miercuri, 24 februarie 2021

Ediția din 26 februarie Abecedarul gândirii grecești antice: Litera miu

 


În această săptămână reluăm serialul radiofonic Abecedarului gândirii grecești, o serie de emisiuni care-și propune să prezinte principalele concepte ale filosofiei grecești, în ordine alfabetică, de la alpha la omega, cu comentarii specializate și etimologii pline de tâlc.

Fiindcă am ajuns chiar la jumătatea alfabetului grecesc, în cele 50 de minute pe care le avem la dispoziție în această săptămână, vă propunem o incursiune în istoria conceptelor care se găsesc în dicționare la cea de-a 12 literă, anume la litera miu. Cu acest prilej vom avea ocazia să descoperim, printre altele, originile ideii de matematică, să vorbim despre „maieutica” socratică și să facem o incursiune în concepția grecească despre nebunie.


Pentru a ne ghida în periplul nostru prin cultura antică, îl vom avea ca invitat pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor –  alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem, vineri, pe data de 26 februarie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

joi, 11 februarie 2021

Ediția din 12 februarie: Gândirea filosofică în contexte actuale. Nietzsche și pandemia

 


Departe de a fi doar o disciplină academică, gândirea filosofică poate fi și un util instrument de înțelegere a omului în genere, prins în situații limită care îi pun existența sub semnul întrebării. Tocmai de aceea, în contextul pandemic actual, vă propunem o reflecție asupra gândirii lui Friedrich Nietzsche, unul dintre cei mai incitanți filosofi ai sfârșitului de secol XIX, și a modului în care filosofia sa ne poate face să înțelegem mai bine condiția omului contemporan.

În calitate de ultim metafizician, fondator al postmodernismului filosofic și exponent al nihilismului, Friedrich Nietzsche a fost, de-a lungul întregului secol XX, unul dintre reperele bibliografice majore, atât pentru filosofi, cât și pentru psihologi sau filologi. Motivul acestui fapt este acela că, după cum urmează să argumentăm, gândirea sa filosofică ne poate ajuta, în continuare, să înțelegem mai bine condiția omului secolului nostru, prins într-o lume în care valorile tradiționale apun și realitatea pe care o credeam imuabilă și de la sine înțeleasă, devine din ce în ce mai schimbătoare și stranie.


Prilejul acestei dezbateri este apariția de curând, la Editura Spandugino a celei de-a doua ediții a cărții „Dansul măștilor. Nietzsche și filosofia interpretării”, semnată de George Bondor, invitatul nostru din această săptămână. În calitate de profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, autor de multiple studii și cărți filosofice și editor fondator al revistei Meta, una dintre cele mai prestigioase publicații de specialitate dedicate hermeneuticii, fenomenologiei și filosofiei practice din România, George Bondor este, la ora actuală, unul dintre cei mai importanți gânditori din peisajul cultural românesc contemporan.

Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați discuției noastre, ca de obicei, vineri, 12 februarie, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

joi, 4 februarie 2021

Ediția din 5 februarie: De la filosofie la fizica cuantică. Explorări interdisciplinare asupra conștiinței umane

 


Ideea de conștiință este o idee filosofică perenă și, în același timp, un subiect de dezbatere împărtășit atât de psihologie, cât și de teologie sau alte științe umaniste. Încă din zorii civilizației europene, aceasta s-a aflat în epicentrul dezbaterilor culturale și a constituit subiectul de reflecție al unora dintre cei mai importanți gânditori. Cu toate acestea, ideea de conștiință a rămas, în mare parte, un mister și încă  este adesea subiectul unor confuzii de sens majore.

Tocmai de aceea, ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie este dedicată cercetărilor de avangardă privitoare la natura conștiinței umane și a diverselor perspective asupra acesteia. În cele 50 de minute de emisie vom încerca să explorăm ideea de conștiință, precum și modul în care aceasta este privită din perspectiva diverselor discipline umaniste care își dispută la ora actuală acest domeniu: filosofie, teologie, psihanaliză și fizica cuantică.

Prilejul acestei dezbateri este apariția de curând a cărții Eul și fragmentarea conștiinței umane. O explorare din perspectiva fizicii cuantice, filosofiei, teologiei și psihanalizei, volum semnat de Ramona Ardelean și apărut la Editura Humanitas și la Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.


Pentru a ne ghida prin subtilitățile acestei discuții, o vom avea ca invitat în studioul Radio România Cultural chiar pe autoarea cărții în discuție, Ramona Ardelean, doctor în filosofie, eseist și publicist, actualmente lector al Universității Politehnica din București. Cu o formație interdisciplinară - master în psihanaliză, preocupări de fizică cuantică, etică și teologie -  invitata noastră este, totodată,  o colaboratoare constantă a unora dintre revistele culturale de primă mărime ale României, cum ar fi „Cultura”, „Contemporanul”, „Timpul”, „Dilema Veche”.

Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei, vineri, 5 februarie, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 Realizator: Cornel-Florin Moraru