Pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie reluăm seria de emisiuni intitulată Abecedarului gândirii grecești, un serial radiofonic care-și propune să prezinte principalele concepte ale filosofiei grecești, în ordine alfabetică, de la alpha la omega, cu comentarii specializate și etimologii pline de tâlc.
Vom continua aventura noastră printre conceptele
filosofice ale limbii grecești cu cuvintele trecute în dicționar sub egida
literei zeta, literă care, în
alfabetul fenician, de unde a fost moștenită de greci, semnifica, în același
timp, imaginea unei săbii de luptă. Înarmați cu uimire filosofică privitoare la
originea cuvintelor vom călători, ca de obicei, prin domenii filosofice
variate, de la fizicalism la etică și de la metafizică la estetică, ghidați de
această misterioasă și interesantă în același timp literă. Astfel, vom regăsi
în periplul nostru concepte încă folosite în limbajul filosofic contemporan,
cum ar fi cele de viață (gr. ζωή) sau viețuitoare (ζῷον), cel de pictură (ζωγραφία) sau cel de
cercetare (ζήτησις).
Pentru a ne ghida în această odisee pe tărâmurile
uitate ale limbajului filosofic al Antichității, îl vom avea ca invitat în
studioul Radio România Cultural pe colaboratorul constant al Izvoarelor de
filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar
al Departamentului de filologie clasică
și neogreacă din cadrul Facultății de
limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor – alături de Simona Georgescu și Constantin
Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect
editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care
patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii
peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem,
vineri, pe data de 25 Octombrie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România
Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Realizator: Cornel-Florin
Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu