetări științifice, ori de opinii formulate de „comentatorii” politici?

Dacă vă simțiți  provocați de subiectul emisiunii și de întrebările ce se pot naște în legătură cu acesta, atunci vă aștept comentariile pe blog sau, prin intermediul telefoanelor RRC, direct în emisiune.

Ediția din 26 ian. 2013. Filosofia și pedagogia sărbătorii. Mai au sărbătorile o valoare formativă?

Invitat: prof. univ. dr. Gabriel Albu 

Există câteva lucruri, puține la număr, ce specifică ființa noastră omenească în raport cu lumea tuturor celorlalte vietăți. Între acestea, „sărbătoarea” ocupă, pare-se, un loc de prim plan în viata fiecăruia dintre noi. Căci, numai omul sărbătorește, adică folosește timpul într-un alt sens și cu alte scopuri decât cele legate, pur și simplu, de supraviețuire.  Parafrazându-l pe L. Blaga din Geneza metaforei și sensul culturii, chiar dacă „existența întru imediat și pentru securitate” (conservare) deține o poziție dominantă în viața noastră, semnificativ este însă timpul folosit în vederea „existenței întru mister și pentru revelare”, din moment ce însăși Biblia dedică un capitol întreg Sărbătorii (Ieșirea: 23, 1-33).

Mai păstrăm oare astăzi ceva din misterul acelor vremuri trecute, în care verbul „a sărbători” avea o puternică încărcătura reflexivă, spirituală și filosofică, despre care Vasile Băncilă a scris pagini memorabile în Duhul Sărbătorii? Modul nostru laic de viață a desacralizat în întregime acel timp în care omul se pregătea să comunice cu misterele lumii? Cu alte cuvinte, timpul sărbătorii este total vidat de meditație, iar ceea ce ne-a rămas ține doar de dihotomia timp de muncă vs. timp de odihnă, relaxare și distracție? ? Într-o lume obsedată de „managementul timpului”, mai există oare un timp al reflecției și meditatiei existențiale? Ce învățăm la școală despre timp și care e poziția educației superioare în această chestiune? Educația și instrucția, mai precis, formarea de personalități și dobândirea de competențe sunt în armonie, își corespund reciproc? 

Sunt întrebări la care vă invit să răspundem împreună cu unul dintre cei mai buni specialiști români în științele educației, d-l prof. univ. dr. Gabriel Albu, autor de cărți și articole în care meditația filosofică se împletește cu cea educațională și pedagogică, interesat, între altele, și de valoarea educațională și formativă a sărbătorii. Reamintesc doar câteva titluri ilustrative pentru preocupările teoretice ale domniei sale: Educaţia, profesorul şi vremurile, Introducere într-o pedagogie a libertăţii, Despre libertatea copilului şi autoritatea adultului, În căutarea educaţiei autentice, Concepte fundamentale ale psihologiei – Gândirea, Memoria, Imaginaţia, O psihologie a educaţiei, Repere pentru o concepţie umanistă asupra educaţiei (Prejudecăţile practicii şcolare ca provocare); Comunicarea interpersonală. Aspecte formative şi valenţe psihologice etc.

Așteptăm ca de obicei intervențiile dvs. radiofonice!

Ediţia din 19 ian 2012. Retrospectiva evenimentelor filosofice din 2012 (II)

Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niță

Continuăm și în ediția din aceasta sâmbătă a întâlnirii noastre pe calea undelor să vorbim, retrospectiv, despre prezența filosofiei în spațiul public românesc în anul 2012.

Dacă data trecută ne-am concentrat, cum era și firesc, mai ales pe latură informativă, rememorând seria de fapte și evenimente ce au conferit identitate „anului filosofic 2012”, în această ediție vă propunem o serie de perspective comparative și evaluative. Pentru început ne vom referiri la aniversările și comemorările filosofice, românești și străine, din 2012 și apoi vă invităm să facem dezbateri de conținut pe marginea unor titluri de lucrări filosofice reprezentative selectate atât de invitatul emisiunii, cât și de către dvs.

 Aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.

Ediţia din 12 ian 2013. Retrospectiva evenimentelor filosofice din 2012

Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niță 

Ediţia din această sâmbătă, în fapt prima noastră întâlnire pe calea undelor din anul 2013, vă propune, cum vă aşteptaţi desigur, o emisiune retrospectivă.

Vă invit, ca și în anii precedenți, să facem un schimb de opinii privind anul filosofic 2012, ca pare a fi fost, dacă avem în vedere statisticele, un an remarcabil de bogat. ( a se vedea, rubrica: „Evenimente 2012”, postată pe bara de meniuri a blogului). 

Aşa cum am procedat şi până acum la fiecare început de nou an, vom vorbi despre cele mai importante evenimente filosofice din anul 2012: simpozioane şi conferinţe naţionale şi internaţionale, aniversări, celebrări şi comemorări de mari gânditori, români şi străini, apariţiile editoriale: cărţi de autor, articole ştiinţifice şi eseuri cu impact public, traduceri etc.

Vom fi însoţiţi în acest periplu rememorativ de către d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă, cercetător la Institutul de filosofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru”, al Academiei Române, care a făcut şi în acest an efortul de a sintetiza cele mai importante date ce au marcat viaţa filosofică în anul 2012.

Cum aţi perceput dumneavoastră viaţa filosofică românească în anul 2012? Ce evenimente v-au marcat şi au lăsat urme în memoria şi sensibilitatea dvs.? Ce eveniment filosofic a fost semnificativ pentru dvs. în anul recent încheiat? Ce cărţi de filozofie v-au impresionat în 2012?

Aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC: 021/311.12.40; 021.319.05.05

Firește că puteti posta opiniile sau întrebările dvs. pe rubrica: „Comentarii”!