„Mi-au trebuit patru
ani să învăț să desenez ca Rafael, și o viață întreagă să învăț să desenez ca
un copil”.
Vom lua această confesiune
ce aparține celebrului pictor Pablo Picasso, ca amorsă în dezbaterea din
această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, dezbatere ce aduce în
prim plan problematica unor incitante cercetări interdisciplinare, pedagogice,
psihologice și filosofice legate de arta practicată de copii.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgTghJ7Z09qIgptRtIUBnFGNbXDXIfdrCfjo2fmUsdAkgTMcO5aF8V63qWmKb_g6DQQvzREO98UjZflcmhy4mdv0c1NRgik7G4CSpG6smMVQZsSzju7mKpUC3MBOsADNRG3U2c02ND0AHM/s1600/Arta+copiilor.jpg)
Este arta infantilă o artă autentică, în
condițiile în care copii desenează ori pictează, o știm cu toții, jucându-se?
Putem vorbi despre artă în absența unei intenționalități dirijate? Simplu spus,
care sunt acele elemente care ne îndreptățesc să vorbim, într-un mod întemeiat
estetic, despre o artă a copiilor?
Invitat: prof. dr. Adriana Brăileanu
Inregistrarea emisiunii este postată pe adresa:
http://www.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2015-31293
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu