Cultura filosofică românească recentă ne oferă, cel puțin în ultimul deceniu, evenimente editoriale fără precedent în tradiția noastră reflexivă. Vom ilustra această idee în întâlnirea noastră din această săptămână pe calea undelor, printr-o dezbatere în jurul unei lucrări insolite Metafizica, aparținând lui Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), lucrarea ce cuprinde, într-o primă traducere românească realizată de un impresionant colectiv de traducători, multiple texte inedite de o surprinzătoare actualitate.
Volumul face parte, în treacăt fie spus, dintr-un impresionant proiect al „Societății Leibniz din România”, o asociație filosofică ce își propune, între altele, traducerea a nu mai puțin de două zeci de volume din opera lui Leibniz, filosoful care este perceput astăzi, în mentalitatea reflexivă europeană, drept modelul de intelectual al Europei Unite.
În ce constă actualitatea gândiri metafizice a lui Leibniz? Aceasta este întrebarea la care va încerca să răspundă dezbaterea filosofică din această săptămână.
Invitat în studio este cunoscutul eseist, cercetător și filosof, conf. univ. dr. Adrian Niță, Președintele „Societății Leibniz din România”, coordonatorul colectivului de traducătorii ai Metafizicii, lucrare pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii noastre.
Aștept ca de obicei intervențiile dvs. radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.
Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niță
Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina RadioRomania Cultural la adresa:
http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_aprilie_2015-30153
Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio
http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_aprilie_2015-30153
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu