Practicile actuale de cercetare științifică vin tot mai mult în conflict, pare-se, cu „romantismul” reprezentărilor noastre despre ceea ce însemnă creație științifică și inovație tehnologică. Credem, de obicei, că omul de știință își petrece o bună parte a vieții în „laborator” și că prin înzestrările, eforturile și perseverența sa personală se produc noile perspective de interpretare și marile idei cu bănoase aplicații tehnologice.
Această viziune care pleacă de la premisa că izvorul cunoașterii științifice se află în înzestrările individuale, native ale savanților, sunt contrazise de acele perspective care susțin că, în fapt, noutatea în știință este un produs al „organizațiilor”, al interacțiunilor dintre indivizi, societate, cultură, și că ar fi mai corect și îndreptățit să vorbim despre diverse forme de „creație colectivă” și nu despre talentul ori geniul savanților.
Binomul despre care vorbim, generat de practicile reale ale științei, „cunoaștere personală” vs. „cunoaștere organizațională”, a incitat comunitatea epistemologilor de pretutindeni, inclusiv al filosofilor români specializați în cercetări asupra științei, să deschide o serie de investigații proprii în legătură cu „schimbările de înțeles” asupra unor concepte de bază ale cunoașterii și, mai mult decât atât, să determine poziția actuală a științei în contextul culturii și a diverselor organizații social-politice naționale și internaționale.
Ei bine, dezbaterea din această săptămână va aduce în prim plan cercetărilor întreprinse în universul practicilor științifice actuale de către o echipă de filosofi condusă de d-l prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Prodecan al Facultății de Filosofie a Universității din București, invitatul nostru în studio, echipă care și-a făcut publice rezultatele în lucrarea Epistemologia științei și managementul cunoașterii.
Nu apare inregistrarea.
RăspundețiȘtergere