Efortul de înțelegere al
experiențelor noastre de viață este unul care caracterizează gândirea în
genere, iar interpretarea sensului evenimentelor importante prin care trecem
este o necesitate care ține de echilibrul nostru existențial. De foarte multe ori
însă, în încercarea noastră de a ne înțelege viața, apelăm la explicații
prefabricate și la tot soiul de prejudecăți care sunt disponibile în mediul
nostru cultural. Sunt momente însă când ceea ce ni se întâmplă pare a fi un
rezultat al hazardului, aparent fără explicație și care scapă eforturilor
noastre de înțelegere. Acestea sunt momentele în care gândirea filosofică ne
poate ajuta.
Problema interpretării și
a înțelegerii sensului experiențelor noastre au fost, din cele mai vechi
timpuri, de importanță cardinală pentru filosofie, disciplină care s-a definit
încă de la începuturi ca efort de interpretare și înțelegere a lumii în care
trăim și a ideilor pe care le avem. O dată însă cu epoca modernă, interpretarea
a devenit în mod explicit obiectul de studiu al unei discipline filosofice de
sine stătătoare, ce poartă numele de „hermeneutică”, cu trimitere la vechiul
zeu grec al comunicării și interpretării, anume Hermes.
În
această săptămână vă propunem o incursiune în lumea teoriilor contemporane ale
interpretării, pentru a vedea care sunt instrumentele filosofice prin care
putem înțelege experiențele-limită ale vieții noastre, dar și care sunt cele
mai importante prejudecăți pe care le avem cu privire la acestea.
Prilejul acestei dezbateri este apariția de curând, la editura Universității din București, a volumului cu numărul 7 din seria „Studii în hermeneutica pre-judicativă și meontologie”, o serie de studii deja cunoscută și apreciată de publicul de specialitate din România, coordonată de chiar invitatul nostru din această seară, Viorel Cernica, cunoscut filosof și eseist, profesor universitar al Facultății de Filosofie din București și Cercetător al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice.
Vă invităm și pe dvs. să vă alăturați acestei
dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10, pe undele Radio
România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro
Realizator: Cornel-Florin
Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu