De-a lungul istoriei culturii occidentale, imaginea artistului a trecut prin mai multe modificări. De la statutul de meșteșugar asociat în Antichitate și Evul Mediu, până la statutul de geniu asociat cu artistul autentic în Modernitate, raportarea noastră la marile personalități creatoare a depins întotdeauna de o sumă de factori care țin de presupozițiile și asumpțiile pe care le avem despre artă în general și despre rolul social al artistului în mod particular.
Unul dintre factorii determinanți pentru statutul artistului în zilele noastre este, fără îndoială, apariția lumii digitale și rețelelor de socializare. Odată cu internetul și cu accesul la informație pe care acesta ni-l garantează, expunerea noastră la artă a crescut exponențial, la fel cum a crescut și numărul artiștilor care-și expun, în diversele medii digitale, opera. Care este impactul acestei creșteri exponențiale a expunerii la artă asupra concepției noastre despre artist? Care este statutul artistului în contemporaneitate? Ce efect au toate acestea asupra concepției noastre privitoare la artă?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care ne propunem să răspundem în ediția Izvoarelor de Filosofie din această săptămână, alături de Adrian Constantin Medeleanu, lector al Universității Naționale de Arte din București și doctor în arte vizuale cu o teză ce își propune să analizeze similitudinile dintre grafică renascentistă și cea din domeniul jocurilor video contemporane.
Vă invităm și pe dvs. să vă alăturați discuției noastre, ca de obicei, vineri seară, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromâniacultural.ro
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu