Vă propun ca în
perioada verii să urmăriți în reluare serialul radiofonic Gândirea europeană în
lecturi filosofice româneşti. Douăsprezece episoade radiofonice, difuzat în
premieră în vara anului trecut. Înregistrăirile sunt deja postate pe acest blog apartinând emisiunii „Izvoare de
filozofie” și pot fi accesate după dorință ( a se vedea, folderul 2011 postat în
partea dreaptă a paginii blogului).
Acest serial radiofonic ilustrează și argumentează
decisiv că paradigma filosofiei româneşti este interculturală.
Mai precis, cele douăsprezece episoade ale serialului
urmăresc, dintr-o perspectivă istorică şi sistematică, modul în care gândirea românească,
încă de la începuturile ei, s-a aşezat la confluenţa dialogului între culturile
europene semnificative, preluându-le starea lor de deschidere concomitentă către sine şi către celălalt. Cum vom
remarca împreună, interculturalitatea a fost, este şi va rămâne continuu, hrană
vie a gândirii româneşti de ieri şi de azi.
Suntem însoţiţi în acest periplu radiofonic de
unul dintre bunii cunoscători ai culturii reflexive româneşti, d-l conf. univ.
dr. Viorel Cernica, titularul cursului de filozofie românească de la Facultatea
de filozofie a Univ. din Buc. şi cercetător la Institutul de filozofie şi
psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Secţiunea de Filozofie
românească.
Planificarea temelor urmează următoarea ordine cronologică:
7 iulie: Ce este sau cum ne apare filosofia europeană?
14 iulie: Când şi cu cine începe filozofie românească?
Început sau începuturi?
21 iulie: Descoperirea
Europei din noi. Limba română vorbeşte filosofic
4 august: Primele sinteze şi performanţe ale cugetării
româneşti în secolul al XIX-lea
11 august: C. Rădulescu-Motru. Constituirea modelului standard al filosofiei
româneşti ca practică interculturală
18 august: Practici
filosofice interculturale – consolidarea
tradiţiei europene în gândirea românească prin reprezentanţii şcolii
maioresciene: P. P. Negulescu, Ion Petrovici,
Mircea Florian, Tudor Vianu
25 august: Lucian
Blaga şi filosofia ca dialog sistematic între domenii culturale şi culturi
1 septembrie: Explorări interculturale ale sinelui românesc în filosofiile lui Nae
Ionescu şi Mircea Vulcănescu
8 septembrie: Constantin Noica
- Modelul cultural european ca filozofie a interculturalităţii
15 septembrie: Gândirea
interculturală a exilului filosofic românesc
22 septembrie: Filosofie şi interculturalitate în
perioada dominaţiei ideologiei marxiste
29 septembrie: Perspective
interculturale în practicile filosofice actuale
S-a cam terminat si cu filosofia pe anul acesta.acum iar intra domn Viorel pe pilot automat.Banuiesc ca domnul Aslam il asculta din Hawai, o vacanta binemeritata de altfel
RăspundețiȘtergere