miercuri, 9 octombrie 2013

Ediția din 12 oct. Dileme ale cunoașterii vizuale. Știm ceea ce vedem sau vedem ceea ce știm?

 Invitat: conf. univ. dr. Cristian Nae 

„A vedea” este, probabil, unul dintre cele mai înșelătoare verbe din vocabularul limbilor europene.
Pe de o parte, actul vederii este asimilat pretutindeni cu cel al cunoașterii veridice, nemediate de alți factori perturbatori. Privim lucrurile și le vedem așa cum sunt ele pentru că, știm cu toții, „imaginile nu mint”. „Am văzut cu ochii mei” este, fără îndoială, una dintre cele mai credibile probe pe care le putem aduce în sprijinul prezumților noastre.  
Pe de altă parte, verbul „a vedea”, cum argumentează o serie de filosofi contemporani, este strict dependent de educație, istorie și cultură. Vedem în lucruri ceea ce am învățat să vedem. Dacă nu suntem microbiologi, de pildă, chiar dacă privim prin lentilele unui microscop nu vom „vedea” niciodată  structura internă a unui microorganism.
În sfârșit, există și un regim expresiv de funcționare a „vederii”, nu doar cognitiv. Ochiul este legat și de suflet, de „simțire”, nu doar de gândire. Când privim un tablou drag nouă, nu vedem un obiect, ci intuim în el valoarea frumosului.
Cum se îmbină aceste fațete diferite ale lui „a vedea” în lumea noastră dominată de cultura vizuală și de valorile lui „homo videns”? Ce legătură există între „vedere” și interpretare? Ce este „natural” și ce este „cultural” în privirea noastră?
Acestea sunt întrebările sugerate de o insolită carte de analiză critică a teoriilor filosofice ale artelor vizuale, semnată de către d-l Cristian Nae, filosof, teoretician și critic de artă, conf. univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, invitatul ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie.


2 comentarii:

  1. Promiţător subiect. Sunt curios să văd dacă autorul va găsi prilejul de a spune câteva cuvinte în cadrul emisiunii despre estetica lui Kant. Toată arta modernă este de fapt o estetică a percepţiei - nu a ceea ce este, ci a ceea ce pare a fi. Chiar şi ştiinţa modernă intră în această nouă paradigmă kantiană, transcendentală (hermeneutică), a cunoaşterii. Dvs. ştiţi foarte bine lucrul acesta, d-le Aslam. În arta modernă narativismul şi descriptivismul clasic (realismul) au fost înlocuite de introspecţie (reflecţie) - de explorarea modurilor noastre de percepţie - sub prezumţia că realitatea este configurată de sistemul nostru de categorii, de prejudecăţile noastre euristice, de criteriile noastre estetice.
    "Idei (Gedanken) fără conţinut sunt goale, intuiţii fără concepte sunt oarbe" - spunea Kant. Asta a fost ideea care a prefigurat întreaga estetică modernă - conceptul estetic care a îndreptat arta modernă mai întâi spre o reconstrucţie conceptuală a frumosului artistic şi abia apoi spre producţia artistică propriu-zisă. Toate noile curente care au apărut, ba chiar, în arta postmodernă, fiecare artist, s-au prevalat mai întâi de noul lor concept estetic şi abia apoi de talentul şi inspiraţia lor artistică.

    Marcel Chelba

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Domnule Chelba,
    din pacate am vazut postarea dvs. prea tarziu, dupa ce dezbaterea a avut loc. Ar fi fost intr-adevar interesant sa aflam cum se raporteaza d-l prof. Cristian Nae la Kant si, in genere, la estetica moderna. Am stabilit cu domnia sa o noua dezbatere pe tema corelatiei interpretare-evaluare si va promit ca atunci vom incepe cu punctul de vedere kantian asupra sentimentului de placere si neplacere din CFJ.
    Va multumesc pentru fidelitatea cu care urmariti emisiunea!
    Constantin Aslam

    RăspundețiȘtergere