Avansarea tehnologiei a adus în prim planul lumii
artei contemporane multe forme inedite de expresie și a oferit artiștilor noi
mijloace de creație. Printre aceste forme emergente de expresie artistică se
numără și animația, care în ultimele decenii a început să cucerească publicul
de toate vârstele.
Eliminarea constrângerilor impuse formelor de artă
tradiționale de materialul prin care este exprimată ideea și promisiunea unei
libertăți de creație desăvârșite au făcut din animație una dintre cele mai
dinamice domenii ale artei contemporane. Ea nu-și propune doar exprimarea
statică a unei idei, ci surprinderea ei în mișcare, animarea ei, adică umplerea
sa cu suflet.
Odată cu acest statut însă, animația ridică o
întreagă serie de probleme filosofice radicale. Posibilitatea de a modela
digital o întreagă lume artistică ce ajunge a fi chiar mai veridică decât
realitatea cotidiană readuce în centrul discuțiilor contemporane vechile teme
ale filosofiei platonice: Ce statut mai poate avea realitatea, când animația
are o mai mare înrâurire asupra minții noastre? Poate artistul contemporan
depăși limitările tuturor modelelor de creație de la Demiurgul platonic, până
la Dumnezeul creștin? Putem vorbi despre
o întâietate a ideii animate în fața realității vii? Care este
responsabilitatea morală a artistului față de lumea creată?
Vom porni această discuție de la scurt-metrajul de
animație „Splendida moarte accident”, un film care circulă în festivaluri din
toată lumea și a fost deja premiat în competiții de film prestigioase,
câștigând Marele Premiu al Festivalului Cinanima 2017 din Portugalia și fiind
prezent pe lista scurtă din care se aleg nominalizările pentru Oscaruri, ediția
2019.
Invitați în studio vor fi Sergiu Negulici, regizorul filmului, și Ioana Nicoară, unul dintre scenariștii și animatorii filmului, care ne vor vorbi despre procesul de creație din spatele unui scurt-metraj de animație și despre expoziția „Splendida moarte accident”, dedicată vizionării filmului și prezentării culiselor producerii acestuia, ce va avea loc la Galeria AnnArt din București între 8 și 10 februarie 2018
Înregistrarea completă a emisiunii, o puteți asculta dacă faceți click aici.

Vă așteptăm, ca de obicei, pe lungimile de undă ale Radio România Cultural, la emisiunea Izvoare de filosofie, vineri, 9 februarie, între orele 21.10-22.00.
Înregistrarea completă a emisiunii, o puteți asculta dacă faceți click aici.
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu