duminică, 27 februarie 2011

Ediţia din 5 martie. Interferenţe. Iubirea de înţelepciune ca dialog între poezie, ştiinţă şi teologie

Invitat: acad. Gheorghe Vlăduţescu

Oare câţi dintre noi nu au remarcat faptul că toate domeniile creaţiei artistice şi intelectuale sunt traversate meteoric de o serie de mode similare celor care domină aspectele practice ale vieţii noastre cotidiene. Nici filosofia, considerată deseori domeniul gândirii pure şi diafane, nu scapă de efemerul modelor intelectuale. Desigur că spre deosebire de lumea artelor vizuale ori a designului vestimentar, pentru a trimite la două exemple peremptorii, modele în lumea creaţiei filosofice au o durată mai mare în timp şi dobândesc aparenţa unor mari şi definitive inovaţii conceptuale. Numai că prestigiul iniţial al acestor mode se estompează treptat, iar exuberanţa şi optimismul sunt înlocuite cu stări de dezolare şi scepticism.
Într-o astfel de lume care anunţă zgomotos la fiecare două, trei decenii că, în sfârşit, filosofia şi-a deschis calea sigură către adevăr există, fără îndoială, insule de stabilitate, de calm conceptual, zone de reflecţie care asigură continuitatea nevăzută între generaţii şi generaţii de filosofii.
În ciuda atâtor rupturi proclamate ca definitive, în ciuda „revoluţiilor” filosofice de tot felul, studiul gândirii antice, a operelor vechilor filosofi greci a traversat fără larmă secol de secol şi a asigurat o continuitate de reflecţie, semn că atunci când ne aflăm în impas vom găsi totdeauna o soluţie la vechii greci.
Înapoi la greci! Iată un îndemn rostit continuu, cu încăpăţânare, în amurgul atâtor mode filosofice. Dar ce înseamnă înapoi la greci? Care sunt beneficiile acestei întoarceri?
Aceasta este dragi prieteni provocarea pe care o lansează ediţia din 5 martie a întâlnirii noastre pe calea undelor. Ce credeţi? În ce constă mesajul de actualitate pe care ni-l transmit şi astăzi vechii filosofi greci? Ca de obicei, vă invit la dialog şi dezbatere, la un schimb de opinii despre permanenta actualitate a gândiri filosofice greceşti, prin intermediul telefoanelor RRC.
Ne vom bucura împreună de prezenţa în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduţescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai filosofiei antice greceşti si gandirii medievale din cultura noastră actuală, autorul a peste 20 de cărţi dedicate unor teme de filosofie grecească şi medievală sau unor mai gânditori elini. Domnia sa este de asemenea şi autorul primei enciclopedii de filosofie grecească, de peste şase sute de pagini, o veritabilă premieră filosofică internaţională.
Pretextul dezbaterii îl va constitui apariţia recentă la Editura Academiei Române a volumului Interferenţe, lucrarea ce argumentează că starea originară a filosofiei cuprinde în sine dialogul cu toate celelalte forme majore ale culturii: artă, ştiinţă, teologie.

Un comentariu:

  1. O mare personalitate a filosofiei romanesti: Acad. Gheorghe Vladutescu

    A propos, o carte interesanta la adresa http://www.scribd.com/doc/39307506/Tratat-Despre-Corp

    RăspundețiȘtergere