miercuri, 6 aprilie 2016

Ediția din 8 aprilie 2016 Universitatea în era digitală. Abordări interdisciplinare: de la filosofia educației la filosofia informației

Generalizarea tehnologiilor digitale care au cuprins toate practicile noastre de viață, inclusiv cele legate de învățământul superior, ne constrânge să regândim și să redefinim marile idei în jurul cărora s-a coagulat întreaga cultură europeană modernă.
Între acestea, ideea de „universitate” pare a fi de prim plan, din moment ce „tehnologiile textului”, centrale în configurarea clasică a acestei idei, încep treptat să fie înlocuite de tehnologiile care generează răspunsuri automate la întrebări ce necesitau altădată un impresionat travaliu de căutări și de evaluări critice.
Actualmente, sub presiunea tehnologiilor digitale, asistăm la o substituire a sarcinilor „standard” ale universității clasice, cum ar fi cele legate, de pildă, de formare a unei gândiri reflexive și critice? Se vor accentua în viitor, cu precădere, sarcinile de cercetare, de producere a noului și de formare a unor absolvenți cu calificări înalte, în dauna cunoscutelor sarcini culturale, educaționale și civice ale universității de azi? Proiectele recente de universități antreprenoriale ori de universități deschise, la care trebuie să adăugăm ofertele învățământului la distanță – ce implică cursuri și examene online susținute de platforme digitale și  profesori virtuali etc.  - reprezintă un răspuns la provocările tehnologiilor digitale?
Vom fi însoțiți în acest periplu interogativ și exploratoriu de către dna Lavinia Marin, tânără cercetătoare cu o formație interdisciplinară remarcabilă. Astfel, domnia sa a dobândit o primă licență în inginerie, la Universitatea Politehnică din București,  cu specizarea Imagini, Forme și Inteligență Artificială. A urmat și absolvit apoi cursurile de licență și masterat oferite de Facultatatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Filozofie Teoretică. Și-a continuat studiile de filozofie la Universitatea din Uppsala, Suedia și Universitatea Göttingen, Germania și a dobândit o diplomă comună de masterat în Euroculture. Este doctor în filozofie cu o lucrare susținută, la Facultuatea de Filosofie a Universității din București, în domeniul filosofiei informației. În sfârșit, domnia sa pregătește un al doilea doctorat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Catolică din Leuven, Belgia.
 
Invitat: dr. Lavinia Marin 
Inregistrarea emisiunii se afla la adresa de mai jos: 
http://www.radioromaniacultural.ro/8_aprilie_2016_planeta_radio_izvoare_de_filosofie_universitatea_in_era_digitala-48039

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu