Ediția din 15 iunie. Un proiect filosofic grandios. Operele lui Leibniz în limba română

Invitat: conf. unv. dr. Adrian Niță

Aspirațiile universaliste ale culturii filosofice românești, par a lua un chip tot mai consistent, pe măsură ce micile comunități românești de profesioniști sunt integrate în marea infrastructura internațională de cercetări și investigații filosofice. Vom ilustra această idee printr-o dezbatere prilejuită de înființarea recentă a „Societății Leibniz din România”, o asociație filosofică ce își propune, între altele, traducerea a nu mai puțin de douăzeci de volume din opera celui mai erudit filosof din secolul al XVII-lea: Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) ( a se vedea, http://www.adriannita.ro/index.php/ro/blog/105-societatea-leibniz).

Dezbaterea pe care v-o propun, ia ca amorsă spaima pricinuită teologului și logicianului Antoine Arnauld care se pronunța asupra lucrării lui Leibniz Discurs asupra metafizicii în termenii următori: „Găsesc în aceste meditații atâtea lucruri care mă înspăimântă și pe care, dacă nu greșesc foarte tare, întreaga omenire le va găsi atât de șocante, încât nu prea văd la ce-ar putea sluji o scriere care în mod evident va fi respinsă de întreaga lume”.  

Oare, cum împacă Leibniz atotputernicia lui Dumnezeu, tema temelor filosofiei scolastice, cu supremația rațiunii de care s-a înspăimântat atât de rău Arnauld?

Iată provocarea cu care se va confrunta d-l conf. univ. dr. Adrian Niță, Președintele „Societății Leibniz din România”, invitatul ediției din aceasta săptămână a Izvoarelor de filozofie.

Ediția din 8 iunie 2013. Heidegger și Wittgenstein. O întâlnire la răscruce de gânduri

Invitat: dr. Cătălin Cioabă 

Dezvoltările filosofice actuale stau, în mare măsură, sub semnul stilurilor divergente de gândire produse de Martin Heidegger și Ludwig Wittgenstein, autorii care au „reinventat” filosofia printr-o schimbare radicală de vocabular, tematici și de reprezentări asupra tradiției reflexive europene. Divergența dintre aceste stiluri a devenit chiar una „instituțională”, de vreme ce diversele departamente de filozofie, din mai toate universitățile lumii, urmează fie „tradiția continentală”, fie „tradiția analitică” corespunzătoare marilor instituiri filosofice produse de către Heidegger și Wittgenstein.

Consecințele unei astfel de divizări sunt, cum se știe, multiple. Între acestea, putem include și faptul paradoxal că, de cele mai multe ori, doar filosofii se întâlnesc între ei, nu și filosofiile pe care aceștia le practică.

Cum este posibilă o întâlnirea între aceste stiluri divergente de practică filosofică profesională? Riguros vorbind, îi putem gândi pe Heidegger și Wittgenstein împreună?

Aceasta este provocarea asupra căreia ne vom concentra în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

         Pretextul dezbaterii ni l-a oferit ultima lucrare semnată de către d-l Cătălin Cioabă, recent apărută la Editura Humanitas, Filosoful și umbra lui. Turnura gândirii la Martin Heidegger și Ludwig Wittgenstein, lucrare ce ne propune un îndrăzneț experiment conceptual de întâlnire, la răscruce de gânduri, între două filosofii ce se percep pe sine în raporturi opozitive.   

Ediția din 1 iunie. Arta ingenuă. Universul copilăriei în cercetări filosofico-pedagogice românești

 prof. dr. Maria Cosmina Dragomir 

prof. dr. Mădălina Gheorghe Tănase














prof. dr. Adriana Brăileanu 

În cultura reflexivă românească se produce, chiar sub ochii noștri, unul dintre cele mai insolite fenomene intelectuale, generat de faptul că practicile artistice sunt continuu examinate de cercetări teoretico-filosofice profesionalizate și inițiate, paradoxal, de către artiștii înșiși. Căci, de curând, o serie de practicieni ai artei au dobândit, pe lângă techne-ul creației, suprinzătoare competențe teoretice și hermeneutice pe măsură ce și-au susținut doctorate în diverse domenii umaniste, inclusiv în filozofie, fapt care a produs o nouă alianță între artă și filosofia artei.

Ediția din această săptămână va ilustra acest fenomen insolit de naștere a unui nou tip de artist, artistul-teoretician, aducând în prim plan datele si rezultatele unor investigații filosofico-pedagogice întreprinse asupra „artei infantile”, de către un grup informal de cercetare, din compunerea căruia fac parte Maria Cosmina Dragomir, dr. în arte vizuale, Adriana Brăileanu, dr. în filozofie și Mădălina Gheorghe Tănase, dr. în filozofie.

Este arta copiilor o formă de artă autentică și încadrabilă conceptului, „operă de artă”? 

Iată întrebarea fundamentală la care va încerca să răspundă această emisiune, pe care o dedicam Zilei Internaționale a Copilului.

Ediția din 25 mai. Între permanență și schimbare. Filosofia artei în noi contexte situaționale

Unul dintre cele mai percutante paradoxuri ale gândiri filosofice contemporane, constă în faptul că paradoxul însuși a devenit o temă centrală de reflecție. Într-o lume care are nevoie de repere intelectuale, morale și estetice, filosofii vorbesc despre „sfârşitul istoriei”, „înfrângerea gândirii”, „moartea filosofiei” ori „moartea artei”, cu convingerea că acest discurs catastrofic ar putea avea efecte benefice asupra conștiinței noastre atât de tulburate de iureșul vieții în care trăim. 

Cum se explică faptul că cei mai de seamă profesioniști ai filosofiei, fapt pe care-l întâlnim de altminteri în toate investigațiile de tip umanist, au devenit justiţiari chiar cu propriul lor domeniu de exercițiu intelectual? Cultura umanistă și-a epuizat oare sensul şi mesajul înălţător, filosofic, estetic, moral ori formativ, din moment ce pasiunea pentru critică și paradox s-au generalizat la scara întregii lumi globale?

Iată întrebările la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Pretextul dezbaterii îl va constitui un proiect interdisciplinar de cercetare intitulat, Artă. Consum. Finitudine,  finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, proiect în care filosofii, medicii și artiștii plastici se întâlnesc pentru un schimb de cunoaștere, tematizând de la ceea ce împărtășesc în comun: pasiunea pentru artă și reflecție filosofică.

Suntem onorați de prezența în studio a d-nei asist. univ. dr.  Raluca Oancea și a d-lui Cristian Iftode, lector univ. dr., coparteneri în acest incitant proiect de practică artistică și reflecție filosofică. 

Ediția din 18 mai 2013. „Meșteșug” versus „inspirație”. Conexiuni interpretative (ne)filosofice actuale

Invitat: Rareș Mihăilescu 

Filosofia artei a devenit, mai ales în ultimul deceniu, terenul unor spectaculoase dispute legate de vechile dileme enunțate încă de gândirea greco-latină: téchnē versus enthousiasmos, respectiv ars versus ingenium, în traducere liberă, „meșteșug” versus „inspirație”. Faptul este pe deplin explicabil pentru că de la Platon și până la Croce, Hartmann ori Heidegger, cele două perspective interpretative duale ale faptelor emoționale ale omului – perspectiva productivă și perspectiva creaționistă – s-au înfruntat continuu, oferindu-ne mai degrabă un „spectacol” fascinant al gândirii, decât rezultate semnificative în planul cunoașterii. Probabil că această indecizie a teoreticienilor l-a îndemnat pe Picasso să formuleze celebra frază: „Inspirația există, dar trebuie să te găsească muncind”.

Ce noutate în cercetarea acestei vechi și încăpățânate probleme ne aduce ultimul deceniu? Simplu spus, filosofii au devenit cu mult mai atenți la ceea ce spun artiștii înșiși despre „meșteșug” ori „inspirație”, în chiar procesul viu de realizare a actului artistic. Opțiunea de a-i interoga pe artiștii însiși, în variatele probleme de filozofie artei, a devenit acum atât de răspândită, încât ea a fost transformată într-o veritabilă „metodologie experimentală” a unor investigații filosofice actuale. 

Ediția din această săptămână vă propune un astfel de experiment intelectual, pentru că invitatul nostru în studio este un practician al artei și nu un filosof teoretician. Este vorba despre d-l Rareș Mihăilescu, unul dintre cei mai reprezentativi artiști români, aparținând actualei generații tinere de interpreți afirmați profesional în cele mai selecte medii artistice internaționale. Domnia sa este violoncelist în „Filarmonica Olandei de Sud”. A studiat în România cu Aurel Niculescu și, apoi, la Conservatorul Regal din Haga cu profesorii Dimitri Ferschtman si Harro Ruijsenaars. A colaborat cu celebra “Schönberg Ensemble”, iar din unde a 2006 face parte din ansamblul “Cello 8ctet Amsterdam” (fost Conjunto Iberico), concertand în Europa, America și Asia. Activitatea orchestrală include colaborări cu Gustav Mahler Jugendorchester, Rotterdam Philharmonic Orchestra si Residentie Orkest (Haga). 

Ediția din 11 mai 2013. O posteritate filosofica copleșitoare. Bicentenar Søren Kierkegaard

Invitat: dr. Ana Stanca-Tăbărași 

Sărbătorirea celor două sute de ani de la nașterea filosofului danez Søren Kierkegaard (5 mai 1813 - 11 nov. 1855), marchează decisiv anul filosofic 2013, atât prin amploare evenimentelor internaționale anunțate, cât și prin încercarea comunităților profesionale de pretutindeni, atașate de gândirea acestei personalități enigmatice, de a sistematiza o posteritate filosofică copleșitoare. Căci, gândirea lui Kierkegaard a produs un labirint de interpretări atât de variate și venite din toate domenii umaniste, filozofie, teologie, literatură, critică socială etc. încât opera sa originară mai degrabă se ascunde, decât se arată.

Cine este Kierkegaard? Această întrebare pusă de celebrul filosof german Karl Jaspers, la un colocviu organizat de UNESCO la Paris în anul 1964, revine tot mai mult în actualitate, pe măsură ce influența spiritului său de gândire a devenit planetară.

Care sunt evenimentele internaționale semnificative ce vor marca bicentenarul Søren Kierkegaard? Care este imaginea actuală a filosofului danez, după ce recent s-a încheiat publicarea seriei de Opere complete, într-o impresionantă ediție critică? În final, cine este Kierkegaard? 

Iată întrebările la care va încerca să răspundă actuala ediție a Izvoarelor de filozofie. Salutăm prezența în studio a d-nei Ana-Stanca Tabaraşi, colaboratoare a „Centrul de cercetare Søren Kierkegaard” și traducătoarea din daneză a seriei,  Søren Kierkegaard, Opere, din care au apărut în decursul ultimilor ani, la Editura Humaitas, trei volume semnificative. (A se vedea și postarea de pe acest blog: Ediția din 3 martie 2012).

Ediția din 27 apr. Economia imaterială. Perspective filosofice asupra științei și tehnologiei actuale

Invitat: conf. univ. dr. Constantin Stoenescu 

             Ideea că există o anumită clasă de adevăruri evidente, sustrase ab initio oricăror examinări critice, este permanent contestată de dinamica accelerată a vieții noastre. Astfel, convingerea că există o linie clară de demarcație între activitățile productive și activitățile neproductive este permanent relaxată prin apariția unei noi îndeletniciri: economia imaterială și simbolică, bazată pe cunoaştere, educaţie şi cercetare.

            Care sunt factorii care produc această  răsturnare de proporții în practicile economice actuale? Oare cunoștințele de „tip universitate” sunt responsabile de regândirea raporturilor dintre activitățile productive și îndeletnicirile simbolice? „Societatea cunoașterii”, despre care am început să vorbim tot mai mult, a devenit dintr-un proiect futurologic o realitatea trăită cotidian? Acestea sunt provocările ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor!

Vom fi însoțiți în acest periplu interogativ de d-l conf. univ. dr. Constantin Stoenescu, Prodecan al Facultății de Filosofie a Universității din București, unul dintre cei mai buni specialiști români care investighează, cu mijloacele filosofului profesionalizat în epistemologie și managementul cunoașterii, noua alianță dintre societate și economia imaterială. Amorsa dezbaterii noastre va circumscrie proiectul de cercetare al domniei sale „Epistemologia științei și managementul cunoașterii”, finalizat în studii, articole și, de curând, într-o lucrare de sinteză ce apare la Editura Universității din București.

      

Editia din 20 apr. Filosofia din cărți, filosofia din articole. O radiografie a cercetării filosofice (inter) naționale

Invitat: cerct. șt. dr. gr. I Ionuț Isac 

          Performanța în filozofie, o știm cu toții, este intim corelată de anumite caracteristici ale unor opere de gândire prin intermediul cărora îi identificăm pe filosofii „mari” și în raport de care stabilim anumite clasamente. Inovația conceptuală, deschiderea de noi întrebări și sugerarea de soluții, anvergura temelor abordate,  profunzimea și subtilitatea argumentării, rezistența și influența de durată în timp etc. sunt doar câteva dintre criteriile după care ierarhizăm și prețuim operele filosofice devenite bunuri de patrimoniu universal.

 Acest mod tradițional de stabilire a ideii de performanță în filozofie este, în mod paradoxal, relaxat, dacă nu chiar contestat, de practicile filosofice profesioniste actuale care au făcut din „articolul științific” forma privilegiată de comunicare publică a actului de meditație filosofică. Ideea că se poate practica filozofie de performanță în absența publicării de cărți a devenit atât de răspândită, încât normativele internaționale de evaluare „punctează” mai bine un articol științific, decât orice altă formă de exprimare publică a unor cercetări filosofice personale. Pe scurt, „filosofia din cărți” nu mai este prețuită ca altădată.  

   Cum să ne explicăm acest abandon al tradiției? Este mai „valoroasă” filosofia din articole, decât filosofia din cărți? Iată provocarea ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

  Invitatul emisiunii este d-l dr. Ionuț Isac, reputat filosof din generația medie de intelectuali reflexivi, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Bariţ”, al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, posesor al unei platforme de afirmare științifică internațională impresionantă, deopotrivă, autor de cărți și de articole științifice cotate în bănci internaționale de date, poliglot, participant la o serie de importante congrese și conferințe cu profil filosofic în țară și în străinătate.

Ediția din 13 apr. Provocările formative ale valorilor…tradiționale. Perspective ale filosofiei educației

Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan 

      „Procesul” intentat celor trei valori cardinale tradiționale, Adevărul, Binele,  Frumosul, trioul în cunoscuta expresia a lui Howard Gardner, de către lumea noastră multiculturală și relativistă este atât de cunoscut, încât am început să-l considerăm ca pe ceva de la sine-înțeles. Căci, ce poate părea mai firesc decât să admitem, fără rezerve, ideea că punctele noastre de vedere asupra trioului sunt cu mult mai prețioase decât moștenirea sau experiența tradiției? De vreme ce aceste valori au decăzut din poziția lor de axe și  călăuze în viață, ce rost mai are să tot discutăm despre lucruri la care nu vom ajunge ( tradiția ne e martor), la nici un consens?

      Aceste convingeri care formează structura de rezistența a habitatului nostru mintal postmodern ar trebui să răspundă însă la o întrebare elementară: ce am pus noi în locul trioului? Suntem oare satisfăcuți de faptul că în loc de Adevăr avem opiniile noastre despre, că în loc de Bine avem relativism și corectitudine politică, iar în loc de Frumos am pus gusturile noastre arbitrare?

     Care este punctul de vedere al educatorilor și filosofilor educației în această chestiune? Școala menține interesul pentru valorile traditionale sau a abandonat trioul în numele formării de competențe pragmatice?  

     Iată provocarea ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Invitatul noastru în studioul RRC este d-l prof. univ. dr. Emil Stan, unul dintre cei mai cunoscuți și reputați filosofi ai educației din cultura noastră reflexivă actuală.

Ediția din 6 aprilie 2013. În căutarea sinelui. Explorări filosofice în lumea reflexivității românești

Invitat: prof. univ. dr. Ion Dur  

Virtuțile investigațiilor de tip filosofic sunt deseori minimalizate prin mobilizarea a două argumente încrucișate: primul - filosofia produce texte despre texte și nu texte despre fapte; al doilea - filosofia este narcisistă, pentru că vorbește emfatic doar despre propriile ei teme, în vreme ce viața noastră își urmează cursul independent de ce spune un filosof sau altul.

Așa să fie oare? Argumentul „faptelor” oare la ce fapte se referă? Nu există cumva și „fapte de conștiință” ori „fapte de cultură” ce ar trebui deslușite filosofic, pentru motivul simplu că nu avem alte mijloace la îndemână? Apoi, temele proprii filosofiei nu sunt interioare vieții noastre în nesfârșitele ei manifestări culturale?

Ei bine, ediția din această săptămână vă invită să participați la o dezbatere radiofonică, în care virtuțile examinării filosofice nu pot fi contestate. În primul rând, pentru că textele despre texte propun o interpretare la ceea ce e deja interpretat, adică o hermeneutică a textelor. În al doilea rând, pentru că autorul examinării, filosoful Ion Dur, invitatul emisiunii, se caută pe sine în lumea vieții și culturii în care trăim, iar exemplul său ar putea fi urmat de oricare dintre noi.

Pretextul dezbaterii îl constituie apariția ultimei lucrări semnate de către invitatul nostru, în care analiza filosofică se împletește cu reflecția culturală și examinarea de sine.