Ediţia din 5 nov. Maestru şi discipoli. A produs opera lui Mircea Eliade o şcoala de gândire?

Invitat: dr. Mihaela Gligor

Socrate a fost un mare filosof, pentru că Platon a fost discipolul lui!

Auzim deseori această expresie care subliniază, faptul banal de altminteri, că în filozofie ca şi în orice alt domeniu al reflecţiei umaniste, contează mai degrabă predarea unei învăţături şi transmiterea ştiinţei de carte celor tineri, apţi să producă o continuitate de gândire şi viziune, decât, paradoxal poate, realizărilor personale într-un domeniu sau altul.

Oare, fireşte, în aceste context de înţelegere, unde trebuie să-l plasăm pe Mircea Eliade, autorul atâtor performanţe notabile în variate domenii de exerciţiu intelectual şi cultural creativ, prin comparaţie cu bunul său prieten Constantin Noica ori cu maestrul lui Nae Ionescu, se ştie, creatori de şcoală de gândire? Este continuată astăzi paradigma de gândire a lui Mircea Eliade? Putem vorbi despre „Şcoala lui Mircea Eliade” în sensul în care discutăm astăzi, de pildă, despre „Şcoala de la Păltiniş”?

Acestea sunt provocările ediţiei din 5 nov. a Izvoarelor de filozofie, întâlnire radiofonică ce va aduce în prim plan două evenimente editoriale de excepţie iniţiate de invitata emisiunii d-na dr. Mihaela Gligor, despre a cărei activitate ştiinţifică puteţi citi chiar pe blogul emisiunii ( a se vedea ediţia şi postarea din 26 februarie).

Este vorba despre Mircea Eliade – Henry Pernet, Corespondenţă 1961-1986. Dragul meu prieten, Prefaţă de Mac Linscott Ricketts, Introducere de Henry Pernet, Postafaţă de Mihaela Gligor, Traducere de Mihaela Gligor şi Călin Cristian Pop, Ediţie îngrijită şi indice de Mihaela Gligor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj -Napoca, 2011 şi Douglas Ellen, Mit şi religie la Mircea Eliade, traducere din limba engleză şi index de Liviu Costin, Postafaţă de Mihaela Gligor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj -Napoca, 2011.

Ediţia din 29 oct. Breviar filosofic european. Congresul internaţional Leibniz, Hanovra, sept 2011

Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niţă

„Găsesc în aceste meditaţii atâtea lucruri care mă înspăimântă şi pe care, dacă nu greşesc foarte tare, întreaga omenire le va găsi atât de şocante, încât nu prea văd la ce-ar putea sluji o scriere care în mod evident va fi respinsă de toată lumea”.

Acestea erau evaluările făcute de teologul Antoine Arnauld lucrării lui Leibniz, Discurs asupra metafizicii, o lucrare filosofică majoră ce a schimbat, alături de alte scrieri la fel de iconoclaste, stilistica întregii gândiri europene.

Care era oare originea acestui potenţial contestatar ce l-a plasat pe Leibniz în fruntea gândirii filosofice din a doua jumătate a secolului al XVII-lea? Erudiţia sa? Faptul că a fost în acelaşi timp matematician – a descoperit, se ştie, independent de Newton, calculul infinitezimal – om de ştiinţă, filosof, jurist, diplomat, inginer, inventator şi istoric? Cosmopolitismul lui? Faptul că se vedea cetăţean al lumii, cu toate că a trăit sedentar, în afara călătoriilor legate de obligaţiile sale de „serviciu”, la Hanovra? Presupusul lui ateism? Ideea că despre Dumnezeu trebuie să vorbim fără restricţii şi că în dezbateri suntem obligaţi să apelăm doar la argumentele raţiunii? Împotrivirea la naţionalism? Convingerea lui că doar proiectul unei Europe unite trebuie să constituie ţelul unic al activităţilor politice naţionale?

Aceste întrebări însoţite, fireşte, şi de alte interogaţii legate de actualitatea gândirii lui Leibniz, au configurat secţiunile Congresului internaţional Leibniz, ediţia a IX-a, unul dintre cele mai importante evenimente filosofice din anul 2011.

Ediţia din 29 oct. a Izvoarelor de filosofie va propune un tur de orizont asupra acestui eveniment cu peste două sute de participanţi, încercând, cu ajutorul dvs., sa răspundă la întrebarea: în ce constă actualitatea filosofiei lui Leibniz? Invitat în studio este d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă. Domnia sa a participat la lucrările acestei manifestări filosofice de prestigiu de la Hanovra cu o percutantă comunicare.

Ediţia din 22 oct. În căutarea sinelui. Filosofia în modelări literare contemporane

Invitat: dr. Oana Vasilescu

Mijloacele de expresie ale filosofiei sunt, dacă privim în istoria ei de peste două milenii şi jumătate, de-a dreptul derutante. Apariţia pe lume a filosofiei în spaţiul grecesc, prin presocratici, este intim legată de poezie. Apoi, în epoca clasică, Platon nu are ezitări să folosească în argumentarea filosofică forţa sugestivă a mitului şi nici să-i invoce pe zei pentru a explica fapte omeneşti. Aristotel a legat filosofia de ştiinţă şi de cunoaşterea propoziţională susceptibilă de a fi adevărată sau falsă. Thoma, în Evul creştin, face filozofie din interiorul religiei convins fiind că numai în alianţa dintre credinţă şi raţiune găsim calea justă către adevăr. Nietzsche, o ştim cu toţii, apelează la personajul ficţional Zarathustra, la parabole şi la stil metaforic, pentru a arăta că filosofia se confundă cu literatura de vreme ce ambele sunt expresii ale unei trăiri personale. Ce să mai vorbim de Cioran şi de modelarea estetică a filosofiei sale ce ne îndeamnă, atunci când îi parcurgem textele, să reconsiderăm relaţia literatură - filozofie! Căci, ori de câte ori filozofia nu produce texte despre texte, ci texte despre diversele trăiri şi fapte nemijlocite ale unei conştiinţe individuale, se apropie, cel puţin prin expresivitate, de multiplele forme ale genului literar.

Putem vorbi despre filozofie ca despre un gen literar? Este literatura o formă de cunoaştere şi, prin urmare, se întâlneşte cu filosofia în acelaşi gen proxim? În ce măsură marile opere literare, mai vechi şi mai noi, conţin şi propuneri de tip filosofic? În ce punct de inflexiune se întâlneşte filosofia cu literatura şi ce graniţe le separă?

Sunt întrebări menite să amorseze un schimb interesant de opinii între dvs. şi invitata emisiunii, d-na Oana Vasilescu, cercetător asociat la Institutul de filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, invitata ediţiei din 22 oct. a Izvoarelor de filosofie. Domnia sa posedă o dublă specializare universitară: literatură şi filosofie. În primul domeniu ştiinţific, d-na Oana Vasilescu şi-a susţinut un strălucit doctorat pe tema literaturii ca formă de scrutare şi înţelegerii a sinelui. În cel de-al doilea domeniu, filosofie, domnia sa îşi susţine un al doilea doctorat legat de modul în care metoda maieutică este aptă să pună în conexiune, prin diverse tehnici creative de scoatere din ascundere a adevărului, filosofia şi literatura.

Aştept cu mare interes intervenţiile dvs. radiofonice!

Ediţia din 15 oct. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (XII)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a douăsprezecea secvenţă sonoră - Perspective interculturale în practicile filosofice actuale – din serialului radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Încheiem, astfel, periplul filosofic întreprins în jurul spaţiului intelectual decupat de gândirea românească, cum am remarcat cu toţii, o variantă insolită a filosofiei europene.

Dincolo de varietatea preocupărilor filosofice din ultimii douăzeci de ani, înregistrate la nivelul învăţământului universitar de specialitate ori în planul filosofiei social-politice şi publicisticii, evidente chiar dintr-o ochire, putem decela anumite dominante tematice şi metodologice?

În ce măsură este prezentă tradiţia interculturală anterioară în actele actuale de filosofare? Gândirea românească s-a apropiat mai mult acum de resursele anglo-saxone de reflecţie, în defavoarea celor germane ori franceze, aşa cum sunt susţin chiar anumiţi profesionişti ai filosofiei?

Ce noutăţii conceptuale s-au produs în aceşti douăzeci de ani de reflecţie liberă?

Are gândirea românească actuală o voce distinctă în peisajul reflexiv al unei interculturalităţi generalizate?

Acesta sunt principalele interogaţii la care vom răspunde în ultimul episod din serialul Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti.

Vă aştept opiniile cu privire la acest serial. Dacă doriţi putem face şi o dezbatere pe forumul emisiunii pe tema: Gândirea românească, încotro?

Ediţia din 8 oct. Gândirea europeană în lecturi filosofice româneşti (XI)

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica

Difuzăm în această ediţie cea de-a unsprezecea secvenţă sonoră - Filosofie şi interculturalitate în perioada dominaţiei ideologiei marxiste - din serialul radiofonic ce argumentează şi ilustrează că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.

Acest episod ar putea fi calificat, spre deosebire de toate celelalte secvenţe ale serialului, ca fiind cel mai dificil atât sub aspect teoretic, cât şi atitudinal.

În primul rând, trebuie stabilit dacă într-o lume totalitară şi sufocată de ideologie putem vorbi despre existenţa unor practici filosofice autentice? Filosofia înseamnă, între atâtea altele, fireşte, şi libertatea gândirii de a pune totul sub semnul îndoielii, inclusiv chestionarea naturii actului de filosofare însăşi. Oare, a permis comunismul, în condiţiile în care marxism-leninismul era singura filozofie „adevărată”, aşa ceva?

În al doilea rând, putem face evaluări obiective asupra poziţiei filosofiei în cultura românească în perioada anilor 1948-1989, când ideea de proces al comunismului şi de condamnare a practicilor totalitare se află în agenda de prim plan a intelectualităţii umaniste româneşti? Ce noutăţii mai putem afla când deja ştim cu toţii cum a fost?

În sfârşit, în ce sens putem vorbi despre o paradigmă interculturală a filosofiei româneşti, când însăşi ideea de interculturalitate a fost modelată politic sub forma internaţionalismului proletar. Despre ce interculturalitate e vorba când cultura „burgheză” trebuia respinsă şi condamnată în numele revoluţiei proletare?

Iată provocările la care va răspunde în acest episod d-l profesor Viorel Cernica.