Socrate, așa cum știm cu toții, a practicat filosofia
dialogând cu atenienii în întreaga sa viață, inclusiv înainte de a muri, fără
să ne lase nimic scris. Cele câteva aforisme atribuite lui Socrate: „cunoaște-te pe tine însuți”, „știu că nu știu nimic”, „este mai bine să înduri o
nedreptate, decât să o săvârșești”, „filosoful trebuie să fie el însuși
făuritorul înțelepciunii sale”, par a fi singurele lucruri pe care el le-a
lăsat posterității.
Pe de altă parte, numele lui Socrate este asociat cu
filosofia însăși și, prin urmare, dacă filosofăm atunci mintea noastră trebuie
să-l ia pe Socrate ca punct de reper. În alți termeni, de la Socrate nu ne-a
rămas o filosofie sau o înțelepciune pe care trebuie să o învățăm și s-o
aplicăm în viața noastră, ci o concepție
asupra filosofiei și adevărului.
Socrate nu a predat o filosofie, ci un mod de a gândi metodic, adică o cale de a ajunge la adevăr urmând
anumite trasee privilegiate de reflecție, cum ar fi de pildă, dialogul
competitiv amorsat de întrebările puse la „firul ierbii”. Așa ne explicăm de ce istoricii filosofiei,
la unison, susțin că Socrate a trasat harta gândirii europene și că modul lui
de a filosofa trebuie văzut similar unei rădăcini care alimentează copacul cu diversele
flori ale gândirii contemplative. Pe scurt, metoda sa maieutică fundată pe
dialog și dezbatere imparțială, pe examinări critice și argumente raționale cu scopul de a scruta adevărul par
a fi intrat în fondul intim al gândirii filosofice europene.
Ce valoare are metoda sa maieutică dacă privim
gândirea lui Socrate plecând pe firul istoriei?
Iată principala întrebare la care vom răspunde în
ediția din 5 aprilie a Izvoarelor de filosofie, plecând de la o lucrare
incitantă și insolită în spațiul gândirii românești, Metoda maieutică în gândirea filosofică, apărută recent la Editura
Academiei Române și semnată de către d-na Oana
Vasilescu, doctor în filosofie și cercetător asociat la Institutul de
filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Domnia sa
posedă o dublă specializare universitară, literatură și filozofie, fapt care ne
reamintește de perioada de aur a filosofiei românești, atunci când literatură
se afla într-o alianță fericită cu filosofia.
Vă așteptăm, ca de
obicei, pe lungimile de undă ale Radio România Cultural, vineri, 5 aprilie
2019, între orele 21.10-22.00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu