Practicile actuale de cercetare științifică vin tot mai mult în conflict, pare-se, cu „romantismul” reprezentărilor noastre despre ceea ce însemnă creație științifică și inovație tehnologică. Credem, de obicei, că omul de știință își petrece o bună parte a vieții în „laborator” și că prin înzestrările, eforturile și perseverența sa personală se produc noile perspective de interpretare și marile idei cu bănoase aplicații tehnologice.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjHQ-T01zjQvUna0XD7s5uT8ikI8OGKmSfbXtY9lrwhVmxKusWxRVkhDHaZ781Ej-Y3pBdVhuFJeu6taKQblExBubsrflZcTO-GMaXRi7P5K4RDosCSfBT4VGy41-SM66lKPa0ID60Y4lo/s1600/carte+stoenescu+foto.jpg)
Binomul despre care vorbim, generat de practicile reale ale științei, „cunoaștere personală” vs. „cunoaștere organizațională”, a incitat comunitatea epistemologilor de pretutindeni, inclusiv al filosofilor români specializați în cercetări asupra științei, să deschide o serie de investigații proprii în legătură cu „schimbările de înțeles” asupra unor concepte de bază ale cunoașterii și, mai mult decât atât, să determine poziția actuală a științei în contextul culturii și a diverselor organizații social-politice naționale și internaționale.
Nu apare inregistrarea.
RăspundețiȘtergere