Apariţia recentă la prestigioasa editură a
Academiei Române a două noi lucrări, Filosofia
idealismului german. Repere pentru o nouă modernitate şi Funcţionalism şi ontologie, semnate de cunoscutului filosof şi
germanist Claudiu Baciu, readuce în discuţie dramatismul gândirii filosofice
moderne, în chiar momentul ei de vârf german, perioada în care dezbaterea,
dialogul şi conflictul dintre ideile concurente, întotdeauna mediate şi
justificate raţional, configurează definitiv spiritul în care europenii înţeleg
să facă şi astăzi filosofie.
Acest dramatism al gândirii, care începe cu
ruptura radicală faţă de filosofia trecutului realizată, cum se ştie, de către
Kant şi care atinge cote nemaîntâlnite de abstracţie prin gândirea lui Fichte,
Schelling şi Hegel, Schopenhuer, Schleiermacher şi Nietzsche, va constitui
subiectul dezbaterii la care va invit să participaţi în această săptămână.
În ce măsură ideile filosofice postmoderne de
astăzi, fundate pe relativismul valorilor şi pluralităţii adevărului, îşi
găsesc izvorul în dezbaterile acestei periode de aur a gândirii europene? De ce
filosofia idealistă germană a fost considerată de către marxiştii de
pretutindeni o rătăcire filosofică ce trebuia combătută? Ideile acestei
filosofii „idealiste” sunt total depărtate de viaţa noastră reală? Mai putem
vorbi şi astăzi de idealism în filosofie?
Acestea sunt întrebările la care aştept, ca de
obicei, intervențiile dvs. radiofonice la cunoscutele telefoane la RRC.
Invitat: cercet. şt. dr. Claudiu Baciu
Inregistrarea audio a
dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:
http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_februarie_2015-28091
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu