luni, 14 februarie 2011

Ediţia din 19 febr. Manipularea ieri şi azi. De la sofismele logico-filosofice la generalizarea instituţională a vicleniei raţiunii

Invitat: cercet. şt. dr. Ionuţ Isac, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „G. Bariţiu” al Academiei Romane, Cluj-Napoca



Puterea gândirii în exerciţiul ei liber este atât de mare încât ea are şi posibilitatea de a se autosuspenda. Fără îndoială că această descoperire a stat, alături de mirare, îndoială şi grija faţă de sine, la originea filosofiei greceşti îndreptată aproape în exclusivitate către stabilirea unor reguli care să prescrie normele unei gândirii corecte. Numai că această încercare a generat mai multe probleme, dileme şi interogaţii, decât soluţii. Căci, cum să opreşti prin interdicţii, adică prin forţă decizională, din exterior, ceea ce reprezintă chiar esenţa fiinţei noastre omeneşti, gândirea cu libertatea ei cu tot? Cum să ar putea gândirea să se limiteze pe sine când ea se hrăneşte tocmai din libertatea ei nemărginită? Cum poate oare gândirea să se apere de ea însăşi, de cel mai puternic duşman care produce din chiar interiorul ei eroarea, minciuna, falsitate, autoamăgirea, iluzia…de cele mai multe ori, demn de reţinut, când ea se exercită astfel cu bună ştiinţă? Se poate apăra gândirea de înclinaţia ei vicleană de a-şi face rău sieşi? Poate accepta oare gândirea reguli morale produse în exteriorul ei fără să se autosuspende? Viclenia gândirii poate fi ţinută sub (auto)control?
Sunt doar câteva dintre întrebările la care comunitatea filosofică din întreaga lume caută şi astăzi soluţii menite să unifice necontradictoriu gândirea cu etica, mai ales că formele actuale de viaţă fundate pe cele mai rafinate tehnici de manipulare nu mai permit cu relativă uşurinţă, ca altădată, să se facă deosebirea dintre sofisme ( exerciţiul incorect al gândirii ascuns în forme de expresie aparent corecte) şi adevăr (exerciţiul corect al gândirii, apt de a fi probat şi verificat de orice fiinţă raţională).
Ediţia din această săptămână aduce în prim-plan problematica contextul contemporan de discuţie a capacităţii de autosuspendare a gândirii printr-o analiză a formelor şi tehnicilor de manipulare practicate pe scară largă în toate mediile noastre de viaţă. Invitatul emisiunii, d-l dr. Ionuţ Isac, o personalitate a cercetării filosofice româneşti cu o largă recunoaştere internaţională, va răspunde întrebărilor dumneavoastră la telefoanele: 021/311.12.40; 021.319.05.05.
Domnia sa a participat în ultima vreme la o serie de conferinţe internaţionale cu teme legate de modul în care anumite grupuri de putere din societăţile postotalitare recurg, pentru a perpetua în forme mascate privilegiile dobândite în perioada comunistă, la tehnici şi metode subtile de manipulare a conştiinţei noastre comunitate, prin perpetuarea unor mitologicii ale trecutului comunist ţesute şi astăzi în subtilele surogate de viitor.
Puteţi accesa şi adresele a două dintre aceste conferinţe:
http://www.internationaljournal.org/rome.html; http://www.internationaljournal.org/germany.html

2 comentarii:

  1. Psihologia inversa - intre filosofie si psihologie
    Psihologia inversă consta in a manipula gandurile unei persoane prin a actiona exact asa cum isi doreste sau cel putin sa se pretinda chestia asta. E draguta chestia asta cu psihologia inversa, dar devine caraghioasa atunci cand ea nu e decat un joculet intre oameni .Sa luam un mic exemplu - intre doua persoane care se tachineaza reciproc. De fiecare data cand unul castiga o mica batalie, celalalt spune ca de fapt a facut exact asa cum se astepta celalalt si tot asa. Ba mai mult un prieten mi-a zis ceva de genul - psihologie inversa inversa - cu alte cuvinte cineva poate spune inversa inversa inversa la nesfarsit, celalalt la fel si tot asa, pana nu se mai intelege nimic.
    Psihologia ca psihologia, pana la urma nu vad finalitatea sau scopul, prin urmare ma preocupa mai mult altceva, cum ramane cu filosofia si etica? Gandindu-ne la problemele de filosofie si etica contemporana, intrebarea care se pune este intr-adevar aceasta: cum facem diferenta intre sofism si adevar? Se impune o cercetare multidisciplinara care sa imbine psihologia, filosofia si etica sau bunul-simt? Poate fi privita psihologia inversa ca un sofism sau ca rezultat intentionat al unui sofism?
    De ce aceste intrebari? Pentru ca imi place sa ma intreb, asta una la mana si, a doua, pentru ca , asa cum s-a pus problema deja, in contextul utilizarii unor tehnici de manipulare tot mai fine, cum stabilim cadrul, limitele inlauntrul carora sa se desfasoare acest tip de actiuni? De o interventie exterioara nici nu poate fi vorba, pana la urma gandirea e libera, iar chestiunea ”ratiunii viclene” nu poate fi reglementata cu mijloace exterioare. Mai mult, nu cred ca poti impune cuiva o etica anume daca nu-si doreste sa si-o insuseasca, daca nu rezoneaza cu persoana sa.
    Daca in adolescenta consideram ca lucrurile sunt fie albe, fie negre, cu timpul am devenit putin mai atenta la nuante, desi acum am ajuns la vorba Parazitilor - echilibrul in viata e ca fuga pe gheata.
    Fara sa fim radicalisti, sa aplicam totusi metoda reducerii la absurd in acest context. In situatia in care iti place de cineva , utilizand aceasta tehnica - psihologia inversa, mereu poti gasi justificari persoanei respective, la nesfarsit si ii poti gasi explicatii bune pentru tot ceea ce face, iar in situatia in care nu-ti place de cineva, orice-ar face poti sa o intorci si sa arunci o lumina negativa. Oricum ar fi tot aia e, e absurd ca intr-o viata de om cineva sa fi facut doar lucruri bune sau doar lucruri rele, fiecare a facut si a gandit cate ceva din ambele. Insa se ajunge acolo unde nu mai poti pune un verdict de bun sau rau asupra niciunui fapt, niciunui gand, se face o ciorba si doar atat. Si iarasi apare intrebarea: cum distingem un sofism sau un fals de adevar in contextul inexitentei unui sistem de referinta clar?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cati oameni pot identifica problema respectiva ? Adica, o problema despicata in patru . Au timp sa o faca ? Sunt capabili ? Probabil ar fi fost multi daca invatamantul ar fi ramas la fel de riguros ( respectul pentru carte ) ca inainte de 89 , bineinteles fara disciplinele politice . Inlaturati activistii PCR din toate activitatile , cereti eficienta , productivitate , inventivitate , spirit gospodaresc in tot ceea ce urma sa fie , si ganditiva ce ar fi putut fi in Romania . Puteti sa va imaginati ?

    RăspundețiȘtergere