Cunoașterea și înțelegerea gândirii lui Leibniz
este condiționată, fără îndoială, de lectura corespondenței sale impresionante.
Leibniz însuși atrăgea atenția asupra acestui fapt afirmând tranșant: „cine nu
mă cunoaşte decât din studiile mele nu mă cunoaşte deloc”.
Într-adevăr, căci nu lucrările sale sistematice de
filozofie, teologie și logică ne dau imaginea holografică a unui enciclopedist
de geniu, cât mai degrabă cele 20.000 de scrisori către şi de la 1.300 de
corespondenţi.
Faptul că Leibniz a fost, în același timp,
matematician de mare talent (descoperitorul alături de Newton al calculului
infinitezimal) inginer de mină, inginer mecanic, geolog, istoric, paleontolog
şi arheolog, diplomat și filosof politic aflăm tot din această corespondență
întreținută cu cei mai reprezentativi savanți, principi și oameni politici ai
lumii în care a trăit. Și tot astfel, aceeași corespondență relevă preocupările
lui Leibniz de a concilia știința și credința, de a reface unitatea spirituală
a Europei după Războiul de 30 de ani, inclusiv tratativele sale cu marii
împărați ai vremii - Ludovic al XIV-lea, Petru cel Mare, Carol al XII-lea,
regele Sudiei și împăratul Leopold al Habsburgilor – de a unifica popoarele
europene într-o unitate politică, similară Europei Unite de astăzi.
Ei bine, despre proiectul celor șase volume de
corespondență care intră în compunerea celor 20 de volume din seria Opere Leibniz, pe care „Societatea Leibniz
din România” își propune să le traducă, vom vorbi în emisiunea din această
săptămână, ce-l are ca invitat pe cunoscutul filosof și eseist, Adrian Niță,
conf. univ. la Universitatea din Craiova, cercet. șt. la Institutul de Filosofie
și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru al Academiei și, deopotrivă,
Președintele „Societății Leibniz din România”.
Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niță
Inregistrarea dezbaterii se afla la adresa de mai jos:
http://www.radioromaniacultural.ro/6_mai_2016_planeta_radioizvoare_de_filozofie_turnirul_ideilor_gandirea_lui_leibniz_in_pagini_de_corespondenta-49111
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu