Trăim
în era în care o simplă descriere în scris, un prompt, se poate
transforma într-o ilustrație spectaculoasă în doar câteva secunde. Unelte
precum Midjourney, DALL-E și Stable Diffusion au ajuns pe buzele (și în
studiourile) a din ce în ce mai mulți artiști. Viteza și accesibilitatea sunt
uimitoare, dar ne forțează să regândim fundamentele fundamentele artei și ale
creativității umane: Ce înseamnă, de fapt, să fii artist?
În
cele 50 de minute de emisie, vom pătrunde în miezul acestei dileme, ghidați de
volumul proaspăt lansat, „Inteligența artificială și cercetarea în artele
vizuale”, semnat de Daniel Ungureanu și Oana Maria Nae și publicat de
curând la editura Printhaus din Iași.
Cea
mai mare provocare pe care ne-o ridică AI-ul este legată de autor și de
originalitate. Dacă algoritmul învață din mii de lucrări umane pentru a crea o
imagine, a cui este, de fapt, creația finală? A celui care a scris promptul?
A programatorului? Sau a mașinii?
Volumul
ne invită să dezbatem direct: Este acest fenomen „Moartea autorului – sfârșitul
creativității sau începutul colaborării?”. Oare cum mai poate un artist să-și
păstreze vocea personală când lucrează cot la cot cu un algoritm invizibil,
care știe deja toate stilurile istorice de
creație?
Vă
invităm să dezbatem implicațiile etice și filosofice ale folosirii algoritmilor
generativi de inteligență artificială în domeniul artistic, alături de autorii
volumului tocmai menționat. Este vorba despre Oana Maria Nae, doctor în arte
vizuale și istoric de artă, care predă cursuri de artă modernă și contemporană
în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și despre
Daniel Ungureanu, cadru didactic al aceleiași Universități, specializat în
istoria artei moderne și contemporane, designul cercetării științifice și
profesional-artistice, precum și în studii de cultură vizuală și digitală.
Vă
așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei, vineri,
începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Realizator: Cornel-Florin Moraru
