miercuri, 17 aprilie 2024

Ediția din 19 aprilie: Kant, la 300 de ani de la naștere. Relevanța gândirii kantiene astăzi


Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la nașterea marelui filosof Immanuel Kant și, pentru a marca acest eveniment, Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române organizează, în perioada 22-26 aprilie, Conferința Internațională „Kant 300. Celebrating the 300th Anniversary of Kant’s Birthday”. În cele cinci zile ale conferinței, publicul iubitor de filosofie din România poate asista, în regim online, la peste patruzeci de prelegeri, susținute de unii dintre cei mai importanți experți în gândirea kantiană, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. 

Dintre oaspeții din străinătate, îi putem menționa pe Beatrice Longuenesse (profesor emerit al Universității din New York, SUA), Paul Guyer (profesor emerit al Universității Brown, SUA), Eric Watkins (profesor al Universității din California, SUA) sau Michael Potter (profesor al Universității Cambridge, UK). Dintre invitații români, Mircea Flonta și Ilie Pârvu, ambii academicieni și profesori emeriți ai Universității din București. 

Programul complet al evenimentului și detalii pentru înregistrare puteți găsi pe site-ul Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

Cu această ocazie,  în cele 50 de minute de emisie din această săptămână, vă propunem o dezbatere despre modul în care Immanuel Kant a schimbat cursul filosofiei occidentale, despre felul în care lectura operei kantiene s-a schimbat în cele aproape trei secole de la apariție și despre relevanța sa pentru omul contemporan. 


Invitatul nostru din această săptămână este Marius Augustin Drăghici, cercetător științific al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române și organizator al evenimentului academic pe care l-am luat ca prilej al discuției noastre. Cu o activitate de cercetare bogată în sfera studiilor kantiene, două volume de autor publicate la edituri naționale de prestigiu - Experimentul rațiunii pure. Deducția kantiană a categoriilor (2010) și Probleme kantiene in epistemologia contemporană (2016) – și peste 40 de articole publicate în reviste de specialitate recunoscute la nivel internațional, dl. Drăghici este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști pe filosofia lui Immanuel Kant din România. 

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro

Realizator: Cornel-Florin Moraru


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu