Încă din cele mai vechi timpuri, creativitatea a fost văzută ca un atribut exclusiv al omului și produsele ei, fie ele opere de artă, scrieri literare sau tratate filosofice, au constituit unele dintre cele mai inalte realizări ale umanității. Odată cu apariția algoritmilor de inteligență artificială generativă însă, monopolul omului asupra acestui vast domeniu al creației pare a fi pus sub semnul întrebării. Ca și oamenii, algoritmii de inteligență artificială pot produce deja texte literare sau obiecte cu caracter estetic.
Acesta este și motivul pentru care, în ediția din această săptămână a Izvoarelor de Filosofie, vă propunem o dezbatere incitantă privitoare la asemănările și deosebirile dintre creativitatea umană și cea artificială, cu pornire de la una dintre cele mai influente și originale teorii filosofice ale creativității, anume de la gândirea lui Immanuel Kant. Care este rolul imaginației în creativitatea umană? Câte tipuri de imaginație există? La ce se referă conceptul de geniu și cum mai putem vorbi despre genialitate în era inteligenței artificiale?
Acestea sunt întrebările de la care vom porni discuția noastră din această seară, alături de Eugenia Zaițev, doctor în filosofie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cadru didactic al Departamentului de Formare pentru Carieră Didactică și Științe Socio-umane de la Universitatea Politehnica București. Pe partea de cercetare, invitata noastră are publicate mai multe articole științifice în reviste de specialitate și este autoare a cărții Imaginația creatoare și jocul ideilor estetice la Immanuel Kant, volum publicat la Editura Universității „Alexandru-Ioan Cuza” din Iași în anul 2021.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu