miercuri, 8 august 2018

Ediția din 10 august - Secolul uitat al filosofiei românești. Școala ardeleană și Colegiul „Sf. Sava”




Deși în tratatele de istoria filosofiei românești intervalul temporal cuprins între moartea lui Dimitrie Cantemir și apariția școlii de gândire întemeiată de Titu Maiorescu este tratat mai degrabă ca un „ev întunecat” al reflecției filosofice, la o privire mai atentă aici găsim atomii pe baza cărora s-a consolidat, mai târziu, o gândire filosofică matură. Începând cu apariția Școlii Ardelene, gândirea filosofică românească a trecut printr-o perioadă de formare a limbajului filosofic, precum și prin ample proiecte de traducere a unor manuale de filosofie și tratate importante ale gândirii europene.
Care sunt principalele contribuții filosofice din această perioadă? Care sunt personalitățile care s-au remarcat prin preocupările lor filosofice? Care sunt temele predilecte de reflecție ale acestora? Pornind de la aceste întrebări, vom continua în ediția din data de 10 august a Izvoarelor de filosofie serialul radiofonic intitulat „Înainte și după Marea Unire. Coordonate naționale și europene ale filosofiei românești”, dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și conceput de Constantin Aslam în colaborare cu Cornel-Florin Moraru.

Alături de mine în studioul Radio România Cultural este profesorul universitar Viorel Cernica, bun cunoscător al culturii reflexive românești, profesor titular al cursului de filozofie românească de la Facultatea de filozofie a Universității din București și cercetător la Institutul de filozofie și psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, departamentul de Filozofie românească.
Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați discuțiilor, ca de obicei, vineri, 10 august, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural.


Conexiuni:

miercuri, 1 august 2018

Ediția din 3 august 2018: De la conștiința de sine românească la năzuința spre universalitate. Dimitrie Cantemir în spațiul cultural contemporan



            Figura lui  Dimitrie Cantemir devine tot mai enigmatică pe măsură ce exegeții și cercetătorii specializați în analize ale culturii vechi românești, încearcă să amplaseze opera și personalitatea sa într-un spațiu cultural și valoric bine definit. Cărei culturi aparține Cantemir?   
Putem vorbi de un Cantemir aparţinând spaţiului oriental de cultură? Dacă avem în vedere preocupările sale de turcologie şi orientalistică, atunci ar trebui să răspundem afirmativ. Cantemir vorbea fluent în turcă, arabă, persană, tătară, a fixat într-un tratat de sine-stătător notaţia muzicii turceşti, a compus chiar muzică turcească, a scris despre religia mahomedană, despre mormintele musulmanilor din Caucaz şi despre instituţiile turceşti, iar opera sa de colecţionar indică o puternică atracție către cultura islamică. Principele român a adunat manuscrise arabe, persane ori otomane, colecţii de scrieri, copii după portretele sultanilor ce au constituit, pentru lumea cultă a vremii, o importantă sursă de informare asupra lumii orientale. Ce să mai vorbim despre Istoria creşterii şi descreşterii Porţii otomane, lucrare de referinţă pentru toţi cei interesaţi de analiza fenomenului dominaţiei turceşti.
Poate fi amplasat Cantemir în spaţiul occidental de cultură? Indubitabil, trebuie să răspundem tot afirmativ. Corespondenţa cu Leibniz şi, la rugămintea acestuia, redactarea  în latină a lucrării Descrierea Moldovei, alegerea ca membru al Academiei din Berlin, apropierea de gândirea mistică occidentală – Cantemir a adunat într-un masiv volum 40 de lucrări ale filosofului mistic flamand Van Helmont – elementele renascentiste, iluministe şi chiar baroce prezente în operă, întemeiază un astfel de punct de vedere.
Aparţine Cantemir spaţiului bizantin de cultură, dominat de grecitate şi ortodoxie? Răspunsul, de asemenea, este afirmativ. Principele moldovean s-a format, cu cei mai vestiţi cărturari şi teologici greci şi a trăit toată viaţa, intelectualiceşte vorbind, în compania acestora, iar o parte a scrierilor sale sunt redactate în limba greacă. Apoi, orientarea creştin – ortodoxă a gândirii sale este expres afirmată în operă, fiind detectabilă chiar şi pentru un cititor neexperimentat în subtilităţi teologice.  Dumnezeul creştin este punct de referinţă şi permanent temei în toată opera ştiinţifică şi filosofică a lui Cantemir.
            Putem vorbi despre un Cantemir aparţinând culturii române în condiţiile în care şi-a redactat o serie de lucrările în limbi clasice şi a trăit cea mai mare parte din viaţă în Istambul şi în Rusia?
Întrebarea este, în mod evident, retorică. Tradiţia culturii savante româneşti, pentru a spune ceea ce este unanim acceptat astăzi, îşi are un început sistematic în opera lui Dimitrie Cantemir. Literatura, istoria, geografia, etnografia, etica, filosofia şi logica, au fost domenii de reflecţie în care Cantemir se simţea ca la el acasă. Lucrările exegetice din ultima sută de ani, ilustrează din plin acest fapt întemeietor de tradiţie culturală autohtonă.
            Cantemir aparţine, aşadar, prin deschiderea enciclopedică a operei şi minţii sale, deopotrivă culturii româneşti şi universale. Fiecare cercetător specializat în anumite domenii ale culturii umaniste va găsi în opera lui Cantemir nu  numai o bună sursă de documentare în domeniul în care s-a profesionalizat, ci chiar sugestii la întrebările pe care conştiinţa actuală le pune în faţa cunoaşterii. Aşa se explică de ce până astăzi opera lui Cantemir este vie şi, totodată, de ce ea trezeşte pentru fiecare generaţie de cărturari o serie întreagă de interogaţii şi nedumeriri. Între acestea, nedumeririle formulate de logicieni şi filosofi sunt de primă mărime.
Puteam vorbi de originalitate în creaţia filosofică şi logică a lui Dimitrie Cantemir sau este doar un comentator al textelor clasice? În ce măsură gândirea lui Cantemir satisface exigenţele actuale ale gândirii filosofice? Simplu spus: De ce are astăzi nevoie gândirea filosofică de Cantemir? Şi, mai ales, care sunt beneficiile intelectuale pe care publicul cultivat le-ar putea dobândi din lectura lucrărilor filosofice cantemiriene?

Sunt întrebări la care va încerca să răspunsă dl Dragoș Popescu, cercetător șt. dr. la Institutul de filozofie și psihologie „Constantin Rădulescu-Motru al Academiei Române, unul dintre cei mai buni cunoscători ai culturii filosofice românești vechi.
Vom dedica, firește, și această emisiunii împlinirii  celor 100 de ani de la înfăptuirea României Mari.
Urmăriţi, prin urmare, emisiunea Izvoare de filosofie, vineri 3 august 2018,  între orele 21.10-22.00, pe lungimile de undă ale Radio România Cultural.

Realizator: Constantin Aslam
Conexiuni:

marți, 17 iulie 2018

Ediția din 20 iulie 2018: Înainte și după Marea Unire. Coordonate naționale și europene ale filosofiei românești


Cu ocazia sărbătoririi celor 100 de ani de la realizarea Marii Uniri, emisiunea Izvoare de filozofie vă propune o serie de explorări radiofonice în cuprinderea unui serial cu un titlu sugestiv și, sperăm, incitant: Înainte și după Marea Unire. Coordonate naționale și europene ale filosofiei românești.
Acest serial dedicat sărbătorii Centenarului Marii Uniri, conceput împreună cu colegul nostru Cornel-Florin Moraru, tematizează funcțiile culturale, social-politice și educaționale ale filosofiei, determinații care au contribuit la consolidarea identității și conștiinței de sine colective ca etapă premergătoare unirii politice a tuturor românilor într-un stat.
Serialul radiofonic pe care-l propunem subliniază faptul că, într-un fel sau altul, marile personalități care au contribuit, cultural, spiritual și politic, la unirea tuturor românilor într-un stat unitar, posedau o înaltă cunoaștere a culturii și filosofiei europene – în mod special domeniile legate de filosofie politică, filosofia culturii și filozofia valorilor – domenii din care au preluat argumentele aduse în sprijinul ideii naționale și a legitimității unui stat al tuturor românilor.
Unele episoade vor fi dedicate filosofilor români semnificativi care au adus după Marea Unire, prin sistemele lor de gândire, contribuții originale în cultura reflexivă europeană și universală, toate acestea fiind posibile, într-un mod mediat firește, de existența statului român care a promovat permanent ideea unei națiuni de cultură, despre care au vorbit cu atâta fervoare toți cărturarii noștri de la Școala Ardeleană încoace.
Dezbaterea pe care v-o propuneam în această vineri, 20 iulie 2018, se concentrează asupra unei idei extrem de controversate în spațiul nostru intelectual și anume ideea de „filozofie românească”.
Filosofia ca exercițiu intelectual imaginativ, creator și deopotrivă lucid și critic, pe scurt filosofia ca meditație a gândirii raționale și universale, posedă amprenta culturii și limbii în care apare? În ce sens putem vorbi despre un specific cultural ori național al filosofiei? Ce-ar trebui să înțelegem prin expresia „filozofie românească”? Cum se corelează aspectele particulare, culturale ori individuale, implicate într-un demers rațional ce se dorește a fi universal? În final, ce este românesc și ce este universal în filosofia românească?
Invitatul emisiunii este prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Prodecan al Facultății de filozofie, autorul unei cărți recente Încercări de istoria filosofiei românești, apărută la Editura Universității din București, lucrare ce se interogează analitic asupra multiplelor înțelesuri pe care trebuie să le asociam conceptului „filozofie românească”.
Vă asteptăm, ca de obicei, pe lungimile de undă ale Radio România Cultural, vineri, 20 iulie, 2017, între orele 21.10-22.00.

Realizator: Constantin Aslam

marți, 10 iulie 2018

Ediția din 13 iulie 2018: Dictatură, dominație politică și libertate în mediul universitar comunist și post-comunism. Abordări filosofice, interdisciplinare și comparatiste




Conferința Societății pentru Studii Românești, Looking Forward Throught the Past,  ce și-a desfășurat lucrările în București, în perioada 26-30 iunie 2018, a adus în prim plan o cuprinzătoare agendă de cercetare interdisciplinară privitoare la o serie de probleme controversate cum ar fi de pildă, cele legate de istorie globală, istorie locală, memorie culturală, democratizare, naționalism și regionalism, cetăţenie, migraţie şi integrare europeană, justiție tranzitorie și, nu în ultimul rând, chestiuni legate de studiul sistematic al deceniilor dominației  comunismului, atât în România cât și în spațiul Sud-est european. (A se vedea: http://www.lapunkt.ro/2018/06/conferinta-societatii-pentru-studii-romanesti-srs-26-30-iunie-2018-la-bucuresti-romania100-looking-forward-through-the-past/).
Am extras pentru dezbaterea din această săptămână o incitantă comunicare susținută de Manuela Ungureanu, profesor la Facultatea de Arte și Științe, Universitatea British Columbia din Canada, filiala Kelowna, Okanagan, dedicată analizei interdisciplinare a corelației dintre dictatură și libertate în mediul universitar din perioada comunistă și postcomunistă, cu accent pe aspectele metodologice ale cercetărilor întreprinse în această arie tematică.
Ce rețea conceptuală este activată de comunitatea internațională implicată în cercetările totalitarismelor de secol XX? Care sunt teoriile sociale adecvate analizei acestui segment de istorie plin de tragedii și imense suferințe? Ce poziție au ocupat universitățile în perioada dictaturilor? În sfârșit, cum putem înțelege cazul particular al României în contextul mai larg al comunismului din Sud-estul Europei?
            În jurul acestor întrebări se va concentra convorbirea pe care o realizez,  plecând de la cercetările comparative și interdisciplinare ale doamnei profesor Manuela Ungureanu, în această vineri, ca de obicei, pe lungimile de undă ale RRC, între orele 21.10-22.00.  

Realizator: Constantin Aslam



miercuri, 4 iulie 2018

Ediția din 6 iulie 2018, De la Eul propriu la Sinele lărgit. Reflecții critice pe marginea jurnalelor filosofice


Ce fel de oameni sunt filosofii? „Dascăli de conștiință”, cum spuneau Augustin ori Pascal, ce-și propun să trezească, să edifice și să reconstruiască pe dinăuntru omul? „Animale metafizice”, cum îi definea Schopenhauer, adică oameni cu (supra) dotări cognitive și emoționale, cotropiți de uimire și interesați doar de contemplarea „gratuită” a misterului lumii? „Ființe suferinde”, oameni care sunt preocupați exclusiv de înfruntarea morții, așa cum ne spune Kirkegaard?  O personalitate care se dăruiește pe sine celorlalți, fără să aștepte nimic în schimb, cum susține Petre Țuțea?
Ei bine, ediția din 6 iulie a Izvoarelor de filozofie, își propune să tematizeze acele scrieri în care filosofii vorbesc nu doar despre idei, ci și despre ei înșiși în calitatea lor de oameni preocupați, ca și noi, de probleme banale și lumești, ce par a nu avea o miză filosofică.
Pretextul acestei dezbateri îl constituie apariția unei lucrări insolite în spațiul culturii noastre reflexive, Jurnal domestic. Însemnările unui in-formator, semnată cunoscutul eseist și filosof Ion Dur, profesor universitar la Școala doctorală de științe umaniste a Universității de Nord din Baia Mare, o carte în care Eul biografic, dominat de întâmplare și conjunctură, se împletește cu ceea ce este mai adânc în noi, cu Sinele lărgit, cum ar spune Noica, pe care-l redescoperim ori de câte ori mintea se poziționează filosofic.
Vă invit să fiți alături de noi, de filosoful Ion Dur și redactorul emisiunii, în dezbaterea ce va fi pusă în undă de Radio România Cultural, vinerea acesta, ca de obicei, între orele 21.10-22.00. 
Realizator: Constantin Aslam 

Puteți asculta înregistrarea completă a emisiunii, dacă faceți click aici.

miercuri, 27 iunie 2018

Ediția din 29 iunie: Poezia – Instrument privilegiat de filosofare? Friedrich Hölderlin și Martin Heidegger



Nu cu mult timp în urmă, pe data de 7 iunie, s-au împlinit 175 de ani de la moartea lui Friedrich Hölderlin, unul dintre cei mai importanți poeți ai Germaniei și omul pe care Norbert von Hellingrath l-a numit „cel mai german dintre germani”. Cu această ocazie vă propunem, ca temă de discuție a ediției Izvoarelor de filosofie de pe data de 29 iunie, o radiografiere a personalității poetului, însoțită de o dezbatere privitoare la rolul poeziei în filosofie și la ceea ce Martin Heidegger avea să numească, interpretând poemele lui Hölderlin, „gândire poetică”.

Deși o bună parte a filosofiei și culturii reflexive contemporane merge în direcția științei, Friedrich Hölderlin a rămas și astăzi o figură fascinantă pentru filosofi. Nu numai că toată creația sa a fost legată intim de filosofie încă din timpul vieții, fiind coleg de cameră și prieten foarte bun cu filosofii F.W.J Schelling și G.W.F. Hegel, dar s-a format cu timpul o întreagă tradiție de interpretare filosofică a poeziilor holderliniene. Theodor Adorno, Jacques Derrida, Michel Foucault și Alain Badiou sunt doar câteva nume de filosofi care se apleacă asupra creațiilor poetului german. Dintre toți aceștia însă, Martin Heidegger este cel care a avut ambiția cea mai mare: aceea de a schimba radical modul tradițional de gândire filosofică, punând în locul gândirii metafizice o gândire, mult mai subtilă și propice exprimării conceptelor filosofiei, anume gândirea poetică.

Este oare un astfel de proiect filosofic viabil? Pot gândi filosofii în mod poetic? Ce înseamnă „gândirea poetică” și care sunt instrumentele ei specifice? Care este, dincolo de termenii tehnici folosiți de Martin Heidegger, esența Poeziei?


Toate aceste întrebări constituie puncte de plecare în discuția pe care o vom purta vineri, 29 iunie, împreună  conf. univ. dr. Bogdan Mincă, titular al cursurilor de Fenomenologie, Hermeneutică și Fenomenologie germană de la Facultatea de Filosofie a Universității din București și unul dintre cei mai buni specialiști români pe gândirea heideggeriană.
Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați discuției, ca de obicei, pe undele Radio România Cultural, începând cu ora 21.10.

Puteți asculta înregistrarea completă a emisiunii, dacă faceți click aici

Realizator: Cornel-Florin Moraru

miercuri, 20 iunie 2018

Ediția din 22 Iunie: Fundamente filosofice ale terapiei prin artă. Aspecte moral- spirituale




În ediția din 22 iunie, vă propunem o incursiune în lumea fascinantă a filosofiei aplicate din contemporaneitate și, mai exact, în domeniul art-terapiei, printr-o dezbatere care dorește să radiografieze fundamentele filosofice ale acestei practici terapeutice, precum și eventualele probleme etice pe care ea le poate ridica.
Tendința contemporană spre cercetarea interdisciplinară, pe de o parte, și spre aplicarea practică a teoriilor filosofice abstracte, pe de alta, a dus filosofia în zone necunoscute gândirii tradiționale. Unul dintre aceste domenii nou-formate ale filosofiei aplicate este terapia prin artă, un domeniu în plină expansiune, aflat la granița filosofiei cu psihologia și cu arta, care își propune folosirea diverselor activități artistice în scopuri terapeutice. Scopul acestui tip de terapie este producerea, în conștiința participantului, unui katharsis, unei „purificări” a propriilor sentimente care să ducă la redobândirea echilibrului emoțional.
Care sunt implicațiile filosofice ale folosirii artei ca terapie? Care sunt ideile filosofice care stau la baza acestei practici? Cum ne poate lămuri arta sentimentele? Există vreo legătură între felul nostru de a fi și nevoia de expresie artistică? Aceste întrebări vor fi tot atâtea puncte de plecare în discuția pe care am pregătit-o pentru săptămâna viitoare.
Alături de minte în studioul Radio România Cultural îl voi avea ca invitat Bruno Joseph D’Alfonce de Saint Omer, actor, terapeut și doctor în filosofie al Universității din București, cu teza de doctorat intitulată „Aspecte moral-spirituale în art-terapie”, o personalitate cu pregătire multidisciplinară în domeniile filosofiei, artelor scenice și terapiei prin artă.
Vă invităm și pe dumneavoastră să vă alăturați acestei dezbateri pe undele Radio România Cultural, ca de obicei, vineri, 22 iunie, începând cu ora 21.10.

Puteți asculta înregistrarea completă a emisiunii, dacă faceți click aici.
   
Realizator: Cornel-Florin Moraru

joi, 14 iunie 2018

Ediția din 15 Iunie: Artă și filosofie. Un dialog academic constant





Ediția din data de 15 iunie a Izvoarelor de filosofie este dedicată unui subiect cu o tradiție considerabilă în istoria filosofiei, anume legătura intimă dintre artă și filosofie. Prilejul acestei dezbateri este faptul că, cu doar câteva săptămâni în urmă, pe data de 15 mai, a avut loc la Facultatea de Filosofie a Universității din București cea de-a 6-a ediție a Conferinței naționale de estetică și filosofia artei „Ion Ianoși”, eveniment ce a creat, de-a lungul timpului, un dialog constant și consistent între filosofie și practicile artistice contemporane.
Oana Camelia Șerban
Elementul inedit al ediției din acest a constat în faptul că prelegerile filosofice pe tema legăturii dintre emoții, imaginație și artă au fost acompaniate de două momente artistice speciale: un performance susținut de studenții de la Universitatea Națională de arte din București, coordonați de Lect. Univ. Dr. Raluca Nestor-Oancea și un recital susținut de studenții Universității Naționale de Muzică Din București, sub coordonarea Prof. Șerban Dimitrie Soreanu.
Împreună cu invitații noștri vom sonda legăturile profunde dintre filosofie și artă întrebându-ne de ce au simțit nevoia filosofii să se interogheze privitor la practicile artistice încă din vremea lui Platon? Există o „nevoie de filosofie” a artiștilor? Este arta, așa cum spunea chiar Leonardo DaVinci, o disciplină înrudită cu filosofia? Care este câștigul reciproc dobândit prin cooperarea artiștilor cu filosofii?
Raluca Nestor-Oancea
Împreună cu Cornel-Florin Moraru în studioul Radio România Cultural îi vom avea ca invitați pe asist. drd. Oana Camelia Șerban, membru al comitetului organizatoric al Conferinței naționale de estetică și filosofia artei „Ion Ianoși” și membru al Centrului de Cercetare în Istoria Ideilor Filosofice din cadrul Facultății de filosofie a Universității din București și Raluca Nestor Oancea, lector al Universității Naționale de Arte din București și coordonator al performance-ului „Imagine, afect și spații oarecare – conferință performativă în spirit deleuzeian”, performance jucat de studenții UNArte la ediția din acest an a simpozionului „Ion Ianoși”.
Vă așteptăm și pe dvs., vineri, 15 iunie, începând cu ora 21.20 pe frecvențele Radio România Cultural să vă alăturați acestei dezbateri.

Realizator: Cornel-Florin Moraru

joi, 7 iunie 2018

Ediţia din 8 iunie 2018 Dincolo de lectura ideologică. Gazetăria lui Eminescu între artă literară și gândire reflexivă




Recenta antologie de texte selectate de către Cătălin Cioabă și Ioan Milică, apărută la Editura Humanitas sub titlul Eminescu. Publicistică literară, propune o perspectivă insolită asupra gazetăriei eminesciene și, în plan mai general, asupra personalității lui Mihai Eminescu. Pe scurt, această selecție ne îndeamnă să adoptăm o nouă cheie de lectură a întregii publicistici eminesciene și, deopotrivă, să medităm asupra unui Eminescu absorbit de înțelesurile perene prezente în viața de zi cu zi.
            Cu acest volum vom trece, pare-se, de la interpretarea ideologică a articolelor de gazetă publicate de Eminescu - perspectivă dominantă inclusiv în tradiția mai recentă - la o perspectivă hermeneutică centrată pe scoaterea din ascundere a dimensiunii estetice și, în același timp, pe scrutarea înțelesurilor subiacente, de natură cognitivă, etică și existențială, depozitate în „infrastructura” textelor sale publicistice. Simplu spus, în lumina acestei noi chei de lectură, trebuie să acceptăm că genialitatea lui Eminescu s-a „strecurat” pe neobservate și în textele jurnalistice prejudecate a fi doar expresii minore ale conjuncturii în care, în mod întâmplător, poetul genial a fost nevoit să devină și gazetar.
            Este limpede că asumarea explicită a acestei noi grile de lectură va schimba și vechea arhitectonică a interogațiilor adresate publicisticii eminesciene. În mod evident, interesul cognitiv nu se va mai concentra, de pildă, asupra determinării imperative a orientării politice eminesciene, cât mai degrabă în încercarea de a vedea cum a armonizat Eminescu, în propria sa personalitate proteică, preocuparea pentru efemerul vieții cotidiene și dorința sa irepresibilă de a găsi, prin poezie, literatură și meditație reflexivă, cuvintele ce exprimă adevăruri eterne.
Ei bine, plecând de la gazetarul Eminescu către Eminescu poetul, scriitorul și filosoful, dezbaterea din această săptămână a Izvoarelor de filozofie va încerca să răspundă la câteva întrebări ce au frământ nu doar exegeza eminesciană, ci și pe mulți dintre noi, pasionați de poezie și meditație. Iată întrebările principale ale emisiunii: există o ruptură stilistică între scriitura jurnalistică, reactivă la efemerul vieții cotidiene și poezia sau proza de meditație a lui Eminescu? Cum s-au împăcat stilistic cele două mize temporale? Obligația de a fi reactiv la evenimentele cotidiene nu au intrat in conflict cu hipercorectitudinea eminesciană și cu discernământul său artistic, atât de evidente în manuscrise?
Invitat în studio este cunoscutul filosof, traducător, editor și eseist Cătălin Cioabă, lector univ. dr. la Facultatea de filozofie, cum spuneam, unul dintre editorii volumului Eminescu. Publicistică literară.
 

 Va aștept pe lungimile de undă ale RRC, vineri, 8 iunie 2018, între orele 21.10-22.00.
Puteți asculta înregistrarea completă a emisiunii, dacă faceți click aici

Realizator: Constantin Aslam


joi, 31 mai 2018

Ediția din 1 iunie 2018: Este arta infantilă o artă autentică? Explorări actuale în filosofia artei



 „Mi-au trebuit patru ani să învăț să desenez ca Rafael, și o viață întreagă să învăț să desenez ca un copil”.
Vom lua această confesiune ce aparține celebrului pictor Pablo Picasso ca amorsă în dezbaterea din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, o dezbatere ce aduce în prim plan problematica unor incitante cercetări interdisciplinare, pedagogice, psihologice și filosofice legate de arta practicată de copii.
Numită cu diverse sintagme, precum „artă ingenuă” ori „arta infantilă”, această formă de expresie artistică, generată de creativitate copiilor, se dovedește tot mai enigmatică pe măsură ce este investigată teoretic ori luată ca model de imitație de către artiștii adulți, de ieri și de azi, aflați cu toții în căutarea de noi soluții și procedee plastice de exprimare.

Este arta infantilă o artă autentică, în condițiile în care copii desenează ori pictează, o știm cu toții, jucându-se? Putem vorbi despre artă în absența unei intenționalități dirijate? Simplu spus, care sunt acele elemente care ne îndreptățesc să vorbim, într-un mod întemeiat estetic, despre o artă a copiilor?

Vom fi însoțiți în această incursiune în lumea artei copiilor, chiar de Ziua internațională a copilului, de către d-na Adriana Brăileanu, dr. în filozofie și prof. de arte plastice la Liceului de Artă „Carmen Sylva”, din Ploiești.
Realizator: Constantin Aslam

Conexiuni: