„Acela e adevărat filosof despre care biograful său, arătându-i viața și simțămintele, va putea să spună: el a devenit filosof fără a înceta să fie om” ( Ștefan Zeletin).
O lucrare recentă ce adună între coperți mărturii ale apropiaților, selectate și ordonate de către cunoscutul editor și profesor universitar Marin Diaconu, ne convinge că remarcile lui Ștefan Zeletin se aplică fără rest gânditorului și profesorului Tudor Bugnariu (1909-1988), un nume ce pare a fi uitat azi chiar și în anumite medii filosofice profesionalizate.
Această lucrare, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii din această săptămână, ne relevă faptul miraculos că într-o perioadă în care filosofia era practicată ideologic și identificată oficial, între altele, cu doctrina marxism-leninismului, Tudor Bugnariu, el însuși comunist convins și cu o activitate notorie de „ilegalist”, s-a afirmat ca un gânditor independent, critic al exceselor ideologice și arbitrariului intelectual și moral ce domina viața universitară românească în deceniile comuniste.
Cum s-a putut practica filosofia în mod autentic, ca exercițiu critic și liber de constrângeri exterioare ei, într-o lume sufocată de ideologie și reguli intelectuale inflexibile? În ce măsură cunoașterea personalității lui Tudor Bugnariu este esențială în înțelegerea segmentului de istorie a filosofiei românești din perioada comunistă?
Acestea sunt interogațiile la care vor încerca să răspundă invitații ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, profesorii universitari Gheorghiță Geană și Marin Diaconu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu