joi, 29 octombrie 2026

Ediția din 30 octombrie 2026: Realitatea virtuală ca spațiu al memoriei. Viitorul umanității sau utopie digitală?

 


Încă din gândirea lui Platon, problema memoriei a fost una centrală filosofiei. De la celebra teoriei a reamintirii, până la blamarea externalizării memoriei prin scris, această facultate umană a fost pusă sub semnul unei fundamentale dualități. Vorbim, în primul rând, despre memoria vie, organică, atașată de sufletul omului și, pe de altă parte, despre diverse tehnologii și dispozitive de memorizare, care pot ajuta, dar pot produce și o oarece „lenevire” a ținerii de minte.

Chiar și în vremurile noastre, problema memoriei se pune sub o astfel de dualitate. Poate un monument distrus de violența istoriei să redevină un spațiu viu al apartenenței, al demnității și al vindecării? În ce măsura reconstrucțiile cu ajutorul inteligenței artificiale și realității virtuale ale monumentelor distruse în timpul conflictelor armate pot ține locul memoriei culturale vii?

Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în ediția din această săptămână a emisiunii Izvoare de Filosofie, alături de invitata din această săptămâna a lui Cornel-Florin Moraru, anume Oana Șerban, doctor în filosofie, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității a Universității din București și directoare a proiectului de cercetare BioArt – Arta biopolitică în era post-holocaust: Perspective filosofice despre mărturii estetizate, Estetica politizată și viață pură.

 Cu o activitate academică de excepție situată la intersecția dintre biopolitică, estetică și filosofia culturii, Oana Șerban coordonează, de asemenea, cea de-a IV-a ediție a Conferinței Internaționale The Future of UNESCO Chapters: Cultural Memory, Remembrance and Intercultural Resilience, care va avea loc săptămâna viitoare, pe data de 6 Noiembrie, la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

Pornind de la concluziile proiectului internațional CIVIS Open Lab VERIS – Voices of Palmyra și de la volumul recent Imagining Homeland: Palmyra’s Intangible Heritage and the Voices of Displacement (Editura Universității din București, 2026), dialogul nostru explorează modurile în care tehnologia realității virtuale (VR) și practicile culturale întrupate pot reconstrui legătura simbolică a refugiaților cu identitatea lor pierdută. Vom analiza cum reconstrucția digitală a Templului Baalshamin din Palmyra nu constituie un simplu exercițiu arheologic, ci devine un catalizator pentru activarea memoriei colective și o redefinire a politicilor UNESCO privind patrimoniul în vremuri de criză.

Vă așteptăm și pe dumneavoastră să vă alăturați dezbaterii noastre, vineri, începând cu ora 21:10, pe undele Radio România Cultural sau online pe radioromaniacultural.ro.

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu