Pentru ediția din 26 octombrie a Izvoarelor de filosofie vă propunem o
incursiune în lumea filosofiei și criticii de artă alături de prof. univ. dr.
Petru Bejan, alături de care vom pune în discuție relevanța ideii de frumos
pentru arta contemporană, precum și modalitățile filosofice prin care putem
surprinde această idee considerată, încă de la Platon, ca fiind una dintre cele
mai dificil de definit și imposibil de gândit până la capăt.
Dintre toate ideile filosofice, cea de frumos a avut
probabil una dintre cele mai îndelungate cariere, fiind prilej de reflecție a
celor mai strălucite minți din toate perioadele gândirii occidentale. De la
viziunea metafizico-teologică asupra frumosului din Enneadele lui Plotin, până
la gândirea hermeneutică a lui H.-G. Gadamer, ideea de frumos a trecut printr-o
sumedenie de ipostaze. Gândită ca nume a
lui Dumnezeu în Evul Mediu creștin, frumosul a intrat în Renaștere prin gândirea
hermetică a Academiei platonice de la Florența pentru ca, în perioada modernă,
să dea naștere sistemului artelor
frumoase, sistem după care multe dintre Universitățile contemporane de arte
sunt organizate. Cu toate acestea, sub semnul postmodernității, ideea de frumos
pare să pălească, lăsând locul altor categorii estetice, cum ar fi urâtul,
șocantul, absurdul, grotescul ș.a.m.d.
Ce rol mai are ideea de frumos pentru omul
contemporan? Care sunt problemele filosofice ridicate de arta actuală? Cum
putem privi arta prin ochii unui filosof? Acestea sunt întrebările de la care
vom începe discuția noastră cu Petru Bejan, filosof, eseist și critic de artă, președinte
al Asociației Filosofice de Limbă Franceză din România, președinte al filialei
Iași a Societății Române de Filosofie și profesor de estetică al Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Prilejul acestei dezbateri este apariția de curând,
la Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a volumului „Le Beau”
(„Frumosul”), un volum impresionanat care strânge laolaltă sub aceleași coperți
lucrările celui de-al XXXVI-lea congres al Asociației
societăților de filosofie de limbă franceză, care a avut loc la Iași, în
anul 2016.
Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii
noastre pe frecvențele Radio România Cultural vineri, pe data de 26 octombrie,
începând cu ora 21.10.
Puteți asculta înregistrarea completă a emisiunii, dacă faceți click aici!
Puteți asculta înregistrarea completă a emisiunii, dacă faceți click aici!
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu