miercuri, 25 martie 2020

[Podcast] Ediția din 27 martie: Rolul terapeutic al basmelor. Incursiuni în filosofia și psihologia povestirilor fantastice



Cu toții suntem familiari cu diverse tipuri de povestiri fantastice încă din copilărie, însă rolul basmelor în cultura noastră nu se rezumă doar la atât. Chiar dacă unii dintre noi se uită la ele cu nostalgie, în timp ce alții se uită cu bucurie, nu putem să nu acceptăm faptul că basmele sunt mult mai mult decât simple „povești pentru copii”.
Ele au făcut, de-a lungul timpului, obiectul de studiu al unui spectru larg de cercetări, care provin din cele mai variate domenii ale științelor umaniste. Începând cu filologia și sociologia, și continuând cu critica literară, filosofia și psihologia basmele au fascinat dintotdeauna atât copii, cât și adulții, atât școlarii, cât și cărturarii.
Pentru ediția din 27 martie a Izvoarelor de filosofie v-am pregătit o incursiune universul fantastic al basmelor, pentru a surprinde rolurile terapeutice și sensurile filosofice depozitate în ele. Este vorba despre o incursiune în filosofia și psihologia povestirilor fantastice, culte sau populare, prin care încercăm să înțelegem cum și de ce acestea ne influențează atât de mult viața și dezvoltarea psihologică.
Pentru a ne ghida în această discuție, îl vom avea ca invitat pe Bruno Joseph D’Alfonce de Saint Omer, actor, terapeut și doctor în filosofie al Universității din București cu teza de doctorat intitulată „Aspecte moral-spirituale în art-terapie”, o personalitate cu pregătire multidisciplinară în domeniile filosofiei, artelor scenice și terapiei prin artă.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, pe data de 27 martie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .


miercuri, 4 martie 2020

[Podast] Ediția din 6 martie - Abecedarul gândirii grecești antice: Litera kappa






Pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie reluăm seria de emisiuni intitulată Abecedarului gândirii grecești, un serial radiofonic care-și propune să prezinte principalele concepte ale filosofiei grecești, în ordine alfabetică, de la alpha la omega, cu comentarii specializate și etimologii pline de tâlc.
De această dată, vom analiza cuvintele trecute în dicționarele de greacă veche în dreptul literei kappa. Fiind  printre cele mai bogat reprezentate litere din alfabetul grecesc, ea este, de asemenea, o literă bogată în concepte filosofice, prin intermediul cărora vom traversa toate domeniile filosofiei. Pe această cale, vom vedea la ce se referă celebrul catharsis (κάθαρσις) aristotelic, cum priveau grecii ideea de frumos (gr. καλός) și multe alte delicii lingvistico-filosofice.
Pentru a ne ghida în periplul nostru prin cultura antică, îl vom avea ca invitat în studioul Radio România Cultural pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor –  alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem, vineri, pe data de 31 Ianuarie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .