vineri, 30 mai 2014

Ediția din 31 mai 2014. Filosofia științei în actualitate. Vechi controverse, noi soluții

Cercetările filosofice recente asupra științei devin tot mai incitante, pe măsură de știința și rezultatele ei spectaculoase sunt privite, concomitent, dintr-o dublă perspectivă: internă și externă. Pe de o parte, filosofii privesc înăuntrul științei pentru a-i desluși mecanismele de constituire a raționalității și obiectivității cunoașterii, a forței științei de produce teorii și imagini adevărate despre lume. Pe de altă,  aceiași filosofi reexaminează poziția științei în contextul întregului culturii, raportând-o la artă, filozofie și teologie, la religie și chiar la practicile noastre obișnuite de viață.
Astfel, vechea imagine iluministă asupra științei, care accentua unicitatea și puterea modelatoare a raționalității științifice asupra tuturor celorlalte domenii de preocupări intelectuale și spirituale, este supusă unor importante corecții prin integrarea rezultatelor științei în câmpul culturii, al valorilor umaniste și spirituale.
Despre această dublă privire filosofică, din interiorul, respectiv exteriorul științei, vom vorbi în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la o lucrare recentă, incitată prin perspectivele interdisciplinare pe care le propune, Matricea creației. Despre spațiu și timp. Istorie și distincții conceptuale, semnată de tânărul filosof și teolog Valentin Cioveie.

Invitatul nostru posedă o formație universitară pluridomenială: fizică, filozofie, teologie și istoria religiilor. A studiat la Universitatea din București și a obținut doctoratul în filozofie. Și-a extins apoi domeniile de interes filosofic și științific, teoretic și spiritual, în Germania, Franța și SUA, în calitate de bursier Tempus, DAAD, Fulbright, ICR.  A fost și este colaborator al Universității din București, fiind invitat să suțină cursuri de epistemologie, fundamentele fizicii, istoria religiilor și teologie.

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu