marți, 23 aprilie 2024

Ediția din 26 aprilie: Costică Brădățan în dialog cu Cornel-Florin Moraru la Izvoare de filosofie - Eșecul ca temă fundamentală a filosofiei

 


Pentru data de 26 aprilie, vă propunem o ediție specială a Izvoarelor de Filosofie, care-l va avea ca invitat pe celebrul filosof și eseist Costică Brădățan, alături de care vom supune dezbaterii o temă insolită pentru filosofia tradițională: eșecul ca fenomen esențial pentru existența umană.

Chiar dacă nu se încadrează printre subiectele cu carieră filosofică îndelungată, cum ar fi problema timpului sau cea a ființei, raportarea pe care o avem la eșec, susține invitatul nostru, ne definește ca oameni. Ea impune o distanță între noi și lume, precum și între noi și ceilalți semeni ai noștri, care ne poate deschide calea către reflecție lucidă și înțelegere profundă a realității în care trăim. Cum putem înțelege sensul filosofic al eșecului? Care sunt chipurile sub care eșecul se înfățișează de-a lungul existenței umane? De ce este el definitoriu pentru condiția noastră de ființări finite?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările de la care vom pleca în dezbaterea noastră din această săptămână, alături de Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, profesor onorific de filosofie al Universității din Queensland, Australia, coordonatorul unor serii apreciate de cărți filosofice publicate la două edituri de prestigiu internațional (Columbia University Press și  Bloomsbury), precum și autor a multiple eseuri și lucrări filosofice.


Prilejul dezbaterii noastre din această săptămână este apariția de curând, sub egida editurii Spandugino, a primei traduceri în limba română a volumului „Elogiu Eșecului. Patru Pilde de Umilitate”, scris de invitatul nostru și publicat inițial în limba engleză la Harvard University Press în 2023. Este vorba despre o analiză critică și lucidă a dificilei confruntări pe care fiecare dintre noi le avem, mai devreme sau mai târziu, cu diversele ipostaze ale eșecului în viața noastră, care a fost distinsă cu Premiul PROSE pentru Excelență în Filosofie, acordat de Asociația Editorilor americani, și s-a bucurat de recenzii elogioase în cele mai prestigioase reviste internaționale, cum ar fi New York Books Review, Times Literary Supplement, Washington Post, New York Times ș.a.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu