Ediția din 30 nov. 2013 Credința ca filozofie. Reflecții asupra vârstei de început a învățăturii creștine

Invitat: dr. Nicolae Turcan 

Sărbătorirea pe 30 noiembrie a Sfântului Andrei, „Ocrotitorului României”,  unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, ne reamintește continuu forța de început a învățăturii creștine care a substituit, pentru o lungă perioadă de timp, seducătoarea filozofie greco-latină. 

Credinţa, nădejdea în mântuirea sufletului, iubirea pentru Dumnezeu şi aproape au înlocuit, prin gestul simplu al predicării „Cuvântului”, într-un mod miraculos, virtuțile cardinale ale eticii greco-latine: înţelepciunea, curajul, temperanţa, dreptatea. Îndemnul lui Iisus „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi prorocii” (Matei: 22,36-40), au făcut inutile orice trimiteri la textele filosofice lumești, chiar dacă ele purtau semnătura unor gânditori de notorietatea lui Platon ori Aristotel.

Cum ne explicăm azi, după mai bine de două milenii de existență, instituirea credinţei ca principiu al cunoaşterii, într-un mediu saturat de filozofie și cultură argumentativă? De ce „Dumnezeul filosofilor” este abandonat pentru ”Dumnezeul creştinilor”?

Acestea sunt întrebările de prim-plan la care va încerca să răspundă invitatul nostru, d-l Nicolae Turcan, unul dintre cei mai dinamici gânditori din generația tânără de filosofi cu formaţie multidisciplinară, Domnia sa posedă două licenţe, în teologie ortodoxă şi filozofie, un masterat în literatură comparată şi este, de asemenea, absolvent al unei şcoli universitare de informatică aplicată şi programare. În 2006 şi-a trecut doctoratul în filozofie, iar în prezent este cadru didactic asociat la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.