Invitat: lector univ. dr. Ioan-Alexandru Grădinaru
Entuziasmul și pasiunea multora dintre noi pentru deliciile
pe care ni le procură gândirea reflexivă sunt supuse la grele încercări chiar de
modul în care filosofii profesionişti înţeleg să-şi
practice competenţele în spaţiul public de manifestare a vieţii culturale şi
intelectuale. Cărțile, studiile, eseurile și articolele semnate de
profesioniștii filosofiei ne dau impresia că limbajul filosofiei este format, paradoxal,
din mai multe vocabulare. Impresia de turn Babel adâncește paradoxul generat de existența unui singur limbaj, în cazul de față al filosofiei, cu mai multe vocabulare, pe
măsură ce înțelegem că filosofii înșiși nu se înțeleg între ei.
Cine poartă responsabilitatea unei
astfel de stări ce, în fapt, nu e dorită de nimeni? Limbajul natural, cel de
toate zilele, în interiorul căruia filosofii sunt constrânși să „lucreze”?
Cumva dorința filosofilor de a produce în folosul propriu, al rigorii gândirii,
un limbaj conceptual, artificial, similar celui științific?
Acestea sunt întrebările
principale la care vă invit să facem un schimb de opinii împreună cu unul
dintre tinerii noștri filosofi, un fin cunoscător al subtilelor dezbaterii pe
care gânditorii americani le-au inițiat, odată cu scrierile provocatoare ale
lui Frege, Russel și Wittgenstein, asupra naturii limbajului și a felului
misterior în care acesta se leagă cu lucrurile.
Este vorba despre d-l
Ioan-Alexandru Grădinaru, lector
universitar în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice,
Catedra de Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. De curând domnia a publicat
lucrarea Limbaj și discursitivitate în
filosofia americană a secolul XX, pe care o vom lua ca pretext al
dezbaterii, lucrare ce propune o monografie a filosofiei analitice americane, cum
se știe, una dintre principale forme canonice de practică filosofică interesată
de investigații sistematice în universul babelian al limbii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu