Editia din 9 aprilie. Centenar Emil Cioran (1911-2011)

Ideea că Emil Cioran este un autor aproape imposibil de comentat a devenit cu timpul o veritabilă dominantă exegetică. Căci ce să spui despre el sau despre o singură frază a lui, cum remarca şi Jean François Revel, fără să nu fie o jalnică degradare a ideii?

Cioran, ştim cu toţii, se prezintă singur pe sine şi nu are nevoie de comentarii şi exegeze docte care să medieze legătura între autor şi cititor. Cititorul stabileşte chiar de la primele încercări de lectură o relaţie de intimitate sufletească cu scriitorul. Este ca într-o relaţie de iubire! Prezenţa unei terţe persoane împiedică lucrarea miracolului ce poate fi trăit şi experimentat doar în doi. Paradoxal, contactul nemijlocit cu scrierile cioraniene dezvăluie mai mult cititorului decât poate s-o facă orice exerciţiu hermeneutic secund.

Cum se explică faptul că scrierile lui Cioran impun acest exclusivism? Ce structură de adâncime posedă scriitura lui Cioran şi care sunt supoziţiile filosofice ascunse ale gândirii sale? Cum putem explica paradoxul surprins de Francois Fejto în cunoscutele-i cuvinte : „E uimitor, de altfel, că acest gânditor al cărui itinerar mergea de la Platon la Bergson, prin Kant şi Fichte, a rupt atât de radical cu filosofia universitară, profesionistă, devenind, pe o filieră nu mai puţin clasică, un gânditor care se exprimă în aforisme, un «antifilosof». Pe scurt, cum se poate practica filosofia ca antifilosofie?

Sunt întrebările la care vor încerca să răspundă profesorii universitari Marin Diaconu şi Ion Dur - doi dintre cei mai reputaţi cercetatori ai filosofiei româneşti - invitaţi ai ediţiei din 9 aprilie a Izvoarelor de filozofie, o ediţia dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran.

Ediţia din 2 aprilie. Cum putem gândi paradoxalul? Repere filosofice dintr-o uitată istorie a nefiinţei

Invitatul ediţiei: prof. univ. dr. Andrei Cornea

Se spune deseori şi, pare-se, cu îndreptăţire, că filosofia este o încercare de a gândi paradoxalul, adică tocmai acele fapte în care gândirea intră într-un conflict ruinător cu ea însăşi.

Poate gândirea să-şi depăşească propriile sale limite, atunci când încearcă să înţeleagă ceea ce este de negândit, cum ar fi de pildă, nefiinţa, nimicul, moartea? Ce aflăm oare cu toţii din încercarea de străpungerea a ceea ce nu poate fi gândit şi înţeles? „Ceea ce nu este”, nefiinţa, oare „este” într-un anumit fel? A vorbi despre ceea ce nu poţi cunoaşte şi înţelege este oare tot o forma de cunoaştere? Cum poate gandirea sa nu se autosuspende cand vorbeşte chiar despre inexistenţa ei?

Acestea sunt întrebările la care vă invit să răspundem împreună în ediţia din 2 aprilie 2011, când vom lua ca pretext al schimbului nostru de opinii lucrarea recentă a filosofului şi eseistului Andrei Cornea, O istorie a nefiinţei în filosofia greacă.

Această lucrare, o veritabilă premieră internaţională, ilustrează că felul originar în care vechii greci au gândit posibilităţile de cuprindere a necuprinsului, ar putea constitui şi pentru noi, în lumea relativisă şi sceptică în care trăim, o bună lecţie de optimism şi tărie sufletească.

Editia din 26 martie. Frica de Kant? Despre libertate şi cenzură în anii dominaţiei marxismului

Invitat: prof. univ. dr. Alexandru Boboc, Membru corespondent al Academiei Române

Din deceniul al şaselea al secolului trecut şi până astăzi, de mai bine de cincizeci şi cinci de ani, profesorul universitar Alexandru Boboc a predat şi predă de la catedră filosofia lui Kant. A prins vremuri grele, când despre Kant nu puteai vorbi fără să te expui unor riscuri existenţiale majore. A scris apoi multiple articole, ample studii şi cărţi despre Kant după care studenţii de atunci, actualii profesori universitari din întreaga ţară, au învăţat datele unei gândiri critice şi, deopotrivă, cum poţi să gândeşti liber trăind într-o lume neliberă şi dominată de ideologie. În prezent, tinerii studenţii ai domniei sale învaţă să desluşească în configuraţia gândirii contemporane influenţele de substanţă ale kantianismului. În sfârşit, iubitorii gândirii kantiene au de curând la dispoziţie şi ultima carte a domniei sale, Kant şi gândirea contemporană, apărută recent la Editura Academiei Române, lucrare ce argumentează că cele mai noi programe de cercetare filosofică sunt, în cele din urmă, de inspiraţie kantiană. Despre toate aceste avataruri ale lui Kant din cultura reflexivă românească a ultimelor şase decenii, vom vorbi cu prof. Alexandru Boboc în ediţia din 26 martie. Vă aştept ca de obicei intervenţiile telefonice!

Ediţia din 19 martie. De la local la universal. Dimensiuni internaţionale ale cercetării filosofice romaneşti

Mircea Dumitru si Saul Kripke - City University of New York

Cum se produce noul în filozofie şi care sunt mecanismele de validare a creaţiei filosofice? Care sunt posibilităţile noastre de acces la modul în care filosofii profesionişti produc noutăţi conceptuale, idei ori noi programe de investigaţie comunicate în congrese şi simpozioane internaţionale? Ce rol îndeplinesc congresele internaţionale în recunoaştere paternităţii ideilor filosofice originale? Credeţi că mai este posibil accesul nostru, al celor pasionaţi de meditaţie şi reflecţie, la discuţiile care au loc astăzi în diversele întruniri, congrese şi simpozioane ale comunităţii filosofilor grupaţi în reţele închise de cercetare?
Acestea sunt interogaţiile asupra cărora ne vom concentra în ediţia din 19 martie a Izvoarelor de filozofie. Invitatul şi partenerul nostru de dialog este profesorul universitar Mircea Dumitru, Prorector al Universităţii din Bucureşti, un reprezentant strălucit al elitei intelectuale româneşti actuale, posesor a două doctorate în filosofie, unul obţinut la Universitarea din Bucureşti, iar celălalt la Tulane University, New Orleans, SUA, autorul unor lucrări filosofice de răsunet apărute în limbi de circulaţie internaţională, un intelectual român cu platformă şi cu un prestigiu ştiinţific ce au trecut dincolo de graniţele României.
Dezbaterea pe care v-o propun este inspirată de continutul ultimelor două conferinţe internaţionale susţinute de prof. Mircea Dumitru la The Graduate Center of the City University of New York, în prezenţa unor figuri legendare ale filosofiei americane între care şi Saul Kripke, considerat de profesioniştii domeniului printre cei mai importanţi zece filosofi din ultimii 200 de ani.

Ediţia din 12 martie. Redefiniri ale operei de artă în spaţiul filosofiei analitice. Studiu de caz: Arthur Danto

Invitatul ediţiei: lector univ. dr. Cristian Nae

Ediţia din 12 martie aduce în prim plan un alt exemplu menit să ilustreze resincronizarea gândirii româneşti la marile teme de reflecţie ale culturii filosofice contemporane, fenomen iniţiat şi nutrit de cercetările pe cont propriu întreprinse de noua generaţie de filosofi români. Vom focaliza de această dată domeniul filosofiei artei, un gen de preocupări teoretice extrem de subtil şi controversat, situat în intervalul dilematic desenat de cearta între practicile artistice creative şi practicile teoretico-filosofice explicative. Dezbaterea este prilejuită de apariţia unei lucrări recente de filosofia artei, Arta după sfârşitul artei. Danto şi redefinirea operei de artă, semnate de Cristian Nae, un reprezentant de marcă al noii generaţii de filosofi români, lector univ. dr. la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative, Universitatea de Artă „George Enescu” din Iaşi.
Nucleul dezbaterii îl va constitui, între altele, tema „morţii artei”, adică a convingerii larg răspândite în rândurile multora dintre noi ce cred că arta contemporană şi-a pierdut mesajul estetic elevat de altădată, privând astfel fiinţa noastră lăuntrică de emoţii şi bucurii subtile. Putem vorbi într-un sens propriu despre moartea artei? La ce ne referim atunci când vorbim despre moartea artei? Vorbim oare despre starea reală a artei, despre formele ei de manifestare cu care noi stabilim relaţii de intimitate, de trăire şi emoţie estetică, sau atunci când auzim expresia „moartea artei” ne referim la teoreticienii acesteia: la istoricii şi criticii de artă, la filosofi si la limitele analizelor lor conceptuale? Oare despre ce vorbim în acest context al artei după artă: despre criza mijloacelor de expresie a artei sau despre limitele noastre de înţelegere teoretică şi filosofică?
Va aştept cu interes constant opiniile prin intermediul telefoanelor RRC! Puteţi, fireşte, să postaţi mesaje şi întrebări pe acest blog al emisiunii!

Ediţia din 5 martie. Interferenţe. Iubirea de înţelepciune ca dialog între poezie, ştiinţă şi teologie

Invitat: acad. Gheorghe Vlăduţescu

Oare câţi dintre noi nu au remarcat faptul că toate domeniile creaţiei artistice şi intelectuale sunt traversate meteoric de o serie de mode similare celor care domină aspectele practice ale vieţii noastre cotidiene. Nici filosofia, considerată deseori domeniul gândirii pure şi diafane, nu scapă de efemerul modelor intelectuale. Desigur că spre deosebire de lumea artelor vizuale ori a designului vestimentar, pentru a trimite la două exemple peremptorii, modele în lumea creaţiei filosofice au o durată mai mare în timp şi dobândesc aparenţa unor mari şi definitive inovaţii conceptuale. Numai că prestigiul iniţial al acestor mode se estompează treptat, iar exuberanţa şi optimismul sunt înlocuite cu stări de dezolare şi scepticism.
Într-o astfel de lume care anunţă zgomotos la fiecare două, trei decenii că, în sfârşit, filosofia şi-a deschis calea sigură către adevăr există, fără îndoială, insule de stabilitate, de calm conceptual, zone de reflecţie care asigură continuitatea nevăzută între generaţii şi generaţii de filosofii.
În ciuda atâtor rupturi proclamate ca definitive, în ciuda „revoluţiilor” filosofice de tot felul, studiul gândirii antice, a operelor vechilor filosofi greci a traversat fără larmă secol de secol şi a asigurat o continuitate de reflecţie, semn că atunci când ne aflăm în impas vom găsi totdeauna o soluţie la vechii greci.
Înapoi la greci! Iată un îndemn rostit continuu, cu încăpăţânare, în amurgul atâtor mode filosofice. Dar ce înseamnă înapoi la greci? Care sunt beneficiile acestei întoarceri?
Aceasta este dragi prieteni provocarea pe care o lansează ediţia din 5 martie a întâlnirii noastre pe calea undelor. Ce credeţi? În ce constă mesajul de actualitate pe care ni-l transmit şi astăzi vechii filosofi greci? Ca de obicei, vă invit la dialog şi dezbatere, la un schimb de opinii despre permanenta actualitate a gândiri filosofice greceşti, prin intermediul telefoanelor RRC.
Ne vom bucura împreună de prezenţa în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduţescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai filosofiei antice greceşti si gandirii medievale din cultura noastră actuală, autorul a peste 20 de cărţi dedicate unor teme de filosofie grecească şi medievală sau unor mai gânditori elini. Domnia sa este de asemenea şi autorul primei enciclopedii de filosofie grecească, de peste şase sute de pagini, o veritabilă premieră filosofică internaţională.
Pretextul dezbaterii îl va constitui apariţia recentă la Editura Academiei Române a volumului Interferenţe, lucrarea ce argumentează că starea originară a filosofiei cuprinde în sine dialogul cu toate celelalte forme majore ale culturii: artă, ştiinţă, teologie.

Ediţia din 26 febr. Sacru şi profan în experienţa cotidiană. Perspective filosofice şi ştiinţifice actuale

Invitat: dr. Mihaela Gligor

Afirmarea internaţională a tinerei generaţii de filosofi români este un fapt de evidenţă. În multe privinţe, mai ales la nivelul performanţelor intelectuale ori a deschiderii către dialogul cu alte culturi, generaţia tânără de astăzi poate fi comparată cu „tânăra generaţie” interbelică, cea care a intensificat atât fenomenul de occidentalizare a culturii savante româneşti cât şi pe cel al asumării critice a tradiţiei interne dominată „fatal” parcă de fractura începutului perpetuu. Am putea spune că unele experimente intelectuale ale „generaţiei de aur”, frânte de instaurarea comunismului, sunt continuate astăzi, fireşte într-un nou context conceptual şi metodologic, de tânără generaţie de filosofi români ce risipeşte aceeaşi energie creativă în gratuitatea actelor culturii neaducătoare de beneficii financiare şi confort material.
Despre această vocaţie de continuitate intelectuală va invit să vorbim în ediţia din 26 februarie a Izvoarelor de filozofie, plecând de la un eveniment ce posedă toate caracteristicile unei mari izbânzi intelectuale. Este vorba despre lansarea, în urmă cu trei săptămâni, în India la Delhi, ca parte a unei conferinţe internaţionale dedicate publicării şi editării lucrării Patterns in Philosophy and Sociology of Religions coordonată şi editată de Mihaela Gligor şi Sherry Sabbarwal. Lucrarea aduce în conştiinţa publică internaţională o serie de investigaţii teoretice unificate în jurul conceptul de sacru – impus, se ştie, de Mircea Eliade în cercetarea ştiinţifică şi filosofică a fenomenului religios planetar - semnate de personalităţi de prim rang cum ar fi T. N. Madan, este unul dintre cei mai importanţi sociologi ai Indiei, Douglas Allen, fost student şi discipol al lui Mircea Eliade, cunoscut în lume pentru studiile sale de religie comparată, Carl Olson, autor consacrat în lumea cercetărilor interdisciplinare a fenomenului religios, între altele şi profesor la Cambridge...vezi: http://www.rawatbooks.com/book_more_detail.aspx?id=504
În orizontul acestei lucrări, ce coagulează în jurul ideii de sacru tradiţii diferite, abordări diferite, culturi diferite, se va concentra şi dezbaterea noastră privitoare la cunoscuta idee a lui Mircea Eliade: camuflarea sacrului în locurile banale ale vieţii cotidiene. Oare activitatea noastră diurnă este, fără să ştim, invadată de sacru? Vă aştept ca de obicei să interveniţi în dezbatere cu opinii, comentarii şi întrebări.
Invitata emisiunii d-na Mihaela Gligor este absolventă a Facultăţii de Filosofie (2001) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, unde a urmat şi un program de Studii Aprofundate de Filosofia Umanului (2002). Doctor în Filosofie al aceleiaşi Universităţi cu o teză despre Mircea Eliade şi extrema dreaptă românească (2006).
Autoare a volumelor Mircea Eliade. Anii tulburi. 1932-1938, cu o Prefaţă de Liviu Antonesei (Bucureşti, Ideea Europeană & EuroPress Group, 2007), nominalizat la Premiile Naţionale ale Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2007, la Categoria Debut şi India. Însemnări, eseuri, jurnal (Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009, ed. a II-a 2010), distins în 2009 cu Premiul RICA (Asociaţia Culturală Româno-Indiană).
Coordonatoare, alături de Mac Linscott Ricketts, a volumelor Întâlniri cu/Encounters with Mircea Eliade (Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005); Întâlniri cu Mircea Eliade (Bucureşti, Humanitas, 2007); Professor Mircea Eliade. Reminiscences (Calcutta, Codex, 2008). Co-editor, alături de Sherry Sabbarwal, al volumului Patterns in Philosophy and Sociology of Religion (Rawat Publications, Jaipur, India, 2011).
Co-traducătoare a lucrării lui Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade, The Romanian Roots. 1907-1945 (Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, Bucureşti, Criterion Publishing, 2004). Traducătoare a volumului The Argumentative Indian, semnat de laureatul Nobel Amartya Sen (India. Scrieri despre cultura, istoria şi identitatea indiană, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2010).
Coordonatoare a Colecţiei Biblioteca Indiană la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Redactor şef al International Journal on Humanistic Ideology, Cluj University Press.
Cercetător ştiinţific III în cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Bariţiu”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Colectivul de Filosofie.

Ediţia din 19 febr. Manipularea ieri şi azi. De la sofismele logico-filosofice la generalizarea instituţională a vicleniei raţiunii

Invitat: cercet. şt. dr. Ionuţ Isac, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „G. Bariţiu” al Academiei Romane, Cluj-Napoca

Puterea gândirii în exerciţiul ei liber este atât de mare încât ea are şi posibilitatea de a se autosuspenda. Fără îndoială că această descoperire a stat, alături de mirare, îndoială şi grija faţă de sine, la originea filosofiei greceşti îndreptată aproape în exclusivitate către stabilirea unor reguli care să prescrie normele unei gândirii corecte. Numai că această încercare a generat mai multe probleme, dileme şi interogaţii, decât soluţii. Căci, cum să opreşti prin interdicţii, adică prin forţă decizională, din exterior, ceea ce reprezintă chiar esenţa fiinţei noastre omeneşti, gândirea cu libertatea ei cu tot? Cum să ar putea gândirea să se limiteze pe sine când ea se hrăneşte tocmai din libertatea ei nemărginită? Cum poate oare gândirea să se apere de ea însăşi, de cel mai puternic duşman care produce din chiar interiorul ei eroarea, minciuna, falsitate, autoamăgirea, iluzia…de cele mai multe ori, demn de reţinut, când ea se exercită astfel cu bună ştiinţă? Se poate apăra gândirea de înclinaţia ei vicleană de a-şi face rău sieşi? Poate accepta oare gândirea reguli morale produse în exteriorul ei fără să se autosuspende? Viclenia gândirii poate fi ţinută sub (auto)control?
Sunt doar câteva dintre întrebările la care comunitatea filosofică din întreaga lume caută şi astăzi soluţii menite să unifice necontradictoriu gândirea cu etica, mai ales că formele actuale de viaţă fundate pe cele mai rafinate tehnici de manipulare nu mai permit cu relativă uşurinţă, ca altădată, să se facă deosebirea dintre sofisme ( exerciţiul incorect al gândirii ascuns în forme de expresie aparent corecte) şi adevăr (exerciţiul corect al gândirii, apt de a fi probat şi verificat de orice fiinţă raţională).
Ediţia din această săptămână aduce în prim-plan problematica contextul contemporan de discuţie a capacităţii de autosuspendare a gândirii printr-o analiză a formelor şi tehnicilor de manipulare practicate pe scară largă în toate mediile noastre de viaţă. Invitatul emisiunii, d-l dr. Ionuţ Isac, o personalitate a cercetării filosofice româneşti cu o largă recunoaştere internaţională, va răspunde întrebărilor dumneavoastră la telefoanele: 021/311.12.40; 021.319.05.05.
Domnia sa a participat în ultima vreme la o serie de conferinţe internaţionale cu teme legate de modul în care anumite grupuri de putere din societăţile postotalitare recurg, pentru a perpetua în forme mascate privilegiile dobândite în perioada comunistă, la tehnici şi metode subtile de manipulare a conştiinţei noastre comunitate, prin perpetuarea unor mitologicii ale trecutului comunist ţesute şi astăzi în subtilele surogate de viitor.
Puteţi accesa şi adresele a două dintre aceste conferinţe:
http://www.internationaljournal.org/rome.html; http://www.internationaljournal.org/germany.html

12 febr. 2011 Românii înainte şi după „căderea în istorie”. Cercetări actuale de filosofia istoriei şi istoria filosofiei

Invitatul ediţiei: cercet. şt. dr. Mihai Popa

"Doamne! Ce vom făcut o mie de ani?! Toată viaţa noastră de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic…O mie de ani s-a făcut istoria peste noi: o mie de ani de subistorie. Când s-a născut în noi conştiinţa, n-am înregistrat prin ea un proces inconştient de creaţie, ci sterilitatea multiseculară…Fiecare dintre noi este în situaţia lui Adam. Sau poate condiţia noastră este şi mai nenorocită, fiindcă n-avem nimic înapoi, pentru a avea regrete. Totul trebuie început, absolut totul. Noi n-avem de lucrat decât cu viitorul”.
Vă recunoaşteţi în aceste observaţii pe care le făcea Cioran în urmă cu mai bine de şaptezeci de ani în cea mai pasională cartea a sa, Schimbarea la faţă a României? S-a schimbat oare percepţia noastră asupra trecutului românesc sau suntem, într-un fel sau altul, în acord cu opiniile lui Emil Cioran? Mai supravieţuiesc în noi valorile omul românesc tradiţional – fundate, pare-se, pe contemplaţie excesivă, inacţiune colectivă, resemnare şi abandon în faţa istoriei - pe care le dezavua Cioran şi cei mai mulţi dintre noi?
Acestea sunt întrebările principale pe care vi le propune ediţia din 19 februarie 2011 a Izvoarelor de filozofie. Schimbul nostru de opinii va beneficia de participarea la dezbatere a unui reputat specialist în domeniu filosofiei istoriei, d-l Mihai Popa, cercet. şt. dr. la Institutul de filozofie şi psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Domnia sa a publicat de curând o lucrare incitată, Historia sub specie aeternitatis. Ideea de istorie în cultura română până la 1800, ce propune noi perspective filosofice de înţelegere asupra istoriei noastre vechi şi, implicit, un răspuns la provocările tuturor celor care cred şi astăzi că înaintaşii noştri au supravieţuit, în mod paradoxal, printr-o „retragere din istorie” şi nu prin acţiune şi răspuns cultural creativ la solicitările vieţii.
Astept ca de obicei telefoanele dvs. Totodata, puteti initia dvs. insiva o debatere pe tema eternitate vs. istorie in viata romanilor pe "Forum" (vezi bara de meniuri a blogului). Este oare ideea "retragerii de istorie" doar un clişeu? As fi interesat sa va cunosc opiniile!

5 febr. 2011 Alexandru Dragomir – modelul românesc al dilemelor filosofiei

INVITATUL EMISIUNII: DR. CĂTĂLIN CIOABĂ

Alexandru Dragomir la maturitate

Oare câţi dintre noi nu au fost surprinşi, mai ales în ultimul deceniu, de seria de publicaţii insolite greu de clasificat cu mijloacele tradiţionale de analiză. Literatură carcerală, respectiv cărţile ce mărturisesc suferinţele îndurate în anii de închisoare politică, apoi seria de jurnale şi memorii, care au impus între altele noi figuri pe firmamentul literelor post revoluţionare, au produs importante breşe în modelul tradiţional de a înţelegere şi evalua produsele culturale ficţionale.
S-au produs astfel de apariţii insolite şi în domeniul filosofiei? Răspunsul este afirmativ, iar surpriza ne-a fost rezervată de Editura Humanitas care lansa în 2004 o carte cu un titlu surprinzător Crase banalităţi metafizice semnată de un autor complet necunoscut, Alexandru Dragomir. Atunci, mulţi dintre noi s-au gândit că avem de-a face cu un debutant, când în realitate era vorba despre un filosof clandestin, născut în 1916, fost student şi doctorand a lui Martin Heidegger, cunoscut ca filosof doar într-un cerc restrâns de prieteni. La moartea sa, survenită în anul 2002, Alexandru Dragomir a lăsat o serie de caiete cu însemnări filosofice despre care, pare-se, nimeni nu ştia în timpul vieţii lui.
Surpriza a continuat şi s-a amplificat în ultimii ani, pe măsură ce au apărut şi alte volume: Cinci plecări din prezent. Exerciţii fenomenologice (2005), Caietele timpului (2006), Seminţe (2008), Meditaţii despre epoca modernă (2010), volume îngrijite de Gabriel Liiceanu alături de Cătălin Partenie, Bogdan Mincă ori Cătălin Cioabă, lucrări ce au conturat harta unei gândirii filosofice neconvenţionale ce s-a consumat într-o discreţie şi intimitate similară primilor filosofi greci.
Cum arată Gabriel Liiceanu, gândirea lui Alexandru Dragomir este total neconvenţională prin raportare la stilistica obişnuită cel puţin din patru motive: a) nu este o filozofie pentru catedră - nu avem de-a face cu texte formative;b) textele lui Dragomir nu sunt texte polemice – acestea nu doresc să combată ideile altor filosofi cu propriile sale idei; c) scrierile sale nu sunt turnate într-o filosofie de atitudine publică - prin urmare, nu au intenţii amelioriste aşa cum toate filosofiile împărtăşesc dorinţa ascunsă de a îndruma şi corecta acţiuni social-politice; d) filosofia lui Dragomir nu este de „sertar” similară cu literatura de sertar - nu a fost producă cu intenţia de a eluda cenzura şi cu scopul de a aştepta vremuri bune.
Cum putem califica astăzi o astfel de filozofie? Cum o încadrăm în genurile ştiute? Cât de originală este gândirea lui Alexandru Dragomir în condiţiile în care la tot pasul avem comentarii la Platon, Aristotel, Descartes şi, din plin, referinţe la Heidegger? În fond, citindu-l pe Dragomir, ce aflăm noi înşine în folos propriu?
Iată provocările ediţiei de sâmbătă, 5 februarie 2011, a Izvoarelor de filozofie!

Vă invităm, ca de obicei prin intermediul telefoanelelor Postului RRC, la un schimb de opinii şi la dialogul pe care-l vom purta cu invitatul emisiunii, un nume binecunoscut multora dintre dvs. d-l Cătălin Ciobă, dr. în filozofie, profesor asociat la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, cotraducătorul, alături de Gabriel Liiceanu, a capodoperei lui Martin Heideeger, Fiinţă şi Timp, autor de lucrări filosofice cu impact în cultura reflexivă românească. Domnia sa a îngrijit Meditaţii despre epoca modernă, ultima dintre lucrările lui Alexandru Dragomir ce încheie seria Alexandru Dragomir, Opere, lucrare pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii noastre.