Ediţia din 14 ian. Suflet şi spirit în poetica eminesciana

Invitat: prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană

Preocuparea pentru filozofie a lui Eminescu a fost o constantă a vieţii sale intelectuale încă din perioada studiilor de filozofie făcute timp de cinci ani, între 1869 şi 1874, la Viena şi Berlin.

Eminescu, cum remarca îndreptăţit Mircea Eliade, avea „o minte enciclopedică înclinată spre sinteze personale”, fapt pe care-l detectăm şi în domeniul filosofiei prin fraze de acest gen: …”cât despre filozofie, pesimismul e la modă: Schopenhauer e Dumnezeu, Hartmann profetul său. Pozitivismul lui Auguste Comte nu face nici un progres; filozofii francezi nu mai studiază decât psihofiziologie, filozofia engleză nu mai merită numele de metafizică şi se ocupă de chestii practice de ordine secundară, nu de soluţiunea unor probleme universale. Numai Germania are o metafizică vie, dar şi aceea e întunecoasă şi desperată” (Vol. XIII, pag. 331).

Fireşte că această „înclinaţie către sinteze” o regăsim şi în poezia numită, poate impropriu, de „meditaţie filosofică”, segmentul de creaţie în care Eminescu investiga unitatea lumii, geneza, natura şi scopul ei, cu mijloacele poeziei.

Ce tipuri de corelaţii putem stabili între filozofie şi poezie în creaţia eminesciană? Produce poezia, atunci când este creaţia unui geniu incontestabil, un spor de cunoaştere filosofică? Propune oare Eminescu prin poezie o sinteză a marilor dihotomii filosofice, cum ar fi de pildă opoziţia suflet – spirit care este, cum se ştie, centrală în filosofia şi metafizica germană în universul intelectual în care s-a format în tinereţe?

Acestea sunt provocările pe care vi le adresează ediţia din 14 ianuarie 2011 a Izvoarelor de filozofie, o ediţie pe care o dedicăm, cum procedăm de altminteri în fiecare an, sărbătoririi naşterii lui Mihai Eminescu.

Suntem onoraţi de prezenţa în studio a cunoscutului filosof şi antropolog, iubitor şi cercetător al operei eminesciene, prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană.

Vă aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice!