miercuri, 10 iulie 2024

Ediția din 12 iulie 2024: Incursiune în istoria ideilor filosofice. Originile romantismului și istoria culturii occidentale

 


În istoria culturii europene, romantismul reprezintă un important punct de cotitură pentru majoritatea domeniilor cunoașterii și artelor. Influența sa se simte pregnant atât în domeniul filosofiei, cât și în cele ale literaturii, artelor vizuale, muzicii, istoriografiei și științelor naturii totodată. Ideile gânditorilor romantici privitoare la genialitate, autenticitate sau libertate sunt și astăzi, la mai bine de două secole distanță, valori fundamentale ale culturii europene, pe care le-am integrat în viziunea noastră despre lume atât de adânc încât adesea uităm că ele au fost, la un moment dat idei revoluționare și controversate, care au pornit dezbateri extinse în toate spațiile culturale ale Europei.

Acesta este și motivul pentru care, în această săptămână, vă propunem o incursiune până la originile romantismului, pentru a repune în dezbatere importanța acestui curent pentru cultura europeană, dar și pentru a scoate în lumină modurile în care, din mai multe puncte de vedere, mentalul omului contemporan este, în esență, tot unul de sorginte romantică. În cele 50 de minute pe care le avem la dispoziție vom încerca să înțelegem cum a apărut romantismul, care sunt principalele idei introduse de gânditorii romantici în peisajul reflexiv european și cum putem regăsi aceste idei transformate, tălmăcite și răstălmăcite, în contemporaneitate.


Prilejul discuției noastre este apariția de curând, sub egida Editurii Humanitas, a lucrării Originile Romantismului, semnată de cunoscutul filosof și istoric al ideilor Isaiah Berlin și tradusă de invitata noastră din această săptămână, doamna Diana Mite Colceriu, lector al Facultății de limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București și doctor în filologie al Universității Catolice din Louvain.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu