Ideea că autoritatea părinților asupra copiilor și a școlii
asupra elevilor se află într-o profundă criză, la care asistăm neputincioși și întrunește condițiile unei axiome de la care plecăm pentru a înțelege lumea
faptelor educaționale actuale. Mai ales după ce lumea reală este invadată
continuu și remodelată de către valorile lumii digitale. Presiunea industriilor
recreative, utilizarea telefoanelor inteligente și a tabletelor în timpul
destinat învățării, mobilizarea exclusivă a resursele digitale în rezolvarea
temelor pentru acasă, prezența excesivă a elevilor pe rețelele de socializare,
dezinteresul pentru lectură și meditație personală etc. sunt văzute, de regulă,
ca factori cauzali ce au erodat lumea de valori, idei și concepte prin
intermediul cărora, încă de la vechii greci, școala a dobândit prestigiu și
autoritate.
De ceva vreme, în spațiul nostru public, există chiar voci
ale profesorilor care susțin că deficitul de autoritate a școlii a fost și mai
mult slăbit odată cu adoptarea în 2016 a „Statutului Elevului”, documentul care
limitează, prin lege, atât autoritatea profesorilor, cât și puterea
administrativă a școlii asupra elevilor. Astfel, elevii pot contesta orice notă pe o lucrare scrisa și, deopotrivă, dacă
sunt în clasele a XI-a și a XII-a pot cere schimbarea unui profesor de la
clasă. Deopotrivă, elevii sunt consultați asupra disciplinelor studiate,
evaluează semestrial cadrele didactice, au dreptul de a contesta notele
primite, nu au obligația de a veni îmbrăcați în uniformă etc. În schimb, profesorii
nu mai pot face observații elevilor în fața clasei, nu au dreptul de a
le confisca telefoanele mobile, chiar daca ele sunt folosite neautorizat în
timpul orelor, iar sancțiunile pot fi aplicate, în circumstanțe explicit
formulate de lege, doar de învățător, diriginte sau directorul școlii.
Mai mult decât atât, de curând, pentru prima dată în
România, am asistat cu toții la un fenomen de contestare vehementă a
autorității școlii chiar în perioada examenelor de simulare. Cum se știe, un
număr semnificativ de elevi au boicotat simulările care preced examenul de
bacalaureat, preferând ca în loc de răspunsuri la întrebările testelor să-și
exprime, atunci când nu au predat foile de examen goale, opiniile personale
asupra școlii și a întregului sistem de învățământ.
Se poate face școală fără recunoașterea autorității
profesorului, a disciplinei și regulamentelor școlare? Ce valoare mai are
tradiția educațională europeană în contextul tehnicilor actuale de învățare
digitală? Marile opere filosofice și pedagogice care au reflectat asupra
naturii umane și au propus idealuri formative înalte mai sunt încă viabile? În
fond, poate exista educație fără autoritate?
Acestea sunt principalele întrebări la care vom încerca să
răspundem în dezbaterea din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea
undelor, plecând de la conținutul unei cărți de excepție în cultura noastră
reflexivă, Autoritate și educație,
semnată de Emil Stan și apărută de curând la Editura Polirom din Iași.
Invitat în studio este autorul acestei cărți, cunoscutul
eseist și filosof, prof. univ. dr. Emil Stan, unul dintre cei mai buni
profesionişti ai domeniului filosofiei educaţiei, autor de lucrări de
specialitate cu largă audienţă în străinătate și, deopotrivă, în spațiul nostru
intelectual și educațional.
Va aștept pe lungimile de undă ale RRC, vineri, 10 mai 2019,
între orele 21.10-22.00.
Realizator: Constantin Aslam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu