Ediția din 28 iunie 2014. Cine suntem noi? Autocritica națională - o constantă a culturii reflexive românești Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

 Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

”România modernă se fundează pe o conştiinţă nemulţumită ce se manifestă într-o aşteptare nerăbdătoare şi o critică cotidiană faţă de propria noastră soartă”.

Această frază, rostită în tinerețe de Emil Cioran, pare a surprinde una dintre dominantele majore ale culturii noastre reflexive, ce debutează odată cu Titu Maiorescu, și anume scrutarea identității naționale prin adoptarea unei atitudini critice față de noi înșine.

Sub semnul acestei atitudini de luciditate și autocritică națională întemeiată rațional, pe care o putem recunoaște în personalitatea marilor noștri cărturari, trebuie să plasăm și recenta lucrare Românii, cum au fost și cum sunt, semnată de cunoscutul om de cultură, filosof, sociolog și editor Constantin Schifirneț, care ne propune, într-o serie de abordări teoretice și interpretări personale, noi înțelesuri asupra constelației de valori promovate de spiritul (auto) critic în cultura noastră de ieri și de azi.  „Cartea prezintă, subliniază autorul în Introducere, oameni, idei și fapte ale românilor așa cum au fost și cum sunt dincolo de conotațiile ideologice sau conjuncturale. Textele constituie comentarii asupra unor teme esențiale ale culturii noastre, dar și asupra unor idei fixe sau clișee despre identitatea românească. Caut să dovedesc că numai studiul direct al realității și cunoașterea în profunzime a marilor idei românești sunt profitabile”.

Care sunt instrumentele conceptuale și teoretice actuale ale autocriticii naționale? Iată întrebarea esențială în jurul căreia se va coagula dezbaterea pe care vă invit s-o urmăriți în întâlnirea noastră din această săptămână pe calea undelor. 

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:  

http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_iunie_2014-17657

Ediția din 21 iunie 2014. Există o metodă corectă în filosofie? Gândirea pentadică sau disputa dintre cinci și alte numere filosofice. Invitat: acad. Alexandru Surdu, Vicepreședinte al Academiei Române

Invitat: acad. Alexandru Surdu 

Numărul de aur al dreptei filosofări este cinci! Plecând de la această convingere, transformată într-o veritabilă axiomă de gândire sistematică, acad. Alexandru Surdu construiește sub ochii noștri, prin publicarea succesivă de lucrări reflexive, un sistem filosofic ce urmează sistematic o gândire în cinci pași, opus atât filosofiei lui Hegel, care operează cu o dialectică în trei pași, cât și sistemului de gândire avansat de maestrul său, Constantin Noica, cel care susține că actul corect de filosofare trebuie însoțit de o gândire dialectică în patru pași.

            Care este parcursul corect al gândiri? Câți pași sistematici trebuie să parcurgă gândirea către adevăr? Este cinci numărul de aur al filosofiei și nu trei, patru ori șapte, „numărul perfect”, cum susținea Pitagora?

Despre această dispută privind „metoda corectă” în filozofie vom discuta în această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la cel de-al treilea volum al sistemului de gândire propus de filosoful Alexandru Surdu, Filosofia pentadică III. Existența nemijlocită care argumentează, solidar cu celelalte volume Filosofie pentadică I. Problema transcendenţei și Filosofie pentadică II. Problema subzistenței, că metoda de gândire în cinci pași este o cale sigură către adevăr.

Recomandare: o reascultare a ediției din 21 apr. 2012 a „Izvoarelor de filozofie” produce un avantaj de înțelegere a mecanismelor gândiri pentadice și a dezbaterii din aceasta sâmbătă.

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:  

http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_iunie_2014-17657

Ediția din 14 iunie 2014. Emil Cioran – un psiholog…terapeut? Fațete insolite ale gândirii cioraniene

Invitat: lector univ. dr. Horia Pătrașcu 

Ideea că E. Cioran este un autor aproape imposibil de comentat a devenit cu timpul o veritabilă dominantă exegetică. Căci ce să spui despre el sau despre o singură frază a lui, cum remarca şi Jean François Revel, „fără să nu fie o jalnică degradare a ideii? În această situație, doar citarea este singurul comentariu suportabil”.

Ei bine, în ciuda acestei convingeri larg răspândite ce recomandă, în fond, suspendarea gândirii critice, lucrarea Terapia prin Cioran. Forța gândirii negative, semnată de tânărul filosof și eseist Horia Pătrașcu propune o perspectivă contrarie.

Scrierile lui Cioran, susține domnia sa, nu sunt pure exerciții de imaginație, literare, aforistice și eseistice, cât mai degrabă rodul unei reflecții sistematice, fundamentate psihologic și terapeutic, asupra „călătoriei fără destinație” pe care fiecare dintre noi o întreprinde chiar din momentul nașterii.

„… filosofia lui Cioran este psihologie în sensul cel mai strict al termenului”. Aceasta este teza interpretativă suprinzătoare pe care o propune d-l Horia Pătrașcu în lucrarea amintită și asupra căreia se va concentra și dezbaterea din această săptămână în întâlnirii noastre.

O lectura a textelor cioraniene echivalează cu o vizită la un psiholog terapeut? Astept comentariile dvs. pe blog.

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:  

http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_iunie_2014-17657

Ediția din 7 iunie 2014. Filosofia ca igienă și terapie a minții. Scepticismul filosofic grecesc în interpretări actuale

A filosofa împotriva filosofiei însăși este una dintre multiplele ciudățenii ale gândirii filosofice. Semnalată încă de Aristotel, în Protrepticul, fr. B 6, „ a filosofa înseamnă atât a căuta să afli dacă trebuie sau nu să filosofezi, cât și a te dedica contemplației filosofice”, ideea unei filosofii ca antifilosofie își primește un program filosofic laborios în gândirea elenistică, prin școala scepticilor, având apoi un impresionat parcurs istoric împlinit, cum știm, în opera lui Cioran, cel care se autoprezenta a fi „ultimul sceptic de serviciu al lumii”.

            În ce constă programul, dar și seducția unei filosofii îndreptate împotriva filosofiei însăși? Ce este pozitiv în negativismul acestei filosofii? Ideea de suspendare a judecății prin epoche, celebrul îndemn al vechilor sceptici, s-a împlinit în lumea noastră relativistă? Cum se explică faptul că filosofia „abandonului filosofiei” a stimulat și mai aprins căutările filosofice? Este istoria filosofiei o dispută continuă între „dogmatici” și „sceptici”, așa cum susțin importanți istorici ai domeniului gândirii reflexive? În final, cum evaluăm astăzi gândirea sceptică și pretenția sa de a fi nu doar o formă de igienă mintală, cât mai degrabă o terapie obligatorie a minții?

Acestea sunt principalele întrebări ce vor anima dezbaterea din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

Suntem onorați de prezența în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduțescu, care a semnat de curând o incitantă lucrare privind parcursul istoric al gândirii sceptice, apărută la Editura Universitaria din Craiova sub titlul Scepticismul grec ca filozofie critică.

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:
http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_iunie_2014-17657

Ediția din 31 mai 2014. Filosofia științei în actualitate. Vechi controverse, noi soluții

Cercetările filosofice recente asupra științei devin tot mai incitante, pe măsură de știința și rezultatele ei spectaculoase sunt privite, concomitent, dintr-o dublă perspectivă: internă și externă. Pe de o parte, filosofii privesc înăuntrul științei pentru a-i desluși mecanismele de constituire a raționalității și obiectivității cunoașterii, a forței științei de produce teorii și imagini adevărate despre lume. Pe de altă,  aceiași filosofi reexaminează poziția științei în contextul întregului culturii, raportând-o la artă, filozofie și teologie, la religie și chiar la practicile noastre obișnuite de viață.

Astfel, vechea imagine iluministă asupra științei, care accentua unicitatea și puterea modelatoare a raționalității științifice asupra tuturor celorlalte domenii de preocupări intelectuale și spirituale, este supusă unor importante corecții prin integrarea rezultatelor științei în câmpul culturii, al valorilor umaniste și spirituale.

Despre această dublă privire filosofică, din interiorul, respectiv exteriorul științei, vom vorbi în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la o lucrare recentă, incitată prin perspectivele interdisciplinare pe care le propune, Matricea creației. Despre spațiu și timp. Istorie și distincții conceptuale, semnată de tânărul filosof și teolog Valentin Cioveie.

Invitatul nostru posedă o formație universitară pluridomenială: fizică, filozofie, teologie și istoria religiilor. A studiat la Universitatea din București și a obținut doctoratul în filozofie. Și-a extins apoi domeniile de interes filosofic și științific, teoretic și spiritual, în Germania, Franța și SUA, în calitate de bursier Tempus, DAAD, Fulbright, ICR.  A fost și este colaborator al Universității din București, fiind invitat să suțină cursuri de epistemologie, fundamentele fizicii, istoria religiilor și teologie.

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 24 mai 2014. Între arta de a trăi și cercetarea impersonala a adevărului. Practici filosofice actuale în dispută

Aparția recentă a lucrării la editura ALL, Un filosof rătăcit în agora, semnată de cunoscutul profesor universitar Valentin Mureșan, readuce în prezentul punctual problematica, pare-se „eternă”, a naturii filosofiei însăși. Formulată în termeni dilematici încă din momentul ei inaugural, grecesc, această problematică s-a coagulat în jurul temei scopului și, deopotrivă, a utilității meditației filosofice. Care sunt sarcinile, scopurile și utilitatea filosofiei? Contemplarea filosofică trebuie să producă efecte la nivelul calității vieții personale, este o artă de a trăi, sau ea vizează producea unui bine public printr-o cercetare obiectivă a felului în care noi trăim împreună? Filosofia este o practică intelectuală și spirituală interioară gânditorului, ce are ca țintă dobândirea autenticității și fericirii personale, sau este un instrument impersonal, „științific” de cercetare a condițiilor exterioare în care acesta trăiește? Simplu spus, ce ar trebui să cerceteze cu precădere filosofia: faptele interioare conștiinței, experiențele inefabile ale trăirii personale, sau ceea ce ține de „exterior”, de ambianța social-politică și de faptele publice în care suntem încadrați cu toții?

Parcursul istoric al dezbaterilor filosofice asupra scopurilor și utilității filosofiei însăși este, am putea spune, la fel de vechi și de nou ca filosofia însăși. Așa se explică de ce putem identifica în fiecare epocă istorică o dezbatere pe această temă și, deopotrivă, motivele pentru care și în epoca noastră aceste dezbateri au fost reluate cu o și mai mare îndârjire.

Dar care sunt fațetele contemporane ale acestei dezbateri multiseculare? Iată subiectul asupra căruia se va concentra schimbul de idei din această săptămână pe care-l vom realiza în studio, în direct, cu tinerii filosofi Cristian Iftode și Emilian Mihailov. Dezbaterea va avea loc pe terenul eticii, adică a acelui domeniu de reflecție care încearcă să răspundă la întrebarea: cum trebuie să ne trăim viața? 

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 17 mai 2014. Între „morala bunicii” și etica de laborator. Dileme actuale ale instituționalizării eticii

Bunul simț, în alți termeni, capacitatea naturală de a distinge adevărul de fals și binele de rău, pentru a-l parafraza pe Descartes, se dovește astăzi insuficient în orientarea morală a practicilor actuale de viață dominate de valorile relativiste ale globalizarii lumii. Căci, ce încărcătură valorică mai au astăzi sfaturile morale ale „bunicii”, în condițiile în care activitățile instituționalizate, publice ori private, trebuie organizate ele însele, sub presiune publică, pe noi principii și valori etice? Oare ce îndrumări ne-ar putea da „bunica” în legătură cu scrierea de coduri etice ori cu sporirea responsabilității sociale în interiorul organizațiilor, probleme aflate actualmente în prim planul agendei de reconstrucție morală a instituțiilor europene și internaționale?

Acestor provocări și dileme etice, ce-și au izvorul în erodarea valorilor morale tradiționale, ale „bunicilor”, primesc astăzi un răspuns argumentat din interiorul eticii aplicate, un domeniu interdisciplinar de analiză interesat de (re)proiectarea, pe principii raționale, a universului nostru moral actual.

Principiile etice actuale sunt scheme morale extrase din viața reală sau sunt (re)contrucții raționale, de „laborator etic”?

Această este întrebarea esențială asupra căreia se va concentra cea de-a două dezbatere pe care o dedicam activității de cercetare a  Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, din cadrul Facultății de filozofie a Universității din București.

Ediția din această săptămână va lua ca amorsă a dezbaterii lucrarea Instituționalizarea eticii: mecanisme și instrumente, semnată de către Mihaela Constantinescu, dr. în filozofie, cercetător al centrului amintit, și Valentin Mureșan, prof. univ. dr., directorul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Suntem onorați de prezenta în studio a d-nei dr. Mihaela Constantinescu și a d-lui lector univ. dr. Emanuel Socaciu, directorul adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată. 

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 10 mai 2014. Filozofie și comunitate. Proiecte interdisciplinare ale Centrului de Cercetare în Etică Aplicată

Imaginea tradițională a filosofului singuratic, posesor al unei învățături criptice, elitiste, pe care o predă grijuliu discipolii săi fideli, trebuie definitiv abandonată dacă avem în vedere cercetările interdisciplinare din domeniul eticii aplicate, disciplină de avangardă teoretică, care propune o nouă alianță între filozofie-știință-societate. Eticianul actual pare a fi, surprinzător pentru așteptările noastre, nu doar un teoretician generalist, cât mai degrabă un filosof-cercetător format să lucreze în echipe interdisciplinare și specializat în producerea de expertize pe teme aflate în agenda diverselor comunități științifice, profesionale, organizaționale, instituționale etc. ce alcătuiesc lumea noastră globală. Prin urmare, cercetările etice actuale nu doar contemplă, abstract și imparțial, țesătura de valori morale ce susțin practicile noastre de viață, cât mai degrabă își propun, prin cunoaștere și discernământ, să amelioreze calitatea vieții noastre continuu provocată de diverse dileme morale.  

Această remodelare a profilului cercetătorului din domeniile eticii și filosofiei morale va constitui subiectul dezbaterii din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, când vom aduce în prim plan proiectele de investigații interdisciplinare ale Centrului de Cercetare în Etică Aplicată ce-și desfășoară activitatea în cadrul Facultății de filozofie a Universității din București.
Suntem onorați de prezența în studio a d-lui prof. univ. dr. Valentin Mureșan și a d-lui dr. Emilian Mihailov, directorul și, respectiv, directorul executiv al  Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Pentru o mai bună înțelegere a țintelor de cercetare a acestei asociații profesionale am extras de pe pagina electronică a „centrului” următorul segment de autoprezentare: „Etica aplicată a devenit o sumă de discipline tot mai specializate care solicită o dublă competenţă – ştiinţifică şi etică. Suntem interesaţi de colaborarea cu persoane care au o altă specializare decât cea în domeniul eticii (pe aceasta din urmă şi-o pot achiziţiona cu timpul), de exemplu în domeniile medical, al afacerilor, al relaţiilor internaţionale, al cercetării biologice, al presei etc. Lucrul în echipe interdisciplinare şi respectarea pluralismului abordărilor morale sunt jaloane de organizare a activităţilor pe care le vom favoriza. Specialistul în etică, filosoful profesionist al moralei, nu se află în poziţia de a dicta celorlalţi soluţii etice definitive, numai de el ştiute, ci e mai degrabă un animator al activităţilor de grup şi un trainer al unor viitori traineri dublu specializaţi. El îşi menţine, desigur, preocupările sale tradiţionale de cercetător al teoriilor morale şi al metodelor de evaluare morală.

În România, constituirea unui asemenea grup de cercetare interdisciplinară e o lecţie pe care abia trebuie să o învăţăm. Sperăm totodată că managerii diverselor organizaţii – de la şcoli la spitale şi la firme comerciale – vor lua tot mai în serios problemele morale ale instituţiilor lor şi vor consulta atunci când au nevoie pe cei ce se pricep la etică şi la metodele ei de lucru. Improvizaţia şi amatorismul au picioare scurte. Astăzi, oriunde am fi angajaţi, lucrul bine făcut are şi o componentă etică” vezi, pe larg, pagina:  http://www.ccea.ro/

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 3 mai 2014. Relecturi ale tradiției. Noi interpretări logico-filosofice asupra judecății

Filosofia practicată în mod profesionist se exercită, încă de la Aristotel încoace, în interiorul unui limbaj propriu ce cuprinde, alături de o „gramatică” internă, multiple și variate înțelesuri filosofice cristalizate în marile opere de reflecție ale tradiției, în jurul cărora „gravitează” mai toate tematizările și propunerile constructive din gândirea filosofică actuală.

Așa se explică faptul, aparent banal, că în genere orice construcție filosofică nouă începe cu cercetarea limbajului filosofiei însăși, venit prin tradiție, întrucât aceasta posedă, pentru profesioniștii creativi ai domeniului, proprietatea miraculoasă de a fi autogenerativ. De aici și ideea larg împărtășită, de toți iubitorii gândirii reflexive, profesioniști sau nu, că orice propunere filosofică nouă trebuie văzută în contextul unei tradiții permanent schimbate.

Vom tematiza printr-o dezbatere această idee, producerea noului în filozofie prin (re)interpretarea marii tradiții filosofice, luând ca pretext o amplă sinteză logico filosofică, de o mare profunzime conceptuală și teoretică, expusă în lucrarea Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, aparținând cunoscutului profesor universitar Viorel Cernica și apărută de curând la Editura Institutul European.

Lucrarea sintetizează nu doar o tradiție bimilenară de dezbateri filosofice în jurul temei judecății (cum se știe, forma oricărei cunoașteri), ci și cercetările autorului care, de mai bine de un deceniu și jumătate, a încercat în diverse texte publice, cărți, articole și studii, să deslușească motivul centralității acestei teme în gândirea marilor filosofi, Aristotel, Kant, Heidegger, care au avut ceva nou de spus în gândirea europeană. „Am folosit de-a lungul timpului, spune Viorel Cernica în chiar deschiderea volumului, în unele texte publicate, termeni (de exemplu <dictatura judicativului>, <judicativ constitutiv>, <formalizarea logosului etc.> și chiar unele idei în orizontul de cercetare al aceste lucrări. Însăși tema de bază a acesteia, anume determinarea judicativă a gândurilor, rostirilor și făptuirilor noastre, a fost anunțată cu diverse ocazii, prin referiri la condițiile în care ea poate fi formulată sau la unele <efecte> teoretice și rezultate aplicative ale sale”.

Ce înseamnă „judecată” în lumina gândirii contemporane și care sunt implicațiile teoretice ale cercetărilor filosofice întreprinse de către d-l prof. univ. Viorel Cernica în această tematică logico-filosofică? Aceasta e întrebarea principală la care va încerca să răspundă dezbaterea pe care Izvoarele de filozofie v-o propune în această săptămână.  

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:  http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 26 apr. 2014 Cunoaștere personală vs. Cunoaștere organizațională. Provocări actuale în filosofia științei

Practicile actuale de cercetare științifică vin tot mai mult în conflict, pare-se, cu „romantismul” reprezentărilor noastre despre ceea ce însemnă creație științifică și inovație tehnologică. Credem, de obicei, că omul de știință își petrece o bună parte a vieții în „laborator” și că prin înzestrările, eforturile și perseverența sa personală se produc noile perspective de interpretare și marile idei cu bănoase aplicații tehnologice.

Această viziune care pleacă de la premisa că izvorul cunoașterii științifice se află în înzestrările individuale, native ale savanților, sunt contrazise de acele perspective care susțin că, în fapt, noutatea în știință este un produs al „organizațiilor”, al interacțiunilor dintre indivizi, societate, cultură, și că ar fi mai corect și îndreptățit să vorbim despre diverse forme de „creație colectivă” și nu despre talentul ori geniul savanților.

Binomul despre care vorbim, generat de practicile reale ale științei, „cunoaștere personală” vs. „cunoaștere organizațională”, a incitat comunitatea epistemologilor de pretutindeni, inclusiv al filosofilor români specializați în cercetări asupra științei, să deschide o serie de investigații proprii în legătură cu „schimbările de înțeles” asupra unor concepte de bază ale cunoașterii și, mai mult decât atât, să determine poziția actuală a științei în contextul culturii și a diverselor organizații social-politice naționale și internaționale.

Ei bine, dezbaterea din această săptămână va aduce în prim plan cercetărilor întreprinse în universul practicilor științifice actuale de către o echipă de filosofi condusă de d-l prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Prodecan al Facultății de Filosofie a Universității din București, invitatul nostru în studio, echipă care și-a făcut publice rezultatele în lucrarea Epistemologia științei și managementul cunoașterii.