Ediţia din 5 martie. Interferenţe. Iubirea de înţelepciune ca dialog între poezie, ştiinţă şi teologie

Invitat: acad. Gheorghe Vlăduţescu

Oare câţi dintre noi nu au remarcat faptul că toate domeniile creaţiei artistice şi intelectuale sunt traversate meteoric de o serie de mode similare celor care domină aspectele practice ale vieţii noastre cotidiene. Nici filosofia, considerată deseori domeniul gândirii pure şi diafane, nu scapă de efemerul modelor intelectuale. Desigur că spre deosebire de lumea artelor vizuale ori a designului vestimentar, pentru a trimite la două exemple peremptorii, modele în lumea creaţiei filosofice au o durată mai mare în timp şi dobândesc aparenţa unor mari şi definitive inovaţii conceptuale. Numai că prestigiul iniţial al acestor mode se estompează treptat, iar exuberanţa şi optimismul sunt înlocuite cu stări de dezolare şi scepticism.
Într-o astfel de lume care anunţă zgomotos la fiecare două, trei decenii că, în sfârşit, filosofia şi-a deschis calea sigură către adevăr există, fără îndoială, insule de stabilitate, de calm conceptual, zone de reflecţie care asigură continuitatea nevăzută între generaţii şi generaţii de filosofii.
În ciuda atâtor rupturi proclamate ca definitive, în ciuda „revoluţiilor” filosofice de tot felul, studiul gândirii antice, a operelor vechilor filosofi greci a traversat fără larmă secol de secol şi a asigurat o continuitate de reflecţie, semn că atunci când ne aflăm în impas vom găsi totdeauna o soluţie la vechii greci.
Înapoi la greci! Iată un îndemn rostit continuu, cu încăpăţânare, în amurgul atâtor mode filosofice. Dar ce înseamnă înapoi la greci? Care sunt beneficiile acestei întoarceri?
Aceasta este dragi prieteni provocarea pe care o lansează ediţia din 5 martie a întâlnirii noastre pe calea undelor. Ce credeţi? În ce constă mesajul de actualitate pe care ni-l transmit şi astăzi vechii filosofi greci? Ca de obicei, vă invit la dialog şi dezbatere, la un schimb de opinii despre permanenta actualitate a gândiri filosofice greceşti, prin intermediul telefoanelor RRC.
Ne vom bucura împreună de prezenţa în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduţescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai filosofiei antice greceşti si gandirii medievale din cultura noastră actuală, autorul a peste 20 de cărţi dedicate unor teme de filosofie grecească şi medievală sau unor mai gânditori elini. Domnia sa este de asemenea şi autorul primei enciclopedii de filosofie grecească, de peste şase sute de pagini, o veritabilă premieră filosofică internaţională.
Pretextul dezbaterii îl va constitui apariţia recentă la Editura Academiei Române a volumului Interferenţe, lucrarea ce argumentează că starea originară a filosofiei cuprinde în sine dialogul cu toate celelalte forme majore ale culturii: artă, ştiinţă, teologie.

Ediţia din 26 febr. Sacru şi profan în experienţa cotidiană. Perspective filosofice şi ştiinţifice actuale

Invitat: dr. Mihaela Gligor

Afirmarea internaţională a tinerei generaţii de filosofi români este un fapt de evidenţă. În multe privinţe, mai ales la nivelul performanţelor intelectuale ori a deschiderii către dialogul cu alte culturi, generaţia tânără de astăzi poate fi comparată cu „tânăra generaţie” interbelică, cea care a intensificat atât fenomenul de occidentalizare a culturii savante româneşti cât şi pe cel al asumării critice a tradiţiei interne dominată „fatal” parcă de fractura începutului perpetuu. Am putea spune că unele experimente intelectuale ale „generaţiei de aur”, frânte de instaurarea comunismului, sunt continuate astăzi, fireşte într-un nou context conceptual şi metodologic, de tânără generaţie de filosofi români ce risipeşte aceeaşi energie creativă în gratuitatea actelor culturii neaducătoare de beneficii financiare şi confort material.
Despre această vocaţie de continuitate intelectuală va invit să vorbim în ediţia din 26 februarie a Izvoarelor de filozofie, plecând de la un eveniment ce posedă toate caracteristicile unei mari izbânzi intelectuale. Este vorba despre lansarea, în urmă cu trei săptămâni, în India la Delhi, ca parte a unei conferinţe internaţionale dedicate publicării şi editării lucrării Patterns in Philosophy and Sociology of Religions coordonată şi editată de Mihaela Gligor şi Sherry Sabbarwal. Lucrarea aduce în conştiinţa publică internaţională o serie de investigaţii teoretice unificate în jurul conceptul de sacru – impus, se ştie, de Mircea Eliade în cercetarea ştiinţifică şi filosofică a fenomenului religios planetar - semnate de personalităţi de prim rang cum ar fi T. N. Madan, este unul dintre cei mai importanţi sociologi ai Indiei, Douglas Allen, fost student şi discipol al lui Mircea Eliade, cunoscut în lume pentru studiile sale de religie comparată, Carl Olson, autor consacrat în lumea cercetărilor interdisciplinare a fenomenului religios, între altele şi profesor la Cambridge...vezi: http://www.rawatbooks.com/book_more_detail.aspx?id=504
În orizontul acestei lucrări, ce coagulează în jurul ideii de sacru tradiţii diferite, abordări diferite, culturi diferite, se va concentra şi dezbaterea noastră privitoare la cunoscuta idee a lui Mircea Eliade: camuflarea sacrului în locurile banale ale vieţii cotidiene. Oare activitatea noastră diurnă este, fără să ştim, invadată de sacru? Vă aştept ca de obicei să interveniţi în dezbatere cu opinii, comentarii şi întrebări.
Invitata emisiunii d-na Mihaela Gligor este absolventă a Facultăţii de Filosofie (2001) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, unde a urmat şi un program de Studii Aprofundate de Filosofia Umanului (2002). Doctor în Filosofie al aceleiaşi Universităţi cu o teză despre Mircea Eliade şi extrema dreaptă românească (2006).
Autoare a volumelor Mircea Eliade. Anii tulburi. 1932-1938, cu o Prefaţă de Liviu Antonesei (Bucureşti, Ideea Europeană & EuroPress Group, 2007), nominalizat la Premiile Naţionale ale Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2007, la Categoria Debut şi India. Însemnări, eseuri, jurnal (Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009, ed. a II-a 2010), distins în 2009 cu Premiul RICA (Asociaţia Culturală Româno-Indiană).
Coordonatoare, alături de Mac Linscott Ricketts, a volumelor Întâlniri cu/Encounters with Mircea Eliade (Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005); Întâlniri cu Mircea Eliade (Bucureşti, Humanitas, 2007); Professor Mircea Eliade. Reminiscences (Calcutta, Codex, 2008). Co-editor, alături de Sherry Sabbarwal, al volumului Patterns in Philosophy and Sociology of Religion (Rawat Publications, Jaipur, India, 2011).
Co-traducătoare a lucrării lui Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade, The Romanian Roots. 1907-1945 (Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, Bucureşti, Criterion Publishing, 2004). Traducătoare a volumului The Argumentative Indian, semnat de laureatul Nobel Amartya Sen (India. Scrieri despre cultura, istoria şi identitatea indiană, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2010).
Coordonatoare a Colecţiei Biblioteca Indiană la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Redactor şef al International Journal on Humanistic Ideology, Cluj University Press.
Cercetător ştiinţific III în cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Bariţiu”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Colectivul de Filosofie.

Ediţia din 19 febr. Manipularea ieri şi azi. De la sofismele logico-filosofice la generalizarea instituţională a vicleniei raţiunii

Invitat: cercet. şt. dr. Ionuţ Isac, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „G. Bariţiu” al Academiei Romane, Cluj-Napoca

Puterea gândirii în exerciţiul ei liber este atât de mare încât ea are şi posibilitatea de a se autosuspenda. Fără îndoială că această descoperire a stat, alături de mirare, îndoială şi grija faţă de sine, la originea filosofiei greceşti îndreptată aproape în exclusivitate către stabilirea unor reguli care să prescrie normele unei gândirii corecte. Numai că această încercare a generat mai multe probleme, dileme şi interogaţii, decât soluţii. Căci, cum să opreşti prin interdicţii, adică prin forţă decizională, din exterior, ceea ce reprezintă chiar esenţa fiinţei noastre omeneşti, gândirea cu libertatea ei cu tot? Cum să ar putea gândirea să se limiteze pe sine când ea se hrăneşte tocmai din libertatea ei nemărginită? Cum poate oare gândirea să se apere de ea însăşi, de cel mai puternic duşman care produce din chiar interiorul ei eroarea, minciuna, falsitate, autoamăgirea, iluzia…de cele mai multe ori, demn de reţinut, când ea se exercită astfel cu bună ştiinţă? Se poate apăra gândirea de înclinaţia ei vicleană de a-şi face rău sieşi? Poate accepta oare gândirea reguli morale produse în exteriorul ei fără să se autosuspende? Viclenia gândirii poate fi ţinută sub (auto)control?
Sunt doar câteva dintre întrebările la care comunitatea filosofică din întreaga lume caută şi astăzi soluţii menite să unifice necontradictoriu gândirea cu etica, mai ales că formele actuale de viaţă fundate pe cele mai rafinate tehnici de manipulare nu mai permit cu relativă uşurinţă, ca altădată, să se facă deosebirea dintre sofisme ( exerciţiul incorect al gândirii ascuns în forme de expresie aparent corecte) şi adevăr (exerciţiul corect al gândirii, apt de a fi probat şi verificat de orice fiinţă raţională).
Ediţia din această săptămână aduce în prim-plan problematica contextul contemporan de discuţie a capacităţii de autosuspendare a gândirii printr-o analiză a formelor şi tehnicilor de manipulare practicate pe scară largă în toate mediile noastre de viaţă. Invitatul emisiunii, d-l dr. Ionuţ Isac, o personalitate a cercetării filosofice româneşti cu o largă recunoaştere internaţională, va răspunde întrebărilor dumneavoastră la telefoanele: 021/311.12.40; 021.319.05.05.
Domnia sa a participat în ultima vreme la o serie de conferinţe internaţionale cu teme legate de modul în care anumite grupuri de putere din societăţile postotalitare recurg, pentru a perpetua în forme mascate privilegiile dobândite în perioada comunistă, la tehnici şi metode subtile de manipulare a conştiinţei noastre comunitate, prin perpetuarea unor mitologicii ale trecutului comunist ţesute şi astăzi în subtilele surogate de viitor.
Puteţi accesa şi adresele a două dintre aceste conferinţe:
http://www.internationaljournal.org/rome.html; http://www.internationaljournal.org/germany.html

12 febr. 2011 Românii înainte şi după „căderea în istorie”. Cercetări actuale de filosofia istoriei şi istoria filosofiei

Invitatul ediţiei: cercet. şt. dr. Mihai Popa

"Doamne! Ce vom făcut o mie de ani?! Toată viaţa noastră de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic…O mie de ani s-a făcut istoria peste noi: o mie de ani de subistorie. Când s-a născut în noi conştiinţa, n-am înregistrat prin ea un proces inconştient de creaţie, ci sterilitatea multiseculară…Fiecare dintre noi este în situaţia lui Adam. Sau poate condiţia noastră este şi mai nenorocită, fiindcă n-avem nimic înapoi, pentru a avea regrete. Totul trebuie început, absolut totul. Noi n-avem de lucrat decât cu viitorul”.
Vă recunoaşteţi în aceste observaţii pe care le făcea Cioran în urmă cu mai bine de şaptezeci de ani în cea mai pasională cartea a sa, Schimbarea la faţă a României? S-a schimbat oare percepţia noastră asupra trecutului românesc sau suntem, într-un fel sau altul, în acord cu opiniile lui Emil Cioran? Mai supravieţuiesc în noi valorile omul românesc tradiţional – fundate, pare-se, pe contemplaţie excesivă, inacţiune colectivă, resemnare şi abandon în faţa istoriei - pe care le dezavua Cioran şi cei mai mulţi dintre noi?
Acestea sunt întrebările principale pe care vi le propune ediţia din 19 februarie 2011 a Izvoarelor de filozofie. Schimbul nostru de opinii va beneficia de participarea la dezbatere a unui reputat specialist în domeniu filosofiei istoriei, d-l Mihai Popa, cercet. şt. dr. la Institutul de filozofie şi psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Domnia sa a publicat de curând o lucrare incitată, Historia sub specie aeternitatis. Ideea de istorie în cultura română până la 1800, ce propune noi perspective filosofice de înţelegere asupra istoriei noastre vechi şi, implicit, un răspuns la provocările tuturor celor care cred şi astăzi că înaintaşii noştri au supravieţuit, în mod paradoxal, printr-o „retragere din istorie” şi nu prin acţiune şi răspuns cultural creativ la solicitările vieţii.
Astept ca de obicei telefoanele dvs. Totodata, puteti initia dvs. insiva o debatere pe tema eternitate vs. istorie in viata romanilor pe "Forum" (vezi bara de meniuri a blogului). Este oare ideea "retragerii de istorie" doar un clişeu? As fi interesat sa va cunosc opiniile!

5 febr. 2011 Alexandru Dragomir – modelul românesc al dilemelor filosofiei

INVITATUL EMISIUNII: DR. CĂTĂLIN CIOABĂ

Alexandru Dragomir la maturitate

Oare câţi dintre noi nu au fost surprinşi, mai ales în ultimul deceniu, de seria de publicaţii insolite greu de clasificat cu mijloacele tradiţionale de analiză. Literatură carcerală, respectiv cărţile ce mărturisesc suferinţele îndurate în anii de închisoare politică, apoi seria de jurnale şi memorii, care au impus între altele noi figuri pe firmamentul literelor post revoluţionare, au produs importante breşe în modelul tradiţional de a înţelegere şi evalua produsele culturale ficţionale.
S-au produs astfel de apariţii insolite şi în domeniul filosofiei? Răspunsul este afirmativ, iar surpriza ne-a fost rezervată de Editura Humanitas care lansa în 2004 o carte cu un titlu surprinzător Crase banalităţi metafizice semnată de un autor complet necunoscut, Alexandru Dragomir. Atunci, mulţi dintre noi s-au gândit că avem de-a face cu un debutant, când în realitate era vorba despre un filosof clandestin, născut în 1916, fost student şi doctorand a lui Martin Heidegger, cunoscut ca filosof doar într-un cerc restrâns de prieteni. La moartea sa, survenită în anul 2002, Alexandru Dragomir a lăsat o serie de caiete cu însemnări filosofice despre care, pare-se, nimeni nu ştia în timpul vieţii lui.
Surpriza a continuat şi s-a amplificat în ultimii ani, pe măsură ce au apărut şi alte volume: Cinci plecări din prezent. Exerciţii fenomenologice (2005), Caietele timpului (2006), Seminţe (2008), Meditaţii despre epoca modernă (2010), volume îngrijite de Gabriel Liiceanu alături de Cătălin Partenie, Bogdan Mincă ori Cătălin Cioabă, lucrări ce au conturat harta unei gândirii filosofice neconvenţionale ce s-a consumat într-o discreţie şi intimitate similară primilor filosofi greci.
Cum arată Gabriel Liiceanu, gândirea lui Alexandru Dragomir este total neconvenţională prin raportare la stilistica obişnuită cel puţin din patru motive: a) nu este o filozofie pentru catedră - nu avem de-a face cu texte formative;b) textele lui Dragomir nu sunt texte polemice – acestea nu doresc să combată ideile altor filosofi cu propriile sale idei; c) scrierile sale nu sunt turnate într-o filosofie de atitudine publică - prin urmare, nu au intenţii amelioriste aşa cum toate filosofiile împărtăşesc dorinţa ascunsă de a îndruma şi corecta acţiuni social-politice; d) filosofia lui Dragomir nu este de „sertar” similară cu literatura de sertar - nu a fost producă cu intenţia de a eluda cenzura şi cu scopul de a aştepta vremuri bune.
Cum putem califica astăzi o astfel de filozofie? Cum o încadrăm în genurile ştiute? Cât de originală este gândirea lui Alexandru Dragomir în condiţiile în care la tot pasul avem comentarii la Platon, Aristotel, Descartes şi, din plin, referinţe la Heidegger? În fond, citindu-l pe Dragomir, ce aflăm noi înşine în folos propriu?
Iată provocările ediţiei de sâmbătă, 5 februarie 2011, a Izvoarelor de filozofie!

Vă invităm, ca de obicei prin intermediul telefoanelelor Postului RRC, la un schimb de opinii şi la dialogul pe care-l vom purta cu invitatul emisiunii, un nume binecunoscut multora dintre dvs. d-l Cătălin Ciobă, dr. în filozofie, profesor asociat la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, cotraducătorul, alături de Gabriel Liiceanu, a capodoperei lui Martin Heideeger, Fiinţă şi Timp, autor de lucrări filosofice cu impact în cultura reflexivă românească. Domnia sa a îngrijit Meditaţii despre epoca modernă, ultima dintre lucrările lui Alexandru Dragomir ce încheie seria Alexandru Dragomir, Opere, lucrare pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii noastre.

29 ianuarie A filosofa versus a studia filosofia – o tensiune logica reală?

Bogdan Mincă în studioul RRC

De foarte multe ori auzim, în diverse ocazii, că a fi filosof nu înseamnă a avea o anumită profesie, că filosofia nu este o activitate ocazională, nici măcar duminicală, aşa cum ar fi dusul la biserică, de pildă. Pe de altă parte, ştim cu toţii că filosofia este o activitate instituţionalizată şi realizată de profesionişti, oameni angajaţi cu carte de muncă şi plătiţi pentru a studia filosofia.
S-a creat astfel, încă de pe vremea universităţilor medievale, pare-se, o tensiune între a filosofa, o activitate similară trăirii vieţii - ceva ce nu poate fi întrerupt decât de boală sau de moarte - şi a studia filosofia, o preocupare asemănătoare cu activităţile intelectuale de laborator, în care angajatul după timpul afectat muncii de cercetare este liber şi face altceva decât prevăd obligaţiile sale din fişa postului.
Ei bine, despre această tensiune dintre a filosofa şi a studia filosofia vă invit să vorbim astăzi plecând de la o lucrare cu adevărat singulară în spaţiul culturii noastre reflexive, o carte apărută de curând la Editura Humanitas, Scufundătorii din Delos. Heidegger şi primii filosofi, semnată de către unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai tinerei generaţii de filosofi români, d-l Bogdan Mincă. Domnia sa este cadrul didactic la Facultatea de filozofie a Universităţii din Bucureşti, unde predă greacă veche, ţine cursuri despre gândirea lui Heidegger şi susţine seminarii de filozofie greacă veche – presocratici, Platon, Aristotel - este traducător din limbile elină şi germană, editor, autor de articole şi studii şi, în ultima vreme, colaborator al Izvoarelor de filozofie.
Ce opinie aveţi dvs./ dragi iubitori de filozofie/ în legătură cu presupusa tensiune dintre a filosofa şi a studia filosofia? Este vorba despre o tensiune pe care o resimţiţi şi dvs. sau ea este doar un clişeu cultural transmis prin tradiţie şi pe care astăzi, plecând de la realităţile noastre, nu ar trebui să-l luăm prea mult în seamă?
Aştept ca de obicei intervenţiile dvs. radiofonice la telefoanele 021/311.12.40; 021.319.05.05.

22 ian. 2011 "Fii tu însuţi"! Despre (re)sursele autenticitatii

Cristian Iftode

Invitatul ediţiei: Cristian Iftode, asist. univ. dr. Facultatea de filozofie, Universitatea din Bucureşti

Oare câţi dintre noi nu au sesizat că în practicarea cotidiană a vieţii, în foarte multe privinţe, suntem puşi în conflict cu ceilalţi semeni de-ai noştri şi chiar cu noi înşine ori de câte ori dorim să ne afirmăm şi să impunem celorlalţi felul nostru de a fi. Fireşte că în astfel de situaţii arta de a negocia are o greutate specifică majoră, întrucât doar ea, pare-se, poate produce acea stare de echilibru în care noi ne putem prezerva atât modul propriu de a fi, opiniile, credinţele şi preferinţele noastre, cât şi posibilitatea de a nu intra într-un conflict iremediabil cu cei din preajma noastră.

Ei bine, acesta pare a fi contextul de viaţă ce i-au determinat pe unii filosofi să cerceteze autenticitatea, adică dorinţa fiecăruia dintre noi de a fi el însuşi şi de a-şi afirma invariabil personalitatea şi demnitatea sa de om în raport cu ceilalţi. De la Socrate şi până astăzi există un puternic filon de gândire interesat de îmbunătăţirea calităţii vieţii noastre, am putea spune de optimizare a relaţiei între vorbe şi fapte şi, pe această bază, de propuneri a unor scenarii imaginare de comportament prin care noi putem dobândi autenticitatea, adică împlinirea dorinţei de a fi noi înşine în orice împrejurare.

Oare filosofia propune modele de autenticitate mai bune decât propriile noastre modele după care ne conducem zilnic? Filosofii sunt mai autentici decât noi, oamenii obişnuiţi? În fond, ce ştiu filosofii despre autenticitate şi noi nu ştim?

Iată dragi prieteni ai emisiunii întrebările asupra cărora vă invit să medităm împreună, plecând de la apariţia recentă la Editura Paralela 45 a unei cărţi cu un puternic impact public. Lucrarea are un titlu sugestiv, Filosofia ca mod de viaţă. Sursele autenticităţii şi este semnată de Cristian Iftode, cadru didactic la Facultatea de filozofie a Universităţii din Bucureşti. Aceia dintre dvs. care urmăriţi constant emisiunea Izvoare de filozofie îşi aduc aminte, desigur, că am iniţiat în urmă cu ceva timp un dialog cu autorul pe marginea contribuţiei de cercetare pe care o aduce acest volum în universul de investigaţie a filosofiei ca mod de viaţă şi că am promis atunci că vom reveni asupra temei autenticităţii propunând o dezbatere liberă cu intervenţii radiofonice din partea dvs.

Prin urmare, a sosit timpul pentru onorarea promisiunilor dedicând ediţia de astăzi a emisiunii dezbaterii libere a temei autenticităţii, respectiv a dorinţei noastre vii de a avea o viaţă împlinită, prin promovarea continuă a felului nostru de a fi. Aştept intervenţiile dvs. radiofonice la tel. 021/311.12.40; 021.319.05.05

15 ian. 2011 Ce valoare filosofică au însemnările filosofice eminesciene?

Acad. Alexandru Surdu împreună cu Constantin Aslam în studioul RRC

Invitatul ediţiei: acad. Alexandru Surdu, Preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române
Emisiunea este dedicată împlinirii a 161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Zilei Culturii Naţionale.
Cu toţii ştim că Eminescu este în ordinea formaţiei intelectuale filosof, de vreme de a studiat la Viena şi Berlin toate disciplinele filosofice ale timpului timp de 5 ani, din 1869 până în 1874. Faptul că nu şi-a susţinut doctoratul, o decizie inexplicabilă până astăzi, nu-l face mai puţin filosof. Urmând sfatul lui Constantin Noica, de la această formaţie intelectuală, pare-se, trebuie să plecăm dacă vrem să-l înţelegem pe Eminescu ca personalitate vie şi ca sinteză culturală românească. „Nu de judecat critic, de către noi, este acum Eminescu ci de asimilat într-un fel ca o conştiinţă de cultura de dindărătul nostru – de la folclor şi până la ştiinţele pozitive – devenind astfel conştiinţa noastră mai buna, sau poate mustrarea de conştiinţă a oricărui intelectual, care-i vede necuprinsul, adică sinteza însăşi, spunea Noica la maturitate după ce împreună cu unul dintre discipolii săi, Alexandru Surdu, a studiat manuscrisele germane ale lui Eminescu şi a editat în 1975 Lecturile kantiene, în fapt variante de traduceri din „Critica raţiuni pure” a lui Kant.
Apariţia volumului al XV, Fragmentarium, din seria Opere complete şi finalizarea în 2010, la împlinirea celor 160 de ani de la naştere, a editării manuscriselor lui Eminescu - au fost facsimilate şi puse în circulaţie culturală în 38 de volume cele 14.000 de pagini pe care Eminescu le-a lăsat la trecerea sa în cealaltă lume – ilustrează că preocuparea pentru filozofie a lui Eminescu a fost o constantă a vieţii lui întregi.
Dacă analiza relaţiei dintre filozofie şi poezie la Eminescu beneficiază de multiple studii şi cărţi, investigaţiile filosofice ale valorii însemnărilor sale filosofice sunt încă la începuturi. De aceea l-am invitat pe acad. Alexandru Surdu, Preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, unul dintre cei mai valoroşi eminescologi actuali, să ne fie oaspete de Ziua lui Eminescu.
Rememorăm faptul că d-l acad. Alexandru Surdu a primit în anul 2000, Anul Eminescu, medalia "150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu" pentru contribuţia adusa la editarea operei eminesciene.
Ce valoare filosofică au însemnările filosofice ale lui Mihai Eminescu? Iată întrebarea la care va încerca să răspundă ediţia din 15 ianuarie a Izvoarelor de filozofie.

8 ian 2011: Retrospectiva evenimentelor filosofice din 2010

Adrian Niţă

Invitatul ediţiei: conf. univ. dr. Adrian Niţă, cercetător la Institutul de filosofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru”, al Academiei Române

Întâlnirea din 8 ianuarie 2011 pe calea undelor este, cum desigur mulţi dintre dvs. vă aşteptaţi, ascultătorii fideli ai Izvoarelor de filozofie, dedicată celor mai importante evenimente filosofice ce s-au petrecut în anul recent încheiat, 2010, evenimente care, într-un fel sau altul, au marcat viaţa noastră interioară, sufletească şi intelectuală şi, pe un plan mai general, au lăsat urme şi în cultura filosofică românească.

Simpozioanele şi conferinţele, celebrările şi comemorările unor mari gânditori, români şi străini, apariţiile editoriale, diversele traduceri au făcut şi din anul 2010, pare-se, un an filosofic fertil, semn că trăim într-o lume în care nevoie de filozofie şi de gândire reflexivă sunt vii oriunde ţi-ai îndrepta privirile.

Ca de obicei, vă invit şi la începutul acestui an să facem un schimb de opinii pe marginea celor mai importante evenimente filosofice ale anului trecut, într-o încercare firească de rememorare şi comentariu.

Cum aţi perceput dumneavoastră viaţa filosofică românească în anul 2010? Ce evenimente v-au marcat şi au lăsat urme în memoria şi sensibilitatea dvs.? Ce eveniment filosofic a fost semnificativ pentru dvs. în anul recent încheiat? Ce cărţi de filozofie v-au impresionat în 2010? Aştept ca de obicei intervenţiile dvs. radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.