Încă din perioada antică, filosofia a reflectat asupra naturii umane și asupra diferenței sau diferențelor esențiale dintre om și celelalte specii de viețuitoare de pe Pământ. Printre aceste diferențe, formarea unui mediu reflexiv, a unei interiorități, a fost privită ca una dintre caracteristicile fundamentale ale umanității. Spre deosebire de celelalte specii ale lumii animale, omul deține capacitatea unică de a își forma, prin reflexivitate, o lume interioară a gândurilor, dorințelor și aspirațiilor sale, care se află adesea în tensiune cu realitatea exterioară. Tocmai de aceea, problema modului de raportare a omului la exterioritate, precum și a rolului acesteia în constituirea sinelui au fost, de-a lungul timpului, unele dintre cele mai dezbătute teme filosofice.
Pentru ediția din această săptămână, vă propunem o explorare a modului în care, pentru omul contemporan, se formează o „tentație a exteriorității”, pusă în legătură cu mediile tehnologice și de comunicare actuale, precum și a provocărilor filosofice pe care o astfel de tentație le reclamă. Cum se formează sinele nostru în legătură cu raportarea la exterioritate? Ce impact au noile tehnologii asupra cunoașterii de sine? Cum poate omul găsi echilibrul între interioritate și exterioritate în lumea contemporană?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pornind de la care vom începe dezbaterea noastră din această săptămână alături de Ramona Ardelean, doctor în filosofie, eseist și publicist, actualmente lector al Universității Politehnica din București. Cu o formație interdisciplinară - master în psihanaliză, preocupări de fizică cuantică, etică și teologie - invitata noastră este, totodată, o colaboratoare constantă a unora dintre revistele culturale de primă mărime ale României, cum ar fi „Cultura”, „Contemporanul”, „Timpul”, „Dilema Veche”.
Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei, vineri, 21 aprilie, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu